Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

vremea-toamna

Regimul termic prognozat de meteorologi pentru următoarele două săptămâni (27 octombrie - 9 noiembrie) va fi caracterizat de o încălzire a vremii la nivelul întregii ţări, cu preponderenţă din data de 30 octombrie, când temperaturile maxime se vor situa între 14 şi 16 grade, cu valori medii uşor peste cele normale pentru această perioadă.

În Moldova, până în jurul datei de 2 noiembrie, vremea se va menţine mult mai rece decât în mod obişnuit în această perioadă din an, cu precădere la începutul intervalului, când valorile minime, medii pe regiune, vor fi de la—5 până la zero grade Celsius, iar cele maxime între 5 şi 8 grade. Apoi, încălzirea treptată a vremii va aduce temperaturile chiar uşor peste cele climatologic specifice pentru prima decadă de noiembrie, cu minime de 3 — 6 grade şi maxime de 12 — 14 grade, valori medii regionale. În prima săptămână de prognoză, vor fi posibile doar burniţe pe spaţii restrânse, iar în ultimele zile ale intervalului de referinţă va creşte probabilitatea de ploaie.

Pentru regiunea Transilvaniei, intervalul de prognoză va debuta cu o vreme rece, mai ales în cursul nopţilor şi al dimineţilor, când vor fi valori medii negative ale temperaturilor minime între—5 şi—2 grade, chiar mai scăzute în zonele depresionare. În acelaşi timp, regimul termic diurn va fi caracterizat de valori apropiate de cele climatologic specifice perioadei din an, cu o medie a maximelor de 9 — 12 grade în prima săptămână. Ulterior, încălzirea uşoară şi treptată a vremii se va concretiza prin valori medii ale maximelor de 11 — 13 grade şi ale minimelor de la 0 la 3 grade, ceva mai scăzute în partea de est a regiunii. Probabilitatea de ploaie va fi în creştere în ultimele zile ale intervalului de prognoză.

În Maramureş, regimul termic diurn va fi caracterizat de valori ce se vor situa în jurul mediilor climatologice specifice acestei perioadei din an, cu medii ale maximelor de 10 — 12 grade, în uşoară creştere în cea de-a doua săptămână. Temperaturile nocturne de la începutul intervalului vor caracteriza o vreme mai rece decât în mod obişnuit la sfârşitul lunii octombrie, cu minime în medie de—2 până la 1 grad Celsius. În schimb, după data de 3 noiembrie, până la sfârşitul intervalului, regimul termic al minimelor va fi în creştere, cu medii de 4 — 6 grade, valori mai ridicate decât normalul datei. După data de 5 noiembrie, va creşte probabilitatea de apariţie a ploilor.

În Dobrogea, dacă în primele zile ale intervalului analizat vremea va fi mult mai rece decât ar fi normal la această dată calendaristică (valori maxime de 6-7 grade şi minime între 1 şi 4 grade, în medie), începând din 30 octombrie vremea se va încălzi uşor şi treptat. Valorile termice vor deveni apropiate de norma perioadei, iar la sfârşitul intervalului se pot situa chiar peste mediile climatologice specifice începutului de noiembrie. Astfel, temperaturile maxime vor creşte de la medii de 10 — 12 grade la 14 — 16 grade, iar minimele nocturne vor ajunge la un ecart între 5 şi 9 grade. Vor fi precipitaţii predominant sub formă de ploaie, local în primele două zile, iar la sfârşitul intervalului de prognoză probabilitatea de ploaie va fi destul de ridicată.

În Muntenia, vremea va fi deosebit de rece pentru această perioadă din an în primele zile ale intervalului, astfel încât valorile maxime vor fi de 5-8 grade, iar cele minime de la—1 la 3 grade, în medie. După data de 30 octombrie, valorile diurne vor creşte uşor, astfel că, treptat, regimul termic va deveni apropiat de cel specific perioadei, cu maxime în cea de-a doua săptămână de 13 — 15 grade, în medie. Foarte reci vor fi şi primele nopţi ale intervalului, cu o medie în jurul valorii de zero grade Celsius, dar după data de 30 octombrie se vor înregistra temperaturi în creştere, ce vor ajunge la o medie regională de 3 — 6 grade. Precipitaţii slabe, mixte, vor fi pe spaţii restrânse în primele zile. Ploi vor mai fi posibile şi spre sfârşitul intervalului.

Pentru zona Olteniei, vremea se anunţă mult mai rece decât ar fi normal în această perioadă din an în primele zile ale intervalului. Valorile maxime vor fi cuprinse între 5 şi 7 grade, iar cele minime între—1 şi 3 grade, în medie. După data de 30 octombrie, valorile diurne vor creşte uşor, iar treptat regimul termic va deveni apropiat de cel specific perioadei, cu maxime în cea de-a doua săptămână, în medie, de 13 — 14 grade. Tendinţa de încălzire de la o zi la alta se va concretiza şi prin minime nocturne în creştere, ce vor ajunge la o medie regională de 4 — 6 grade. Precipitaţii neînsemnate cantitativ, mai ales ploi, vor fi în primele zile ale intervalului de prognoză, în timp ce probabilitatea de ploaie va creşte după data de 6 noiembrie.

În Banat, intervalul de prognoză va debuta cu o vreme uşor mai rece decât în mod obişnuit în această perioadă din an, cu valori medii ale temperaturilor maxime de 9-11 grade şi ale minimelor uşor peste pragul de îngheţ. De la mijlocul săptămânii, după data de 30 octombrie, vremea se va încălzi uşor şi treptat de la o zi la alta, astfel că maximele diurne vor ajunge, în a doua parte a intervalului de referinţă, la 14 — 15 grade, în medie, reprezentând valori uşor peste cele normale pentru începutul lunii noiembrie. Semnificativ va fi saltul în privinţa regimului termic nocturn, minimele ajungând la valori peste cele climatologic specifice perioadei, cu minime, în medie, de 6 — 8 grade. Probabilitatea de ploaie va creşte în ultimele zile ale intervalului de prognoză.

În Crişana, în prima săptămână a intervalului de prognoză, regimul termic diurn va fi caracterizat de valori în jurul celor obişnuite la sfârşit de octombrie şi început de noiembrie, cu valori medii de 11 — 12 grade. Pentru a doua săptămână, după data de 3 noiembrie, se estimează o creştere de temperatură, astfel că maximele pot fi uşor mai ridicate decât mediile climatologic specifice perioadei, ajungând la o medie de 13 — 15 grade. Această tendinţă o va avea şi regimul temperaturilor nocturne, relativ scăzute în primele zile, când media regională a minimelor va fi de 0-3 grade, apoi în creştere treptată, chiar semnificativă, la mijlocul celei de-a doua săptămâni, când vor fi în medie 5 — 7 grade. Ploile îşi vor face apariţia în special după data de 5 noiembrie.

Estimarea temperaturilor este realizată folosind produsele numerice ale Centrului european pentru prognoze pe medie durată (ECMWF) de la Reading, Anglia, menţionează ANM. Sursa. gandul.info

 

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un simplu „Click” - „Îmi place”, comunității noastre de cititori de pe pagina de Facebook.



 

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

vremea-toamna
DorohoiNews.ro, 28-10-2014

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Profesoara: Copii, dați-mi exemplu de o pasăre zburătoare!
Alina: Condorul, doamna.
Profesoara: Bravo! Ce e tatăl tău?
Alina: Avocat!
Profesoara: Ați văzut, copii, un copil de avocat ce știe?
Gigel: Vulturul, doamna.
Profesoara: Bravo! Ce e tatăl tău?
Gigel: Om de afaceri!
Profesoara: Ați văzut, copii…
Ionel: Crocodilul, doamna.
Profesoara: Cum e posibil să spui așa o prostie, cum să zboare crocodilul? Ce e tatăl tău?
Ionel: Procuror DNA!
Profesoara: Copii, zboară și crocodilul. Mai jos, dar zboară și el!



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Fabrică de lactate angajează muncitori (femei)

Fabrică de lactate angajează muncitori (femei)
Fabrică de lactate din Pascari, comuna Șendriceni, angajează muncitori (femei). Relații la telefon: ...

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați în construcție și mecanic auto

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați în construcție și mecanic auto
Societate Comercială din Dorohoi angajează muncitori calificați în construcție și mecanic ...

SC angajează o persoană pentru vulcanizare

SC angajează o persoană pentru vulcanizare
Societate Comercială angajează o persoană pentru vulcanizare. Experiența în domeniu constituie ...

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri
BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri! Oferim și cerem seriozitate maximă! Salariul motivant, ...

Cu profundă tristețe, familia anunță trecerea în neființă a celei ce a fost învățătoarea Lionte Aurelia

Cu profundă tristețe, familia anunță trecerea în neființă a celei ce a fost învățătoarea Lionte Aurelia
Cu profundă durere, anunțăm trecerea în neființă a mamei și bunicii noastre, Lionte Aurelia. ...

Vând Peugeot 307 urgent

Vând Peugeot 307 urgent
Peugeot 307,1600 cmc, 2002 an fabricație, gri, cutie viteze automata

Vând bicicletă fitness

Vând bicicletă fitness
De vanzare bicicleta fitness, mai multe detalii la telefon 0773369687

Angajăm lucrător comercial - farmacie

Angajăm lucrător comercial - farmacie
Angajăm lucrător comercial - farmacie, minim diploma bacalaureat. Mai multe detalii la telefon: 0231610140 ...

Vând apartament cu două camere (Bulevardul Victoriei)

Vând apartament cu două camere (Bulevardul Victoriei)
Vând apartament cu 2 camere, etaj 3 din patru, la soare, între pereti, loc de parcare, zona ...

Vând centrală peleți Ferroli biopelet 21S

Vând centrală peleți Ferroli biopelet 21S
Vând centrală termică pe peleți Ferroli BioPellet 21S în perfectă stare de funcționare. ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro