Iata care sunt acele 10 lucruri de suflet pe care le-am invatat de la bunicii mei buni la suflet:

1. Mamaia si tataia aveau sufletul frumos si curat si nicio circumstanta, cat de grea, nu a reusit sa il faca mic sau diform. Mamaia si tataia au trecut prin foamete, prin razboi, prin boli, prin saracie, prin marea criza, fara sa isi piarda bunatatea nativa si increderea in oameni si intr-o zi mai buna.

2. Mamaia si tataia aveau speranta. Si, cel mai important, nu si-o pierdeau. Mamaia si tataia stiau ca universul (=Dumnezeu) are grija de ei si ca intr-o zi fiecare va primi ceea ce merita, ceea ce este, ceea ce gandeste, ceea ce spune si ceea ce face (un fel de legea atractiei anticipata).

3. Mamaia si tataia aveau bunatate si iubire neconditionata. Mamaia si tataia stiau sa le dozeze corespunzator: pentru cei din familie, pentru rude, pentru cei apropiati, pentru vecini, pentru cei care aveau nevoie de ele astfel incat niciodata nu ramaneau fara o vorba calda si o lingura de mancare care te ungea pe suflet.

4. Mamaia si tataia aveau curajul de a accepta lucrurile, situatiile, durerea, boala. Cu o intelepciune si o demnitate pe care ani la randul nu am inteles-o si cu un "daca asa vrea Dumnezeu" care ma facea sa scrasnesc din dinti.

5. Mamaia si tataia aveau inima cat dealul Istrita. Mamaia si tataia m-au invatat ca totul are suflet. Si il puneau in tot ce faceau si in tot ce iesea din mainile lor. Chiar si intr-o mamaliga. Il intorceau cu facaletul si uneori il lasau sa se scurga prin buric pentru a-l imparti si celorlalti.

6. Mamaia si tataia aveau toleranta si puterea de a vedea binele din ceilalti. Mamaia si tataia m-au invatat ca nimeni nu este rau 100%, ca nici insusi dracul nu este chiar atat de negru. Chiar si el are suflet, sentimente. Asa am aflat intr-o zi ca poate este atat de meschin fiindca nu a fost suficient de iubit cand a fost mic.

7. Mamaia si tataia aveau pamant. Si dragoste pentru el. Era al lor, dar nu chiar. Era al celui de sus. La fel ca tot ce rodea din el. M-au invatat sa il iubesc, dar atunci nu prea au reusit caci eu visam sa fug la oras si sa desenez struguri mai degraba pe asfalt decat in soarele torid de vara. Astazi, din ce in ce mai mult, simt o forta de dincolo de mine care tanjeste tainic sa ma aproprii mai mult de el. Imi doresc o viata pe pamant, la propriu si la figurat.

8. Mamaia si tataia aveau grija unul de altul si impreuna de ceilalti. Chiar si atunci cand celalalt nu mai era. Zile, saptamani, luni, ani, zeci de ani la rand il pomeneau cu dragoste in casa, in biserica, in casa cea de veci din cimitir, in ganduri, in lacrimile si zambetele din ochi.

9. Mamaia si tataia aveau respect pentru hrana. Mamaia si tataia m-au invatat sa iubesc mancarea „curata", gradina, rosiile ca un miez de soare, natura. Cand consumau carne, m-au invatat sa le cer iertare animalelor sacrificate si sa le multumesc pentru jertfa lor. Ei m-au invatat sa respect pamantul fiindca el este singurul care ramane dupa noi si va servi si generatiilor urmatoare.

10. Mamaia si tataia aveau dragoste de viata. Mereu. Isi doreau sa traiasca si sa se bucure de viata. Chiar si la varste inaintate cand traiul nu le mai era asa de usor si sprinten ca in tinerete. Mamaia si tataia se gandeau la viitor, dar traiau in prezent. Actionau, nu se plangeau. Nu isi pierdeau zilele gandindu-se "cum ar fi daca" sau planificandu-si viata pe 30 de ani inainte.

Mi-i amintesc pe amandoi stand impreuna pe banca din fata casei si susotind intre ei: „Ce ne facem, Ioane, de acum incolo?" „Ce sa facem, Marie? Ce am facut si pana acum, doar ca putin mai bine."

GALERIE FOTO