Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

vasile_dancu

Vicepremierul Vasile Dîncu a apreciat, vineri, că fiecare instituţie publică ar trebui să aibă un mic compartiment de statistică, acestea urmând să fie integrate, la rândul lor, într-o reţea de date, şi a adăugat că lucrează la un proiect de lege în baza căruia instituţiile publice să transmită Institutului Naţional de Statistică (INS) rezultatele unor studii sau anchete.

„Încercăm cu domnul preşedinte al INS, Tudorel Andrei, să îi convingem pe colegii din Guvern să devină parteneri ai INS. Pentru că INS, oricât ar fi de bogat în specialişti, oricât ar fi bugetele de mari, nu poate să constituie singur statistica naţională. Pentru asta, fiecare instituţie publică - în funcţie de dimensiunea ei - ar trebui să aibă un mic compartiment de statistică, iar din aceste compartimente să putem constitui o reţea pe care circulă datele şi care produce date", a spus ministrul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, prezent la dezbaterea „Statistica oficială - suport în fundamentarea deciziilor politice", organizată de INS.

Vicepremierul a vorbit şi despre proiectul de lege pe care îl elaborează. „Personal, vreau să promovez un proiect de lege, pe care îl am acum în draft, la care scriu: o obligaţie a tuturor instituţiilor publice care au date din fonduri publice, produse prin granturi, orice formă de anchete de teren, studii, să fie făcute publice şi să fie transmise într-o primă fază la INS. Poate cu unele date se poate face ceva, cu altele nu. Dar ar fi important să deschidem acest orizont al descrierii societăţii", a spus el.

Dîncu a făcut referire şi la eforturile Guvernului pentru a construi interoperabilitatea, adăugând că sistemele din ministere au fost construite "mai degrabă pentru a consolida autonomia unui individ sau autoritatea celor care au condus fiecare minister". „A deschide datele despre ceilalţi este şi o posibilitate de a te controla reciproc, dar este cel mai bun lucru pentru a pune energiile împreună şi a avea costuri mai mici pentru ceea ce facem", a explicat Dîncu. Vicepremierul a declarat că INS este o instituţie modernă, "care a luat-o cu mult înaintea altor instituţii din România".

El a subliniat că MDRAP a lucrat „excelent" cu INS şi a reamintit faptul că a fost lansat proiectul Observatorul teritorial, o aplicaţie informatică interactivă. „Când vom termina, vom reuşi să alimentăm cu date acest Observator teritorial, cred că va dispărea o parte din ceea ce face în acest moment disfuncţional, inclusiv politica şi decizia politică: faptul că prioritizăm investiţiile fără să ne folosim de date, mai degrabă după feeling sau după, să zicem aşa, presiuni care ţin de vot, presiuni electorale", a declarat vicepremierul. În acest sens, Dîncu a adăugat că în ultimii ani provocările statisticii sunt legate de viteza producerii datelor, în contextul unei dinamici sociale extraordinare.

„Dacă nu suntem foarte bine pregătiţi, datele vor veni întotdeauna prea târziu pentru ca să mai poată ajuta la ceva în viitor", a spus el.

El a admis că există o competiţie pe care statistica o dă, "fără să vrea asta, în spaţiul public", cu alte forme de fotografiere a realităţii, mai ales fluxul "continuu de imagini şi date care vin din zona online".

„Ei lucrează cu imagini subiective, cu emoţii, iar statistica spune date care de foarte multe ori nu ne convin", a adăugat el. AGERPRES

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

vasile_dancu
DorohoiNews.ro, 11-07-2016

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


- O cafea, vă rog!
- Normală?
- Nu! Să mi-o faceți vă rog, un pic mai zăpăcită, așa ca mine, să am cu cine râde!



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează
SC Texty Garments Dorohoi - partener ATL GROUP ITALIA (producător canapele și fotolii pentru piața ...

Vânzare / Închiriere Terenuri și Clădiri – Oportunitate Investiție

Vânzare / Închiriere Terenuri și Clădiri – Oportunitate Investiție
Vând și închiriez terenuri pentru casă și terenuri agricole, potrivite pentru construcții ...

SC angajează contabil pentru contabilitate primară

SC angajează contabil pentru contabilitate primară
Societate Comercială angajează contabil pentru contabilitate primară. Număr contact: 0751201821

SC GENERAL CONCEPT SOLUTIONS GEOEST SRL solicită emiterea autorizației de mediu

SC GENERAL CONCEPT SOLUTIONS GEOEST SRL solicită emiterea autorizației de mediu
SC GENERAL CONCEPT SOLUTIONS GEOEST SRL solicită emiterea autorizației de mediu pentru obiectivul UNITATE ...

Vând teren intravilan pentru casă

Vând teren intravilan pentru casă
Vând teren intravilan, intabulat, ca și suprafață - 15.000 mp Terenul dispune de următoarele ...

Vând apartament cu 3 camere

Vând apartament cu 3 camere
Vând apartament 3 camere, 64 m2, decomandat, construit din cărămidă, parter(fără infiltrație ...

Colectivul CONTED Dorohoi transmite Sincere condoleanțe!

Colectivul CONTED Dorohoi transmite Sincere condoleanțe!
Colectivul SC CONTED SA Dorohoi adresează sincere condoleanțe colegei noastre Gabriela Popușoi, în ...

Ofer spre închiriere apartament în Dorohoi

Ofer spre închiriere apartament în Dorohoi
Inchiriez apartament cu 3 camere partier proaspat varuit si partial mobilat in calea plevnei. 00306947237652. ...

Fundație umanitară angajează îngrijitor clădiri

Fundație umanitară angajează îngrijitor clădiri
Fundația Matthew's House cu sediul în Dersca angajează îngrijitor clădiri cu cunoștințe ...

Vând apartament cu 3 camere ultracentral

Vând apartament cu 3 camere ultracentral
Vând apartament cu 3 camere decomandat, recent renovat, partial mobilat, situat ultracentral, 80 ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro