Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

UE_Stema

Negocierile de aderare la UE ar putea fi finalizate în prima parte a anului 2011 cu condiţia ca Zagrebul să continue reformele deja inițiate, se arată în rezoluţia adoptată de Parlament miercuri, 16 februarie. Cea mai mare provocare rămâne însă comunicarea beneficiilor aderării la UE unei populaţii relativ sceptice.
Lupta împotriva corupţiei, sprijin pentru reîntoarcerea refugiaţilor, restructurarea sectorului naval sunt printre problemele ce mai trebuie soluţionate. Deputaţii recunosc eforturile depuse de Croaţia pentru modificarea constituţiei; reforma sistemului judiciar și cooperarea cu Tribunalul Penal Internaţional pentru fosta Iugoslavie (TPII).
În rezoluția adoptată cu 548 de voturi pentru, 43 împotrivă și 52 de abțineri, deputații felicită "progresele substanțiale" înregistrate de statul din Balcanii de Vest în îndeplinirea criteriilor necesare pentru a finaliza negocierile de aderare. "Negocierile de aderare cu Croaţia pot fi finalizate în prima jumătate a anului 2011, cu condiţia să se continue cu fermitate reformele necesare".
Corupție
Apreciind eforturile guvernului croat de a lupta împotriva corupției, un exemplu elocvent fiind trimiterea în judecată a doi foști miniștri și a unui premier, deputații consideră că "există informaţii conform cărora corupţia este larg răspândită în Croaţia şi constituie încă o problemă generală gravă." Parlamentul solicită OLAF să coopereze îndeaproape cu autorităţile croate pentru a aduce la lumină eventuala corupţie secundară, care ar putea fi generată în cadrul instituţiilor UE.
Referitor la actuala reformă a justiției, deputații subliniază necesitatea judecării rapide a crimelor de război și solicită actualizarea Codului penal în conformitate cu cele mai exigente standarde ale dreptului internațional, îndeosebi cât privește definirea crimelor împotriva umanității, precum și îmbunătățirea măsurilor de protecție a martorilor.
Problema refugiaților
Per ansamblu, sunt salutate progresele în materie de întoarcere a refugiaţilor. Deputații constată cu satisfacţie că ostilitatea faţă de reîntoarcerea sârbilor a scăzut în cea mai mare parte a ţării. Autorităților croate li se solicită să elimine obstacolele întâmpinate pentru obţinerea permisului de reşedinţă permanentă. În plus, trebuie îmbunătățit programul de reconstrucţie a locuinţelor și trebuie lansate proiecte de redresare economică şi socială pentru refugiați, având în vedere că mii de refugiați nu s-au întors din Serbia.
Privatizarea șantierelor navale
Guvernul croat ar trebui să finalizeze în cel mai scurt timp procesul de restructurare a sectorului naval pentru a îndeplini un criteriu important pentru negocierile de aderare, de care depinde încheierea provizorie a capitolului referitor la concurenţă.
Convingerea populației despre beneficiile aderării
Deputații sunt preocupați de faptul că majoritatea cetăţenilor croaţi consideră că aderarea ţării lor la UE nu ar fi benefică, potrivit ultimului Eurobarometru. Aceștia îndeamnă autorităţile croate şi societatea civilă să îşi intensifice acţiunile destinate "să îi convingă pe croaţi că fac parte din proiectul european." (DorohoiNews.ro)

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

UE_Stema
DorohoiNews.ro, 17-02-2011

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Doi prieteni stau de vorbă:
- Ce mai faci?
- Uite, m-a lăsat nevasta pentru cel mai bun prieten.
- Credeam că eu sunt cel mai bun prieten al tău…
- Acum e el…



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Colectivul Spitalului Municipal Dorohoi transmite Sincere condoleanțe!

Colectivul Spitalului Municipal Dorohoi transmite Sincere condoleanțe!
Întregul personal al Spitalului Municipal Dorohoi este alături de dr. Loghin Adriana în ...

Contabil cu experiență, ofer servicii de evidență contabilă

Contabil cu experiență, ofer servicii de evidență contabilă
Contabil cu experiență, ofer servicii de evidență contabilă. Relații la telefon: 0744529504

Fabrică de fose și rezervoare angajează 2 muncitori

Fabrică de fose și rezervoare angajează 2 muncitori
Fabrică de rezervoare din plastic cu sediul în Pascari angajează 2 muncitori. Salariu motivant, ...

GavroMarm SRL angajează șoferi, tăietori șlefuitori și muncitori necalificați

GavroMarm SRL angajează șoferi, tăietori șlefuitori și muncitori necalificați
GavroMarm SRL angajează șoferi, tăietori șlefuitori și muncitori necalificați  Posturi ...

COMMANDO Dorohoi angajează barman-ospătar

COMMANDO Dorohoi angajează barman-ospătar
COMMANDO Dorohoi angajează barman-ospătar cu sau fără experiență. Pentru mai multe detalii vă ...

Angajăm șofer taxi!

Angajăm șofer taxi!
Căutăm șofer serios, responsabil și punctual. Program flexibil. Câștiguri avantajoase. Condiții ...

SC cu profil agricol din Dorohoi angajează șoferi profesioniști TIR

SC cu profil agricol din Dorohoi angajează șoferi profesioniști TIR
Societate comercială cu profil agricol din Dorohoi angajează șoferi profesioniști pentru TIR cu benă ...

Angajăm personal fast-food – shaormerie în Dorohoi

Angajăm personal fast-food – shaormerie în Dorohoi
Ești o personă serioasă, dinamică și îți dorești un job? Vino în echipa Zehab Kebab ...

Ofer spre închiriere spațiu comercial

Ofer spre închiriere spațiu comercial
Închiriez spațiu comercial de 75 Mp Spiru Haret Nr 3 in loc la Fortuna! Tel 0724031344

Colectivul Băncii Cooperatiste Jijia Dorohoi transmite Sincere condoleanțe!

Colectivul Băncii Cooperatiste Jijia Dorohoi transmite Sincere condoleanțe!
Colectivul Băncii Cooperatiste Jijia Dorohoi regretă trecerea în neființă a colegului Daniel ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro