Directorul SRI, George Maior, a declarat, la TVR 1, ca, in baza informatiilor, Serviciul apreciaza ca nu este cazul de a alarma in mod deosebit in privinta amenintarii teroriste pe teritoriul Romaniei, el opinand totodata ca dezbaterea pe serviciile de informatii este slaba calitativ si interesata.
Maior a fost intrebat, la emisiunea "Fara Frontiere", in legatura cu gradul de alerta terorista in Romania, in contextul informatiilor privind colete cu explozibil transmise din Yemen, alerte teroriste repetate in Europa, rapirea a sapte persoane in Niger sau mesajul lui Osama Ben Laden catre Franta, transmite MEDIAFAX.
"In lumina informatiilor pe care le colectam prin SRI, apreciem ca nu este cazul sa ne alarmam in mod deosebit in privinta amenintarii teroriste pe teritoriul Romaniei. Nu am simtit nevoia, in mod obiectiv, pe baza unor evaluari foarte serioase, sa ridicam nivelul de alerta terorista. Suntem, totusi, foarte atenti la nivelul acestor evolutii, pentru ca unele se petrec in zone cu incidenta asupra teritoriului european, asupra aliatilor nostri, pe de o parte, iar, pe de alta parte, evident suntem intr-un complex multilateral de schimb de informatii si ne aducem si noi contributia la intelegerea acestor fenomene", a spus el.
Directorul SRI a admis ca atentia Serviciului este mai mare acum decat in urma cu cateva luni, spunand ca "este firesc sa fie asa, avand in vedere posibila afectare a intereselor unor aliati din Europa si de peste Ocean pe de o parte, pe de alta parte multiplele implicatii asupra cetatenilor romani, care nu mai trebuie vazuti doar strict in raport de teritoriu national".
"Sunt foarte multi cetateni romani in Europa sau chiar in state care au un ridicat nivel de amenintare terorista", a explicat el.
Intrebat daca i se par suficiente masurile de securitate de pe aeroporturile din Europa in ceea ce priveste cursele de pasageri, George Maior a spus ca acestea sunt la un nivel mai ridicat din punct de vedere al screening-ului si ca, desi acest lucru creeaza anumite neplaceri, securitatea oamenilor este cea mai importanta.
Directorul SRI a mai spus ca Romania are o problema pe care Serviciul a semnalat-o in urma cu mai mult timp, dar inca nu a fost solutionata, privind cartelele telefonice preplatite.
"Sunt lucruri care variaza de la tara la tara. Din punctul nostru de vedere, Romania are o problema pe care am semnalat-o mai demult, dar care, datorita unui context indus privind interceptarile de telefoane, nu a fost adoptata la nivel de Guvern - context indus privind alte aspecte care sunt firesti in activitatea serviciilor de informatii, folosirea interceptarilor pentru prevenirea unor asemenea evenimente - si ma refer la cartelele telefonice preplatite, care la noi sunt anonimizate, in alte state europene, in toate, de fapt, exista obligativitatea inregistrarii lor, ca sa se cunoasca foarte clar numele persoanei ce poseda o asemenea cartela preplatita, astfel incat din punctul acesta de vedere noi avem o vulnerabilitate", a afirmat el.
Maior a spus ca aceasta problema a fost ridicata si in CSAT si la nivel de Guvern, insa nu a fost rezolvata. "Dar trag un semnal de alarma in perspectiva in legatura cu acest lucru", a continuat el.
Directorul SRI a mai fost intrebat daca ceea ce se intampla in aceasta perioada, cu amenintarile de atentate la nivel mondial, ar putea actiona ca un semnal de alarma."Din pacate, exista o lipsa de cultura de securitate la nivelul opiniei publice in general, noi incercam sa realizam niste actiuni in acest sens, dar sunt destul de sceptic, vazand cum se desfasoara dezbaterea pe serviciile de informatii in Romania. Este foarte slaba calitativ, este interesata, sunt factori care vor sa decredibilizeze activitatea serviciilor pe alte laturi ale lor, intrucat nu este singura misiune a serviciilor contra-terorismul si, din acest punct de vedere, cred ca avem o problema", a spus Maior.
In contextul unei discutii privind recrudescenta miscarilor teroriste din ultimele luni, Maior a spus ca "doar o colaborare buna a serviciilor de informatii si indeosebi a serviciilor saudite de informatii au putut preintampina o catastrofa", referindu-se la cazul coletelor-capcana. Maior a precizat ca serviciul saudit de informatii a transmis informatiile rapid, acestea au fost prelucrate si operationalizate la nivelul serviciilor occidentale si astfel s-au putut preintampina atentatele.
"Sa repetam un pic evenimential: se fura identitatea unui cetatean, a unei doamne din Yemen, cu aceasta identitate falsa se merge si se depun mai multe colete la Federal Express si UPS, transportatori importanti de colete pe plan international, in Sanaa, capitala Yemen, aceste colete cuprindeau instalatii artizanale extrem de sofisticate care ar fi putut, fara drept de apel, arunca in aer chiar si cladiri. Ele erau destinate avioanelor cargo care aveau asociate telefoane celulare si urmau sa fie detonate la tintele respective. Informatiile au fost transmise de serviciul saudit unor servicii occidentale si astfel s-au putut captura aceste colete in Dubai si in Londra", a explicat directorul SRI.
sursa: 9am.ro
NEWS ALERT: Romania, "in vizorul" coletelor-capcana
Sursa: DorohoiNews.ro
COMENTARII VIZITATORI (0)
Fii primul care adauga un comentariu!






Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.