Cetățenii români pot să divorțeze, potrivit legii civile române, fie apelând la instanța de judecată, fie pe cale administrativă (la ofițerul de stare civilă), fie prin procedură notarială.

Codul civil și Codul de procedură civilă stabilesc clar toate motivele, formele și procedurile în care soții pot divorța, precum și efectele desființării căsătoriei.

Unde se poate divorța în instanță, în Uniunea Europeană

Vom începe raportându-ne, mai întâi, la situația României ca stat membru al UE. La nivelul legislației europene există un act normativ obligatoriu pentru statele membre și care conține anumite prevederi referitoare la divorț. Regulamentul (CE) nr. 2201/2003 — competența, recunoașterea și executarea hotărârilor judecătorești în materie matrimonială și în materia răspunderii părintești este un act normativ menit să ajute cuplurile internaționale să își soluționeze litigiile care implică mai mult de o țară, în ceea ce privește divorțul și încredințarea copiilor.

Soții pot solicita divorțul sau separarea legală de comun acord sau individual, iar acest aspect este valabil atât pentru România, cât și pentru toate celelalte state membre ale UE. Cererea de divorț poate să fie adresată, potrivit precizărilor oferite pe site-ul oficial al UE, europa.eu, următoarelor instanțe:

în țara de origine a ambilor soți (România);
în țara unde locuiesc soții;
în țara în care aceștia au locuit împreună ultima dată, dacă unul dintre soți mai locuiește încă acolo (ne referim aici la situațiile în care soții locuiesc fiecare — în alt stat membru UE);
în țara în care locuiește unul dintre soți, dacă cererea se înaintează de comun acord;
în țara în care locuiește cel care introduce cererea de divorț în instanță (alta decât România), dar numai dacă acesta este cetățean al țării respective sau dacă a locuit acolo cel puțin șase luni înainte de a depune cererea de divorț;
în țara în care locuiește soțul împotriva căruia se introduce cererea de divorț.

Dacă fiecare dintre soți a făcut în instanță o cerere de divorț în state diferite, atunci instanța competentă să se pronunțe în privința divorțului soților este prima instanță judecătorească la care s-a depus cererea.

Exemplu practic: Ion, cetățean român, este căsătorit cu Mary, de origine irlandeză. Aceștia s-au căsătorit în România, unde au locuit împreună pentru o perioadă de trei ani. Peste ceva timp, Ion s-a decis să facă o cerere de divorț în România, cu toate că el lucrează în Spania de un an, iar Mary a rămas în România. Practic, posibilitățile de a divorța sunt următoarele: Ion poate să ceară divorțul în fața instanțelor române, dacă Mary încă mai este rezidentă în România; el poate să solicite divorțul și în fața instanței spaniole, pentru că locuiește deja acolo de mai bine de șase luni; dar divorțul poate să fie pronunțat fie în România, fie în Spania, dacă vorbim de un divorț prin acord comun al soților.

Important! Hotărârile de divorț pronunțate într-o țară din UE sunt recunoscute în celelalte state membre, fără necesitatea unor proceduri suplimentare. Cu toate acestea, normele UE privind divorțul (de exemplu, în materie de instanțe competente și recunoaștere) nu se aplică în Danemarca.

Divorțul soților în România, în fața instanței de judecată

Potrivit Codului de procedură civilă, dacă nici cel care introduce cererea de divorț și nici soțul nu mai locuiesc în România, ei pot conveni să introducă cererea de divorț la orice judecătorie din România. În lipsa unui asemenea acord, cererea de divorț este de competența Judecătoriei Sectorului 5 al municipiului București.

În legătură cu această prevedere procedurală, Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ) a pronunțat recent o soluție de interpretare legislativă prin care stabilește faptul că acordul cu privire la alegerea instanței de judecată trebuie să fie exprimat expres. Decizia ICCJ nr. 20/2016, despre care aflăm dintr-un comunicat de presă al Curții, nu a devenit deocamdată obligatorie pentru toate instanțele române, nefiind încă publicată în Monitorul Oficial.

În orice caz, la divorț, partenerii trebuie să știe că rigorile procesului civil român le impun să se înfățișeze obligatoriu în persoană în fața judecătorului. Dacă cel care a făcut cererea de divorț, adică reclamantul, nu se prezintă în instanță la termenul de judecată comunicat, iar lipsa lui este nejustificată, cererea sa de divorț va fi respinsă.

GALERIE FOTO