Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Zilele de concediu vor fi dublate

Sute de mii de oameni ar putea să beneficieze, în perioada următoare, de zile libere, în cazul în care Parlamentul European va aproba o nouă lege pentru aceștia.

Astfel, potrivit unui act normativ care urmează a fi aprobat de Parlamentul Europea tații ar putea beneficia de 10 zile de concediu paternal.

În prezent, în România și restul țărilor din UE, proaspeții tați beneficiază de un concediu de cinci zile plătit de angajator, la nivelul concediului medical. La acest acord, care dublează zilele de concediu paternal s-a ajuns la Bruxelles, după negocieri între Parlamentul și Consiliul European.

„Noile norme privind echilibrul între viața profesională și viața de familie vor deschide noi oportunități pentru femei și bărbați care își vor putea împărți responsabilitățile față de copii și față de rude într-un mod egal. Acordul de astăzi stabilește o nouă normă minimă de 10 zile de concediu de paternitate pentru tați după nașterea copilului lor, care urmează să fie compensat la nivelul indemnizației pentru concediul medical. Mai departe, acordul consolidează și dreptul actual al taților la patru luni de concediu după nașterea copilului, două luni urmând să nu fie transferabile între părinți. Remunerația va fi stabilită de fiecare dintre statele membre în parte pentru aceste două luni”, se arată într-un comunicat semnat de prim-vicepreședintele Frans Timmermans și comisarii Marianne Thyssen și Vĕra Jourová, potrivit bugetul.ro.

Conform sursei citate, zilele de concediu ar urma să fie plătite de angajator.

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

Zilele de concediu vor fi dublate
DorohoiNews.ro, 27-01-2019

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Doi prieteni stau de vorbă:
- Ce mai faci?
- Uite, m-a lăsat nevasta pentru cel mai bun prieten.
- Credeam că eu sunt cel mai bun prieten al tău…
- Acum e el…



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Texty Garments Dorohoi angajează paznic

Texty Garments Dorohoi angajează paznic
SC TEXTY GARMENTS DOROHOI angajeaza paznic (cu atestat)! Mai multe detalii la nr de telefon 0743754299 

SC cu profil agricol din Dorohoi angajează șoferi profesioniști

SC cu profil agricol din Dorohoi angajează șoferi profesioniști
Societate comercială cu profil agricol din Dorohoi angajează șoferi profesioniști pentru TIR cu benă ...

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați în construcție și un muncitor necalificat

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați în construcție și un muncitor necalificat
Societate comercială din Dorohoi angajează muncitori calificați în construcție și un muncitor ...

DANIVAS solicită revizuirea autorizației de mediu pentru obiectivul „Secție debitare material lemnos și fabricare peleți ...

DANIVAS solicită revizuirea autorizației de mediu pentru obiectivul „Secție debitare material lemnos și fabricare peleți și brichete”
SC DANIVAS SRL solicită revizuirea autorizației de mediu pentru obiectivul SECȚIE DEBITARE MATERIAL ...

Ofer spre închiriere apartament cu două camere

Ofer spre închiriere apartament cu două camere
Ofer spre inchiriere apartament cu doua camere decomandate,in Dorohoi,str.Duzilor. Relatii la telefon ...

Vând teren intravilan

Vând teren intravilan
Vând 1500 mp teren intravilan in centrul satului Popeni la 10 minute de Dorohoi.Pe teren este o ...

Teren de vânzare

Teren de vânzare
Vând teren intravilan în suprafață de 9450 mp , situat în localitatea Iezer , comuna ...

Sincere condoleanțe pentru pierderea MAMEI

Sincere condoleanțe pentru pierderea MAMEI
Suntem alături de colegul nostru, Cernușcă Ruben-Beniamin, la trecerea în nefiinţă a mamei ...

Ofer spre închiriere apartament cu două camere

Ofer spre închiriere apartament cu două camere
Dau spre închiriere, apartament cu 2 camere, 47 mp, situat în Calea Plevnei, etaj 3, mobilat ...

Închiriez apartament 2 camere, Dorohoi in zona Școlii nr. 8

Închiriez apartament 2 camere, Dorohoi in zona Școlii nr. 8
Apartamentul spre închiriere este mobilat complet, cu două camere, decomandat. Este în apropiere ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro