Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

vremea vara

Săptămâna începe cu vreme frumoasă şi călduroasă, temperaturile depăşind chiar mediile multianuale normale ale perioadei. Totuşi, meteorologii avertizează că instabilitatea atmosferică se accentuează, astfel că este posibil ca, pe alocuri, să avem averse, descărcări electrice şi intensificări ale vântului, în special după-amiaza.

LUNI vremea va fi caldă, în vest urmând ca temperaturile să fie chiar mai ridicate decât ar fi normal. Maximele termice vor fi cuprinse între 24 de grade pe litoral şi 32 de grade in Campia de vest. Cerul va fi variabil, iar după-amiaza se va semnala o usoara accentuare a instabilitatii atmosferice la munte, unde vor fi innorari de tip convectiv si izolat ploi de scurta durata. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări în Dobrogea.

MARTI va fi o zi călduroasă în majoritatea regiunilor, dar uşor instabilă. In primele ore va fi o vreme frumoasa, cu mult soare, pe alocuri cer variabil, dar începând din orele amiezei instabilitatea atmosferica e tot mai accentuata si vor fi dezvoltări noroase convective ce aduc averse, descărcări electrice şi intensificări ale vântului local în Banat şi în Crişana şi pe arii restrânse în sudul Dobrogei şi al Munteniei dar si în nordul Moldovei şi bineinteles in zona de munte. Vor si fi condiţii de grindină. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 24..25 grade pe litoral şi 32..33 de grade in Moldova.

MIERCURI
vom avea o vreme calda, dar si in general instabila. Dupa o dimineata cu cer variabil, norii cu mare dezvoltare verticala se vor aduna peste zonele montane. Local vor fi înnorări si in sud, in centru si in est, dar pe areale mai restranse, si in celelalte zone, unde asteptam asadar averse, fulgere, tunete si intensificari de scurta durata ale vantului. Izolat vor fi averse mai insemnate cantitativ si este foarte posibil sa cada grindina. Temperaturile maxime vor fi cuprinse in general între 25 grade pe litoral şi 32 de grade in Banat.

 

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un simplu „Click” - „Îmi place”, comunității noastre de cititori de pe pagina de Facebook.



 

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

vremea vara
DorohoiNews.ro, 08-06-2015

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Judecatorul întreabă martorul la proces:
- La ce distanță v-ați aflat de locul accidentului?
- La 6 metri și 75 de centimetri.
- Si cum de știți așa de exact?
- Când am văzut accidentul, mi-am dat seama pe loc că voi fi intrebat la proces de vreun tâmpit și am măsurat...



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează
SC Texty Garments Dorohoi - partener ATL GROUP ITALIA (producător canapele și fotolii pentru piața ...

SC cu profil agricol din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență

SC cu profil agricol din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență
Societate cu profil agricol din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență. Se oferă salariu ...

SC angajează Responsabil Facturare / Gestionar Depozit

SC angajează Responsabil Facturare / Gestionar Depozit
Societate comercială angajează Responsabil Facturare / Gestionar Depozit, în vederea completării ...

Închiriez apartament cu 1 camera în Dorohoi

Închiriez apartament cu 1 camera în Dorohoi
Închiriez apartament cu 1 camera în Dorohoi, B.dul Victoriei 40 lângă Stomatologie, ...

Ofer spre închiriere apartament cu 2 camere

Ofer spre închiriere apartament cu 2 camere
Ofer spre închiriere apartament cu 2 camere în Dorohoi, B-dul Victoriei Nr. 11 Bl. F1, parter, ...

Colectivul CONTED Dorohoi transmite Sincere Condoleanțe!

Colectivul CONTED Dorohoi transmite Sincere Condoleanțe!
Cu profundă tristețe și regret, întregul colectiv al SC CONTED SA Dorohoi își exprimă ...

Colectivul Școlii „Spiru Haret” Dorohoi deplânge dispariția prematură a colegului, prof Marcel Angheluș

Colectivul Școlii „Spiru Haret” Dorohoi deplânge dispariția prematură a colegului, prof Marcel Angheluș
Cu adâncă durere și regret profund, colectivul Școlii Gimnaziale „Spiru Haret” Dorohoi ...

La plecarea dintre noi...

La plecarea dintre noi...
...Clopotele bat a durere și cuvintele sunt înecate în lacrimi amare!  Rămâne ...

Colectivul Liceului „Regina Maria” Dorohoi transmite Sincere Condoleanțe!

Colectivul Liceului „Regina Maria” Dorohoi transmite Sincere Condoleanțe!
Colectivul Liceului „Regina Maria” Dorohoi este alături de doamna laborantă, Daniela Angheluș, ...

Sincere condoleanțe!

Sincere condoleanțe!
Suntem alături de Daniela și Cristi la pierderea prematură și fulgerătoare a soțului, respectiv ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro