Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Comunicat_presa3

Dacă simţiţi miros de gaz în locuință sau se declanșează alarma detectorului de gaz, apelaţi de urgenţă dispeceratul E.ON Distribuţie România la numerele de telefon 0265 200 928 sau 0800 800 928.

„Parcă miroase a gaz? Sau poate mi s-a părut. Ceilalți membri ai familiei nu au sesizat mirosul. Sigur mi s-a părut, altfel ar fi simțit și ceilalți ceva. Oare ce ar trebui să fac într-o asemenea situație?!” sau ”Detectorul de gaze nu funcționează corect, iar s-a declanșat alarma, deşi eu nu am simțit miros de gaz. Cu siguranță e defect!”.

Cu siguranţă, mulţi dintre utilizatorii de gaze naturale au trecut măcar o dată printr-o astfel de situaţie. Din păcate, nu de puţine ori s-a dovedit că ceea ce au părut a fi alarme false au devenit evenimente tragice. Tratarea cu superficialitate a scăpărilor de gaze a stat la baza a numeroase incidente soldate cu pagube materiale şi victime.

Utilizarea gazelor naturale în condiții de siguranță presupune, fără echivoc, o atitudine responsabilă și un nivel de conştientizare şi implicare ridicat din partea consumatorilor, care trebuie să aibă în vedere faptul că ei sunt cei care pot preveni producerea unui eveniment grav, prin intermediul unui simplu apel telefonic către distribuitorul de gaze naturale.

De aceea, E.ON Distribuţie România recomandă tuturor cetățenilor să păstreze numerele de urgență la îndemână, iar dacă simt miros de gaz sau constată declanșarea alarmei la detectorul de gaz să anunțe imediat dispeceratul companiei noastre astfel încât echipele noastre specializate să intervină la timp pentru ca apariția unor evenimente grave să poată fi evitată.

În cazul în care simt miros de gaz în interiorul imobilelor, cetăţenii sunt rugaţi să aplice următoarele măsuri de siguranţă:
    - să stingă toate focurile;
    - să deschidă imediat toate uşile şi ferestrele;
    - să nu manevreze aparate electronice;
    - să nu aprindă lumina;
    - să nu verifice cu flacără instalaţiile de gaze naturale;
    - să sune imediat la dispeceratul de urgenţă al E.ON Distribuţie România la unul dintre numerele unice de telefon: 0265.200.928 (număr taxabil cu tarif local din reţeaua Telekom şi cu tariful operatorului pentru toate celelalte reţele de telefonie) sau 0800.800.928 (număr gratuit, apelabil din principalele reţele de telefonie fixă şi mobilă).

Dispeceratul E.ON Distribuţie România funcţionează în regim non-stop şi asigură servicii specifice de preluare a apelurilor şi intervenţie pentru locuitorii din cele peste 1.000 de localităţi din cele 20 de judeţe din aria de competenţă a companiei noastre.

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

Comunicat_presa3
DorohoiNews.ro, 24-11-2015

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Discuție în familie:
- Te rog să nu caști când vorbesc cu tine! zice soția furioasă.
- Dar nu casc, încerc și eu să spun ceva...



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Angajăm gestionar materii prime și materiale

Angajăm gestionar materii prime și materiale
S.C. SPICUL 2 S.R.L. angajează gestionar pentru magazie materii prime și materiale. Pentru mai multe ...

SEB-COS SRL angajează șofer profesionist pentru transportul de marfă / cereale

SEB-COS SRL angajează șofer profesionist pentru transportul de marfă / cereale
SC SEB-COS SRL angajează șofer profesionist pentru transportul de marfă / cereale. Cerințe: - ...

SC din Dorohoi angajează personal. Vezi detalii!

SC din Dorohoi angajează personal. Vezi detalii!
Societate comercială din Dorohoi angajează laborant, inginer pentru construcții, mecanic utilaj și ...

SC din Dorohoi angajează barman și ospătar cu sau fără experiență

SC din Dorohoi angajează barman și ospătar cu sau fără experiență
Societate comercială din Dorohoi angajează șofer livrări, ajutor de bucătar și ajutor de ospătar. ...

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri
BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri! Oferim și cerem seriozitate maximă! Salariul este motivant, ...

Sincere condoleanțe din partea colectivului Școlii Gimnaziale „Spiru Haret” Dorohoi

Sincere condoleanțe din partea colectivului Școlii Gimnaziale „Spiru Haret” Dorohoi
Colectivul Școlii Gimnaziale „Spiru Haret” Dorohoi este alături de familiile domnilor profesori ...

Sincere condoleanțe din partea colectivului Liceului „Regina Maria” Dorohoi

Sincere condoleanțe din partea colectivului Liceului „Regina Maria” Dorohoi
Colectivul Liceului „Regina Maria” Dorohoi este alături de doamna laborant Daniela Angheluș ...

Ofer spre închiriere garsonieră în zonă centrală

Ofer spre închiriere garsonieră în zonă centrală
Ofer spre închiriere garsonieră în zonă centrală, etajul trei, utilată complet Nr de ...

Închiriere apartament cu 2 camere

Închiriere apartament cu 2 camere
Închiriez apartament cu 2 camere parțial mobilat cu centrală, aer condiționat, rulouri exterioare ...

Bucătar - pizzar cu experiență, caut de muncă

Bucătar - pizzar cu experiență, caut de muncă
Bucatar pizzar cu experiența caut de muncă în România sau în străinătate ofer și ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro