Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

rezervisti

Ministrul Apărării Mircea Duşa a declarat, miercuri, că toţi tinerii care doresc pot deveni rezervişti militari, încheind un contract cu MApN pe patru ani, în care trebuie să participe la instruire 15 zile pe an şi primesc 10% din funcţia de bază.

„Proiectul de lege privind rezervistul voluntar care a fost aprobat de Senat este de mult timp în Parlament. A fost schimbat în urma dezbaterii în cele două camere legislative substanţial faţă de textul iniţial având în vedere necesităţile actuale ale Armatei Române. În principal, tinerii între 18 şi 35 de ani care vor să devină rezervişti militari încheie cu Ministerul Apărării Naţionale un contract pe 4 ani. În acest contract sunt stipulate condiţiile, adică este obligat să participe 15 zile în fiecare an la pregătire şi instruire organizată de către Statul Major General. În această perioadă asigurăm salarizare conform funcţiei de încadrare a rezervistului voluntar şi conform reglementărilor MApN pe toată perioada cât are statut de rezervist voluntar primeşte 10% din solda funcţiei de bază", a declarat ministrul Apărării, Mircea Duşă, potrivit Mediafax.

Pot deveni rezervişti militari şi soldaţii şi gradaţii profesionişti care dintr-un motiv sau altul au trecut în rezervă, cu precizarea că, timp de trei ani, având în vedere că sunt persoane deja instruite, nu participă la programe de instruire. După trei ani intră în acelaşi program de instruire ca şi cei care sunt debutanţi în această calitate.

Ministrul a explicat că atunci când serviciul militar obligatoriu a fost desfiinţat (odată cu reviziuirea constituţiei din 2003) nu s-a pus nimic în loc din punct de vedere legislativ ca să se asigure instruirea şi pregătirea populaţiei şi refacerea rezervei de cadre a MApN.

Proiectul de lege privind statutul rezerviştilor voluntari a fost adoptat marţi de Senat, în calitate de for decizional, acesta urmând să fie tansmis spre promulgare preşedintelui Iohannis. Poricetul a fost iniţiat de Guvern, care precizează, în expunerea de motive, că, având în vedere desfiinţarea serviciului militar obligatoriu, numărul rezerviştilor este într-o scădere drastică. Guvernul susţine că proiectul stabileşte o sursă sigură pentru constituirea şi pregătirea rezervei umane necesare instituţiilor din domeniul apărării. Sursa: romaniatv.net

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

rezervisti
DorohoiNews.ro, 16-10-2015

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


- O cafea, vă rog!
- Normală?
- Nu! Să mi-o faceți vă rog, un pic mai zăpăcită, așa ca mine, să am cu cine râde!



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează
SC Texty Garments Dorohoi - partener ATL GROUP ITALIA (producător canapele și fotolii pentru piața ...

Vânzare / Închiriere Terenuri și Clădiri – Oportunitate Investiție

Vânzare / Închiriere Terenuri și Clădiri – Oportunitate Investiție
Vând și închiriez terenuri pentru casă și terenuri agricole, potrivite pentru construcții ...

SC angajează contabil pentru contabilitate primară

SC angajează contabil pentru contabilitate primară
Societate Comercială angajează contabil pentru contabilitate primară. Număr contact: 0751201821

SC GENERAL CONCEPT SOLUTIONS GEOEST SRL solicită emiterea autorizației de mediu

SC GENERAL CONCEPT SOLUTIONS GEOEST SRL solicită emiterea autorizației de mediu
SC GENERAL CONCEPT SOLUTIONS GEOEST SRL solicită emiterea autorizației de mediu pentru obiectivul UNITATE ...

Vând teren intravilan pentru casă

Vând teren intravilan pentru casă
Vând teren intravilan, intabulat, ca și suprafață - 15.000 mp Terenul dispune de următoarele ...

Vând apartament cu 3 camere

Vând apartament cu 3 camere
Vând apartament 3 camere, 64 m2, decomandat, construit din cărămidă, parter(fără infiltrație ...

Colectivul CONTED Dorohoi transmite Sincere condoleanțe!

Colectivul CONTED Dorohoi transmite Sincere condoleanțe!
Colectivul SC CONTED SA Dorohoi adresează sincere condoleanțe colegei noastre Gabriela Popușoi, în ...

Ofer spre închiriere apartament în Dorohoi

Ofer spre închiriere apartament în Dorohoi
Inchiriez apartament cu 3 camere partier proaspat varuit si partial mobilat in calea plevnei. 00306947237652. ...

Fundație umanitară angajează îngrijitor clădiri

Fundație umanitară angajează îngrijitor clădiri
Fundația Matthew's House cu sediul în Dersca angajează îngrijitor clădiri cu cunoștințe ...

Vând apartament cu 3 camere ultracentral

Vând apartament cu 3 camere ultracentral
Vând apartament cu 3 camere decomandat, recent renovat, partial mobilat, situat ultracentral, 80 ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro