Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Legea vaccinării

Părinţii care vor refuza vaccinarea copiilor vor putea fi amendați cu până la 10.000 de lei, potrivit unui proiect de act normativ adoptat de Senat.

Proiectul de lege privind vaccinarea persoanelor în România a fost adoptat luni de Senat.

Părinții care vor refuza vaccinarea obligatorie a copiilor lor vor risca amenzi de până la 10.000 de lei. Totuși, ca să se aplice, actul trebuie să treacă nu numai de Senat, ci și de Camera Deputaților.

Răspunderea pentru prezentarea copiilor la vaccinare va aparține părinților, reprezentanților legali sau persoanelor care cresc și îngrijesc copii în baza unei măsuri de protecție socială. Concret, documentul prevede că, atunci când vine vorba de vaccinările obligatorii, consimțământul va fi considerat ca fiind dat din oficiu. Totuși, părinții vor putea să refuze în scris vaccinarea obligatorie.

„Vaccinarea copiilor, cu vaccinurile prevăzute în Calendarul Național de Vaccinare, aprobat prin Ordin al ministrului sănătății, precum și cu cele administrate în situații epidemiologice speciale întregii populații ori unor grupuri de populație este obligatorie”, scrie în documentul aflat azi pe ordinea de zi a Senatului.

Astfel, categoriile de vaccinări obligatorii vor fi: vaccinările stabilite prin Calendarul Național de Vaccinare pentru copii; vaccinările impuse de situații epidemiologice, care implică vaccinarea ca măsură de intervenție, în vederea limitării bolilor care pot fi prevenite prin vaccinare; vaccinările pentru personalul medico-sanitar din unitățile sanitare publice și private; vaccinările pentru alt personal din unitățile publice și private care, prin natura atribuțiilor, sunt expuse suplimentar la boli infecțioase sau pot reprezenta surse de infecție care ar putea pune în pericol sănătatea publică.

Fără vaccin nu poţi înscrie copilul în colectivitate 

Chiar dacă părinții refuză vaccinarea obligatorie, în proiect scrie că, la înscrierea copiilor într-o colectivitate, va trebui prezentată o adeverință de la medicul de familie care să ateste efectuarea vaccinărilor obligatorii. Dacă vaccinările obligatorii nu sunt făcute, părinții vor trebui să prezinte calendarul de recuperare a acestora sau o adeverință cu contraindicațiile medicale pentru vaccinare.

În cazul în care părinții refuză vaccinarea copiilor, aceștia vor risca amenzi între 5.000 și 10.000 de lei, se arată în proiect.

După votul Senatului, proiectul de lege va fi transmis Camerei Deputaților pentru dezbatere și votul decisiv.

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

Legea vaccinării
DorohoiNews.ro, 25-10-2017

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

26.10.2017 la 22:29

Incet dar sigur se intoarce comunismul! In ce tara UE se mai intampla asta?

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Doi prieteni stau de vorbă:
- Ce mai faci?
- Uite, m-a lăsat nevasta pentru cel mai bun prieten.
- Credeam că eu sunt cel mai bun prieten al tău…
- Acum e el…



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

SC angajează responsabil facturare

SC angajează responsabil facturare
SC angajeaza responsabil facturare si gestiune depozit . cerinte: -abilitati in folosirea programului ...

Vând apartament cu 3 camere, zonă centrală, mobilat și utilat complet

Vând apartament cu 3 camere, zonă centrală, mobilat și utilat complet
Vând apartament cu 3 camere, etaj 1, zonă centrală, deasupra magazinului Profi Dorohoi! Se vinde ...

Restaurant Rezerv Art Dorohoi angajează ospătar

Restaurant Rezerv Art Dorohoi angajează ospătar
Restaurant Rezerv Art Dorohoi angajează ospătar. Relații la telefon: 0747677372

Angajăm lucrător fast-food

Angajăm lucrător fast-food
Rezervart Dorohoi angajează lucrător fast-food. Cerem și oferim seriozitate. Relații la telefon: ...

Societate comercială angajează. Vezi detalii!

Societate comercială angajează. Vezi detalii!
Societate comercială angajează băiat care știe să lucreze în aplicația E_transport (avize) ...

Sincere condoleanțe!

Sincere condoleanțe!
Colegii, doamna învățătoare și colectivul de părinți al clasei a IV-a A de la Școala Gimnazială ...

Teren de vânzare

Teren de vânzare
Vând loc de casă la ieșire din Dorohoi, toate utilitățile. Relații la telefon: 0748993952

Vând teren întabulat

Vând teren întabulat
Vând teren întabulat în Dealu Mare, la 2 km de municipiul Dorohoi, în loturi ...

Ofer spre închiriere apartament cu două camere

Ofer spre închiriere apartament cu două camere
Ofer spre închiriere apartament cu două camere complet mobilat situat în aleea criva la ...

Angajez doamnă pentru o bătrână

Angajez doamnă pentru o bătrână
Caut doamnă pentru îngrijirea unei batrane, regim intern în localitatea Zamostea detalii ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro