Accident grav. Nouă persoane rănite după ce două maşini s-au ciocnit - FOTO

13 iun. 2016, National
Accident grav. Nouă persoane rănite după ce două maşini s-au ciocnit - FOTO

Nouă persoane au fost rănite, dintre care două grav, într-un accident care a avut loc duminică la amiază, în jurul orei 13:00, pe DN 2E, în județul Suceava, localitatea Bădeuţi, spre Rădăuţi.

Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Suceava, plt. adj. Alin Găleată, modulul SMURD al Detaşamentului de Pompieri Rădăuți şi echipajul SMURD – Terapie Intensivă Mobilă de la Detaşamentul de Pompieri Suceava, cu sprijinul a altor trei echipaje de la Serviciul de Ambulanță Județean au intervenit astăzi la accidentul de pe DN2E.

În uma coliziunii dintre două autoturisme, un Audi şi un Volkswagen Passat, a rezultat rănirea a 9 persoane, toate adulte, una fiind încarcerată. Doi dintre răniți, în stare mai gravă, au fost transportați de urgență la Centrul de Primire Urgențe Rădăuți, scrie svnews.ro „Pompierii militari au luat măsurile de siguranță specifice, au extras victima înarcerată şi au acordat, împreună cu echipajele SAJ, primul ajutor medical răniților. Toate persoanele implicate în accident au fost transportate la spital pentru investigații suplimentare”, a spus Alin Găleată.

Traficul rutier pe DN 2E a fost blocat în totalitate timp de aproximativ o oră, după care a fost reluat pe un singur sens de mers.

La finalul operațiunilor, pompierii militari au spălat carosabilul, îndepărtând scurgerile de carburanți şi lubrifianți, pentru prevenirea producerii altor evenimente nefericite.

Sursa: DorohoiNews.ro

Galerie foto (5)

inapoi la lista

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

0/200

Am fost informat(a) despre Politica de Confidentialitate si de Securitate a prelucrarii datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani si sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:

COMENTARII VIZITATORI (0)

Fii primul care adauga un comentariu!