Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

oamenii-presedintelui-se-toarna

Fostul premier Emil Boc a dat, ieri, cu subsemnatul în faţa procurorilor DNA într-un dosar privind despăgubirile ilegale acordate de ANRP. Audiat ca martor într-un nou caz instrumentat de DNA privind modul în care au fost numiti în funcţie membri ai ANRP, primarul din Cluj este ultimul nume mare din camarila fostului preşedinte Traian Băsescu care ajunge să dea raportul la DNA. Săptămâna trecută a trecut prin Ştirbei Vodă şi fostul ministru al Justiţiei, Cătălin Predoiu.

„Am fost invitat în calitate de martor, într-un dosar de cercetare penală. Nu ştiu despre ce este vorba”, s-a eschivat Emil Boc la intrarea în sediul DNA. “Invitaţia” ar fi fost făcută, spun surse judiciare, într-un nou dosar ce vizează procedura prin care au fost numiţi în funcţie membri ai ANRP.

„Vă aştept la Cluj la meciul România-Spania, la meciul Simonei Halep cu Angelique Kerber şi la Untold la vară”, a declarat Boc după ce a dat ochii cu procurorii. Alt fost PDL-ist cu nume, Cătălin Predoiu, a fost audiat şi el la DNA nu mai departe de săptămâna trecută, într-un caz identic. Fostul ministru al Justiţiei a dat declaraţii într-un dosar legat de despăgubirile ilegale acordate de ANRP. Surse judiciare au dezvăluit că procurorii l-au întrebat pe Cătălin Predoiu despre modul în care fosta şefă a DIICOT, Alina Bica, a fost numită în Comisia pentru Stabilirea Despăgubirilor de la ANRP. Pe vremea când era ministru al Justiţiei, Predoiu i-ar fi recomandat-o personal pe Alina Bica, pe atunci secretar de stat, premierului din acel moment, Emil Boc, pentru un loc în “comisia de făcut bani” din ANRP.

Un alt fost membru marcant al vechiului PDL, deputatul Ioan Oltean, este cercetat în prezent sub control judiciar într-un dosar în care este acuzat că ar fi primit 600.000 de euro mită din partea omului de afaceri Mihai Rotaru, acţionarul CS Universitatea Craiova, pentru a interveni la fostul preşedinte al ANRP, Crinuţa Dumitrean, în cazul unui teren supraevaluat cu peste 87 de milioane de lei. Mita ar fi fost dată, susţin anchetatorii, în anul 2010 în curtea unei biserici din Chitila.

Udrea a picat prima

Protejata lui Băsescu, Elena Udrea, este prima care a picat în plasa procurorilor DNA. “Blonda supremă” este trimisă în judecată în dosarul Gala Bute şi urmărită penal în alte trei dosare. În dosarul Microsoft, în cazul creditului de trei milioane de euro de la BRD şi în dosarul “băiatului deştept” din energie, Bogdan Buzăianu. Udrea a petrecut în spatele gratiilor aproape trei luni, iar capetele de acuzare par grave: trafic de influenţă, luare de mită, spălare de bani, abuz în serviciu şi tentativă de fraudare a fondurilor europene. Chiar şi aşa, pe 8 martie, Traian Băsescu o consideră pe Udrea “cea mai puternică femeie din România”, pentru că “rezistă la presiunile DNA”. În cazul Microsoft au picat şi alţi “sponsori” cu greutate ai fostului PDL. Fostul soţ al Elenei Udrea, Dorin Cocoş, şi fostul ministru al Comunicaţiilor, Gabriel Sandu, au recunoscut la Curtea Supremă că o mare parte din cele 16 milioane de euro provenite din şpaga de la Microsoft a fost pompată în partid pentru campaniile electorale ale vechiului PDL. Implicat în acest dosar este şi fostul primar din Piatra Neamţ, Gheorghe Ştefan. “Pinalti” nu şi-a recunoscut însă, decât parţial, faptele. Sentinţa în dosarul Microsoft este aşteptată pe 24 martie, însă procurorii DNA au cerut instanţei pedepse cu executare pentru cei inculpaţi.

Alţii după gratii

Alt om din anturajul lui Băsescu, fostul consilier Răzvan Murgeanu, a fost reţinut de DNA pentru trafic de influenţă şi luare de mită. Fost consilier de stat în Administraţia Prezidenţială, Murgeanu fusese viceprimar al Capitalei din partea PDL şi secretar de stat în ministerul Dezvoltării pe vremea Elenei Udrea. Potrivit DNA, Murgeanu ar fi primit 30.000 de euro mită de la o asociere de firme care a reabilitat blocuri în Sectorul 5. Anul trecut, fostul primar PDL al Sectorului 6, Cristian Poteraş, a fost condamnat definitiv la 8 ani de închisoare cu executare.

Traian Băsescu, fost preşedinte al României

„Sunt două femei puternice în România. Una se numeşte Laura Codruţa Kovesi, puternică pentru că este şefă de instituţie, extrem de puternică instituţia, şi Elena Udrea, care suportă presiunile instituţiei, rămânând totuşi demnă”. sursa: jurnalul.ro.

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

oamenii-presedintelui-se-toarna
DorohoiNews.ro, 19-03-2016

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


- O cafea, vă rog!
- Normală?
- Nu! Să mi-o faceți vă rog, un pic mai zăpăcită, așa ca mine, să am cu cine râde!



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează
SC Texty Garments Dorohoi - partener ATL GROUP ITALIA (producător canapele și fotolii pentru piața ...

COMMANDO Dorohoi angajează ospătar cu sau fără experiență

COMMANDO Dorohoi angajează ospătar cu sau fără experiență
COMMANDO Dorohoi angajează ospătar cu sau fără experiență. Pentru mai multe detalii vă rugăm ...

Închiriez apartament

Închiriez apartament
Închiriez apartament cu 2 camere în Olinescu, mobilat, utilat, detalii la tel 0740015398

Vând apartament și garaj

Vând apartament și garaj
Vând apartament și garaj în Dorohoi, cu actele la zi. Rel. la tel. 0740563818

Societate comercială din Dorohoi angajează Gestionar

Societate comercială din Dorohoi angajează Gestionar
Societate comercială din Dorohoi angajează Gestionar. CV-urile se pot transmite la [email protected] ...

Firmă de distribuție angajează șofer categoria C

Firmă de distribuție angajează șofer categoria C
Firmă de distribuție angajează șofer categoria C. CV-urile se pot transmite la [email protected] Relații ...

SC din Dorohoi angajează Șef de Magazin

SC din Dorohoi angajează Șef de Magazin
Compania noastră își extinde echipa și este în căutarea unui Șef de Magazin dedicat, ...

Ofer spre închiriere apartament cu 3 camere

Ofer spre închiriere apartament cu 3 camere
Ofer spre închiriere apartament cu 3 camere decomandate, la etajul 1, aproape de centru, deasupra ...

Cu profundă durere în suflet, familia anunță trecerea la cele veșnice a Cameliei Murariu

Cu profundă durere în suflet, familia anunță trecerea la cele veșnice a Cameliei Murariu
Cu profundă durere în suflet, familia anunță trecerea la cele veșnice a celei care a fost o ...

Elevii clasei a VI-a B de la Gimnaziul Kogălniceanu sunt alături de prof. Ghebac Ovidiu

Elevii clasei a VI-a B de la Gimnaziul Kogălniceanu sunt alături de prof. Ghebac Ovidiu
Elevii clasei a VI-a B de la Școala Gimnazială „Mihail Kogălniceanu” Dorohoi împreună ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro