Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

pasaport romania

Paşapoartele simple electronice vor fi iar modificate, după ce anul trecut a fost schimbată durata lor de valabilitate de la 5 ani la 10, pentru cei majori. Ministerul de Interne a cerut modificarea formei, dar şi a conţinutului lor. În primul rând s-a schimbat culoarea copertei paşaportului electronic simplu din „roşu vişiniu” în „roşu închis”. Proiectul propus de MAI a fost adoptat de Executiv şi urmează să fie publicat în Monitorul Oficial.

MAI susţine că aceste paşapoarte, cu o valabilitate de 10 ani,  „asigură un puternic impact vizual la prezentarea documentelor de călătorie, de către titulari, personalului cu atribuţii în verificarea acestor documente la controlul la frontieră”. Cert este că prin adoptarea acestor culori, paşaportul românesc se va alinia trendului european existent în acest domeniu.

O altă modificare de imagine a documentului este „implementarea coroanei la nivelul elementelor ce conţin stema României”. În plus, s-a uniformizat forma şi conţinutul celor trei tipuri de paşapoarte electronice existente. Este vorba de paşapoartele electronic diplomatic, electronic de serviciu şi electronic simplu, care vor avea acum rubrici identice, diferind numai culorile coperţilor. Conform trendului european, cel diplomatic este negru, iar cel de serviciu are culoarea albastră. Apoi, pentru că există numeroşi cetăţeni români care au domiciliul în străinătate, în document va exista o rubrică specială care va preciza acest lucru.

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

pasaport romania
DorohoiNews.ro, 11-01-2019

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Doi prieteni stau de vorbă:
- Ce mai faci?
- Uite, m-a lăsat nevasta pentru cel mai bun prieten.
- Credeam că eu sunt cel mai bun prieten al tău…
- Acum e el…



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

SC cu profil agricol din Dorohoi angajează șoferi profesioniști

SC cu profil agricol din Dorohoi angajează șoferi profesioniști
Societate comercială cu profil agricol din Dorohoi angajează șoferi profesioniști pentru TIR cu benă ...

Sincere condoleanțe - Soarele vieții a apus pentru o ființă atât de dragă

Sincere condoleanțe - Soarele vieții a apus pentru o ființă atât de dragă
Soarele vieții a apus pentru o ființă atât de dragă nouă. În acest univers al tristeții ...

Sincere condoleanțe - O inimă mare a încetat să mai bată

Sincere condoleanțe - O inimă mare a încetat să mai bată
O inimă mare a încetat să mai bată. Un suflet nobil s-a ridicat la cer. Deplângem cu ...

Închiriez garsonieră

Închiriez garsonieră
Închiriez garsonieră, suprafață mare, de 30 mp, situată în Bdul Victoria, in bloc cu ...

Firmă de distribuție angajează șofer categoria C

Firmă de distribuție angajează șofer categoria C
Firmă de distribuție angajează șofer categoria C. CV-urile se pot transmite la [email protected] Relații ...

Teren intravilan de vânzare

Teren intravilan de vânzare
Vindem teren intravilan, întabulat, 3000 m.p. pentru locuință în Brăiești la 12 km de ...

Vând teren și casă bătrânească în Vf. Câmpului

Vând teren și casă bătrânească în Vf. Câmpului
Vând teren cu suprafața de 970 mp în localitatea Vf. Câmpului și casă bătrânească ...

Vând apartament 2 camere

Vând apartament 2 camere
Apartament 2 camere, Dorohoi – lângă Joy Retail Park! - Bulevardul Victoriei nr. 37 ~ 45.000 ...

Sincere condoleanțe!

Sincere condoleanțe!
Colegii, profesorii și părinții elevilor clasei a XI-a F de la Liceul „Regina Maria” Dorohoi ...

Garsonieră de închiriat

Garsonieră de închiriat
Ofer spre închiriere garsonieră mobilată și utilată în cartierul Plevna. Relații și ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro