Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

cod-galben-ninsoare

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, marţi, o informare meteo de vreme rea. Un nou episod de iarnă îşi va face simţită prezenţa în mai multe regiuni ale ţării.

Potrivit ANM, în intervalul 13 februarie, ora 20:00 – 15 februarie, ora 15:00, precipitațiile vor fi în extindere, dinspre sud-vest și vor cuprinde toată țara. În sudul și în estul teritoriului se vor cumula local 15…20 l/mp și pe spații restrânse, în special la deal și la munte, peste 25…30 l/mp. În Dobrogea va ploua, în Câmpia Română vor predomina ploile, în Câmpia de Vest se vor semnala precipitații mixte, iar în restul țării vor fi mai ales ninsori.

Se va depune strat de zăpadă, local consistent în zonele montane și submontane, iar în a doua parte a intervalului și în Moldova.

Începând din seara zilei de miercuri, 14 februarie, precipitațiile vor fi în restrângere către est-nord-est.

Vântul se va intensifica temporar în majoritatea regiunilor. Vor fi perioade de timp cu rafale de 45…55 km/h în sud, în centru și în est, iar la munte peste 70…80 km/h, astfel că ninsoarea va fi viscolită, iar vizibilitatea scăzută.

Vor fi condiții pentru depuneri de polei sau ghețuș.

Totodată, în intervalul 13 februarie, ora 22.00 – 14 februarie, ora 11:00, se vor produce ninsori abundente, local viscolite, şi se va depune un strat consistent de zăpadă.

În cursul nopții de marți spre miercuri și în prima parte a zilei de miercuri (13-14 februarie), în Munții Banatului, în Carpații Meridionali, apoi și în cei de Curbură, precum și în zona deluroasă din Banat, Oltenia și Muntenia vor fi ninsori însemnate cantitativ și se va depune strat de zăpadă consistent. Pentru aceste zone, meteorologii au instituit deja un cod galben.

Vântul va prezenta intensificări temporare, cu viteze în general de 50…55 km/h, iar la altitudini de peste 1500 m cu rafale de peste 80 km/h, astfel că vor fi intervale cu ninsoare viscolită și vizibilitate redusă.

Un al doilea COD GALBEN instituit de meteorologi este valabil în intervalul 14 februarie, ora 11:00 – 15 februarie, ora 11:00. Se vor produce ninsori abundente, local viscolite, şi se va depune un strat consistent de zăpadă.

În intervalul menționat, ninsori temporar însemnate cantitativ (în general 20…25 l/mp) cu depunere de strat de zăpadă consistent vor fi în estul Carpaților Meridionali, în Carpații Orientali, în cea mai mare parte a Moldovei și local în nordul Munteniei. Vântul va prezenta intensificări temporare, cu viteze în general de 45…50 km/h, iar la altitudini de peste 1500 m, în special în Carpații de Curbură, cu rafale de peste 70 km/h, astfel că vor fi intervale cu ninsoare viscolită și vizibilitate redusă.

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

cod-galben-ninsoare
DorohoiNews.ro, 14-02-2018

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


- Tu de cât timp ai permisul?
- De două săptămâni!
- Și ai făcut accident deja?!
- Da, dar din vina celuilalt!
- Ce-a făcut?
- M-a lăsat să conduc...



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Angajăm personal fast-food – shaormerie în Dorohoi

Angajăm personal fast-food – shaormerie în Dorohoi
Ești o personă serioasă, dinamică și îți dorești un job? Vino în echipa Zehab Kebab ...

Vând garsonieră decomandată

Vând garsonieră decomandată
Vând garsonieră decomandată, renovată, mobilată și utilată complet, centrală termică ARISTON, ...

Colectivul Liceului „Regina Maria” Dorohoi transmite Sincere Condoleanțe!

Colectivul Liceului „Regina Maria” Dorohoi transmite Sincere Condoleanțe!
Plecarea în veșnicie a părinților este dureroasă și greu de acceptat. Colectivul Liceului ...

Vând casă cu grădină și anexe!

Vând casă cu grădină și anexe!
Casă este compusă: 1 sufragerie 3 dormitoare 2 băi 2 holuri 2 bucătării 1 cameră tehnică 1 magazie ...

Închiriez (vând) garsonieră

Închiriez (vând) garsonieră
Închiriez (vând) garsonieră, 30mp, decomandată, renovată, mobilată și utilată complet, ...

Vând apartament

Vând apartament
Vând apartament in Dorohoi, B-dul Victoriei, preț 60000 euro, tel. 0757245186

Colectivul Școlii Gimnaziale „Ștefan cel Mare” Dorohoi transmite Sincere condoleanțe!

Colectivul Școlii Gimnaziale „Ștefan cel Mare” Dorohoi transmite Sincere condoleanțe!
Colectivul Școlii Gimnaziale „Ștefan cel Mare” Dorohoi este alături de colega Doina Corlatianu ...

GAVROMARM ART MASONRY solicită emiterea autorizației de mediu pentru obiectivul Atelier prelucrare piatră naturală

GAVROMARM ART MASONRY solicită emiterea autorizației de mediu pentru obiectivul Atelier prelucrare piatră naturală
SC GAVROMARM ART MASONRY SRL solicită emiterea autorizației de mediu pentru obiectivul Atelier prelucrare ...

Colectivul Servicii Publice Locale Dorohoi transmit Sincere condoleanțe!

Colectivul Servicii Publice Locale Dorohoi transmit Sincere condoleanțe!
Cu inimile îndurerate, conducerea societății și întregul colectiv al SC SERVICII PUBLICE ...

Și-a luat aripi spre cer ANA GRIGORE

Și-a luat aripi spre cer ANA GRIGORE
Cu durere în suflet și mare greutate, vă anunțăm trecerea la cele veșnice, roaba lui Dumnezeu, ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro