Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Vreme de vara_d

Vremea se ameliorează sub aspectul precipitaţiilor în a doua zi de weekend şi se va încălzi uşor. De luni, temperaturile cresc  în toate zonele ţării, iar marţi vremea va fi, pe alocuri, chiar călduroasă.

LUNI, temperaturile cresc în toate zonele ţării şi se vor situa în jurul normelor climatologice specifice ultimei decade a lunii august. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări în prima parte a zilei în zona montană, unde doar izolat va mai ploua slab. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări temporare pe litoral, iar spre sfârşitul intervalului în sudul Banatului. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 23 de grade in depresiuni şi 30 de grade in est, sud si vest.

MARŢI continua să se încălzească uşor faţă de zilele anterioare, astfel ca ajungem sa vorbim despre o vreme caldă, izolat chiar călduroasă. Cerul va fi mai mult senin, exceptând regiunile nord-vestice, iar seara si in cele nordice şi de nord-est, unde vor fi înnorări temporare şi cu totul izolat vor fi posibile ploi slabe de scurtă durată. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări în prima parte a intervalului în zona Munţilor Banatului. Temperaturile maxime se vor încadra între 25 de grade pe litoral şi 31 de grade in est, sud si vest.

Spre mijlocul saptamanii viitoare continua sa se incalzeasca si ajungem la o vreme in acord cu data din calendar, adica vreme calduroasa în majoritate regiunilor, cu maxime intre 27 si 33 de grade. Probabilitatea de apariţie a ploilor va fi redusă si numai izolat se vor semnala ploi de scurtă durată şi posibil descărcări electrice pe la munte.

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

Vreme de vara_d
DorohoiNews.ro, 24-08-2015

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Doi prieteni stau de vorbă:
- Ce mai faci?
- Uite, m-a lăsat nevasta pentru cel mai bun prieten.
- Credeam că eu sunt cel mai bun prieten al tău…
- Acum e el…



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

SC cu profil agricol din Dorohoi angajează șoferi profesioniști TIR

SC cu profil agricol din Dorohoi angajează șoferi profesioniști TIR
Societate comercială cu profil agricol din Dorohoi angajează șoferi profesioniști pentru TIR cu benă ...

Firma Texty Garments Dorohoi își mărește echipa

Firma Texty Garments Dorohoi își mărește echipa
Texty Garments Dorohoi angajează! Posturi disponibile: - femeie de serviciu; - ⁠confecționeri; - ...

Angajăm personal fast-food – shaormerie în Dorohoi

Angajăm personal fast-food – shaormerie în Dorohoi
Ești o personă serioasă, dinamică și îți dorești un job? Vino în echipa Zehab Kebab ...

Fastfood Rezerv Art Dorohoi angajează personal

Fastfood Rezerv Art Dorohoi angajează personal
Fastfood Rezerv Art Dorohoi angajăm personal. Relații la telefon: 0747677372

Casă de vânzare

Casă de vânzare
Casă de vânzare impreună cu 250mp în Dorohoi, str. Viilor. Relații la 0740025111

Ofer garsoniera pentru închiriere

Ofer garsoniera pentru închiriere
Ofer garsoniera pentru inchiriere, in Dorohoi zona Super Splendid. Telefon 0742085156

Vând teren în Horlaceni

Vând teren în Horlaceni
Vând teren în Horlaceni detalii tel. 0757245186

Garsonieră de vânzare

Garsonieră de vânzare
Vând garsonieră in cartierul Plevna in spate la spitalul municipal zona liniștită fara trafic ...

Vând apartament cu 2 camere situat în centru

Vând apartament cu 2 camere situat în centru
Vând apartament cu 2 camere situat în centru, strada Sașa Pană nr.2, bl.2, sc.D, ap.47, ...

Se caută personal pentru croitorie

Se caută personal pentru croitorie
Se caută personal pentru croitorie cu experiență, produsele vor fi fabricate fără tipar. Detalii ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro