Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

stimulente

Proiectul noii Legi a controlului dă posibilitatea şefilor din instituţiile bugetare să îşi premieze angajaţii Fiecare angajat al instituţiilor de control va putea beneficia de bonusuri lunare de până la 30% din salariu acordate fără o evaluare precisă.
   Angajaţii instituţiilor de control ale statului vor beneficia în continuare de stimulente calculate ca procent din salariu şi, în plus, vor fi premiaţi şi în funcţie de valoarea prejudiciilor descoperite, arată proiectul noii Legi a controlului. Actul normativ nu introduce însă şi criterii de evaluare în ceea ce priveşte stimulentele procentuale, lăsând practic decizia la latitudinea şefilor de instituţii, scrie Romania libera.ro.
   Menţionăm că principala motivaţie a guvernului cu privire la eliminarea stimulentelor a ţinut tocmai de faptul că ele ar fi fost acordate la grămadă, fără evaluări profesioniste. „Ordonatorii principali de credite vor putea aproba anual acordarea unui spor salarial lunar de maximum 30% din salariul de încadrare pentru persoanele cu atribuţii de control, la propunerea conducătorilor entităţilor cu atribuţii de control", stipulează articolul 22 al legii. Pe de altă parte, actul normativ introduce şi amenzi noi pentru contribuabili. „Dacă agenţii economici care sunt controlaţi nu prezintă toate actele solicitate sau nu li se permite accesul, ei pot fi amendaţi cu sume cuprinse între 5.000 şi 25.000 de lei (pentru persoanele juridice) şi între 1.000 şi 5.000 de lei, pentru persoanele fizice", arată proiectul de lege.
Bonusuri în funcţie de captură
Funcţionarii din zona controlului vor avea posibilitatea de a-şi creşte veniturile şi prin alte bonusuri. „Ordonatorii de credite vor acorda stimulente pentru persoanele cu atribuţii de control care, în urma exercitării acestor atribuţii, au descoperit prejudicii sau sume datorate la bugetul de stat sau local mai mari de 100.000 lei", arată legea. Valoarea stimulentelor va fi de 1% din valoarea prejudiciul. Angajatul „premiant" nu va primi banii până când statul nu recuperează integral prejudiciului. Printre instituţiile cu atribuţii de control se numără Direcţiile de Finanţe, Garda Financiară, Garda de Mediu, Inspectoratul de Stat în Construcţii, Autoritatea Naţională Sanitar Veterinară, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorului, Inspecţia Muncii sau Autoritatea Naţională a Vămilor.
Stimulente se iau şi acum
Deşi acordarea stimulentelor a fost oprită prin lege, au existat cazuri când unii angajaţi au continuat să primească bonusuri. La Tulcea, de exemplu, în luna decembrie, cei 510 salariaţi ai Finanţelor Publice au primit stimulente în sumă de 668 de lei fiecare. Potrivit unei note a ANAF, semnată de preşedintele Sorin Blejnar, mai mulţi şefi de instituţii din Tulcea vor primi, la rândul lor, stimulente grase. Astfel, şefii de la DGFP, Garda Financiară şi Vamă au avut alocată o primă de Crăciun de 5.000 de lei, iar adjuncţii lor câte 4.300 de lei. Stimulente au primit până şi marinarii de pe şalupele instituţiilor de control, dar şi şoferii. Aceştia au luat între 1.200 şi 1.800 de lei. (DorohoiNews.ro)

 

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

stimulente
DorohoiNews.ro, 08-01-2011

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Doi prieteni stau de vorbă:
- Ce mai faci?
- Uite, m-a lăsat nevasta pentru cel mai bun prieten.
- Credeam că eu sunt cel mai bun prieten al tău…
- Acum e el…



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Texty Garments Dorohoi angajează paznic

Texty Garments Dorohoi angajează paznic
SC TEXTY GARMENTS DOROHOI angajeaza paznic (cu atestat)! Mai multe detalii la nr de telefon 0743754299 

SC cu profil agricol din Dorohoi angajează șoferi profesioniști

SC cu profil agricol din Dorohoi angajează șoferi profesioniști
Societate comercială cu profil agricol din Dorohoi angajează șoferi profesioniști pentru TIR cu benă ...

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați în construcție și un muncitor necalificat

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați în construcție și un muncitor necalificat
Societate comercială din Dorohoi angajează muncitori calificați în construcție și un muncitor ...

DANIVAS solicită revizuirea autorizației de mediu pentru obiectivul „Secție debitare material lemnos și fabricare peleți ...

DANIVAS solicită revizuirea autorizației de mediu pentru obiectivul „Secție debitare material lemnos și fabricare peleți și brichete”
SC DANIVAS SRL solicită revizuirea autorizației de mediu pentru obiectivul SECȚIE DEBITARE MATERIAL ...

Ofer spre închiriere apartament cu două camere

Ofer spre închiriere apartament cu două camere
Ofer spre inchiriere apartament cu doua camere decomandate,in Dorohoi,str.Duzilor. Relatii la telefon ...

Vând teren intravilan

Vând teren intravilan
Vând 1500 mp teren intravilan in centrul satului Popeni la 10 minute de Dorohoi.Pe teren este o ...

Teren de vânzare

Teren de vânzare
Vând teren intravilan în suprafață de 9450 mp , situat în localitatea Iezer , comuna ...

Sincere condoleanțe pentru pierderea MAMEI

Sincere condoleanțe pentru pierderea MAMEI
Suntem alături de colegul nostru, Cernușcă Ruben-Beniamin, la trecerea în nefiinţă a mamei ...

Ofer spre închiriere apartament cu două camere

Ofer spre închiriere apartament cu două camere
Dau spre închiriere, apartament cu 2 camere, 47 mp, situat în Calea Plevnei, etaj 3, mobilat ...

Închiriez apartament 2 camere, Dorohoi in zona Școlii nr. 8

Închiriez apartament 2 camere, Dorohoi in zona Școlii nr. 8
Apartamentul spre închiriere este mobilat complet, cu două camere, decomandat. Este în apropiere ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro