Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

basescu

În interviul acordat televiziunii publice miercuri seara, preşedintele Traian Băsescu, exprimându-şi susţinerea pentru decizia Guvernului privind concediul maternal, a dat exemplul soţiei sale, care, a susţinut preşedintele, s-a întors la serviciu după 3 luni de la naşterea copilului, în ambele cazuri eclaraţia făcută de preşedintele Traian Băsescu vine însă în totală contradicţie cu ceea ce afirma chiar Maria Băsescu, într-un interviu acordat în 1995 ziaristei Irina Corduneanu pentru revista “Ochiul soacrei”, interviu care a fost preluat acum câţiva ani în Libertatea. Vorbind despre familia sa, Maria Băsescu spunea că este casnică de 15 ani şi că, după naşterea fiicei sale, a ales să stea acasă căci copilul era mereu bolnav şi nu a putut să-l dea la creşă. “De 15 ani sunt casnică. Nu am fost aşa dintotdeauna.
   Când m-a cunoscut soţul meu lucram în turism, pe Litoral. Şi îmi plăcea foarte mult, pentru că totdeauna mi-a plăcut societatea, oamenii. Să fie mulţi oameni în jurul meu. Mai târziu am ajuns închisă între patru pereţi. Am stat foarte mult singură. Integral in jurnalul.ro (DorohoiNews.ro)

 



DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

basescu
DorohoiNews.ro, 10-12-2010

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



PUBLICITATE

FARMACIA MAGISTRA

Farmacia Magistra

PUBLICITATE

Ecomed Dorohoi

PUBLICITATE

Info Turism Dorohoi

PUBLICITATE

PRO Casa DOROHOI

PUBLICITATE

Basota Pomirla

PARTENERI

Dorohoi News

PUBLICITATE

Depozitul UNU

CAMPANIE

Donare sange

PUBLICITATE

Decco Dorohoi

ZiareBotosani.ro

PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

PARTENERI

Artificii Dorohoi

EVENIMENTE


Cine Globe



Uvertura

ZiareBotosani.ro

PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

FACEBOOK


PARTENERI

ZiareBotosani.ro

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ANUNTURI



DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Firmă de construcții din Dorohoi execută lucrări de interior și exterior

Firmă de construcții din Dorohoi execută lucrări de interior și exterior
Firmă de construcții execută lucrări de interior și exterior cu scule profesionale și garanție ...

Societate de construcții angajează

Societate de construcții angajează
Societate de construcții, angajează urgent zugravi și meseriași în termosistem și tencuieli ...

Fermă din Dorohoi angajează inginer mecanic sau maistru mecanic

Fermă din Dorohoi angajează inginer mecanic sau maistru mecanic
Ferma vegetală din Dorohoi, cu obiect de activitate cultură mare a cerealelor, angajează inginer mecanic ...

Fermă din Dorohoi angajează agent de vânzări

Fermă din Dorohoi angajează agent de vânzări
Fermă vegetală din Dorohoi, cu obiect de activitate cultură mare a cerealelor, angajează agent de ...

Vând casă în sat Carasa, comuna Corlăteni

Vând casă în sat Carasa, comuna Corlăteni
Vând casă în sat Carasa, comuna Corlăteni, la strada principală. Informații la telefon: ...

Ofer spre închiriere garsonieră

Ofer spre închiriere garsonieră
Ofer spre închiriere garsonieră. Detalii la 0747229612

Vând apartament 2 camere, cartier Olinescu

Vând apartament 2 camere, cartier Olinescu
Vând apartament cu 2 camere, decomandat, cartier Olinescu, 39 mp, etaj 1, îmbunătățit. ...

Cumpăr Garsonieră

Cumpăr Garsonieră
Cumpăr garsoniera în Dorohoi. Relații la tel. 0765344129

Vând Apartament URGENT

Vând Apartament URGENT
Vand apartament zona centrala 2 camere 50 m2, str GRIGORE GHICA Nr 40, bloc 38, sc b, etj 3, balcón, ...

Îngrijire bătrân - bătrână

Îngrijire bătrân - bătrână
Caut sa îngrijesc Bătrân -. Bătrână ( tot ce tine de menaj îngrijire cumpărături ...

PARTENERI

VREI FOC DE ARTIFICII LA NUNTA TA? NOI ITI DAM SOLUTIA! - NU EZITA SA NE CONTACTEZI.



DorohoiNews.ro