Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

plastic

Compania de Autostrăzi a organizat o licitaţie în care a primit doar firme ce au angajate persoane cu handicap strict de cetăţenie română. O singură firmă îndeplinea cerinţele.
Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) va înlocui clasicul şi ieftinul mobilier din beton din parcările de pe marginea drumurilor naţionale cu seturi formate din o masă, două bănci şi două coşuri de gunoi făcute din plastic reciclat şi reciclabil. Achiziţia mobilierului, despre care oficialii CNADNR susţin că l-au ales deoarece ar fi indestructibil, nu este ieftină. Pentru 127 de seturi de mobilier, compania de stat va plăti nu mai puţin de 527.000 lei fără TVA, adică 125.000 euro, sau 1.220 de euro pe set, dacă socotim şi TVA. Din magazinele de mobilă cu aceşti bani se poate cumpăra o sufragerie din lemn masiv. Firme din România vând în prezent seturi similare de mobilier stradal, din lemn masiv, cu picioare turnate în fontă, la preţuri de până la 2.000 de lei, TVA inclus.

Cum vor arăta parcările antivandalism

Furnizorul ales de către CNADNR pentru mobilier, adică firma Rainbow Company Production SRL, spune că fiecare leu al acestui preţ piperat se justifică. „O bancă va avea o greutate de 100 de kg, iar o masă 150 kg, deoarece vor fi masive, şi nu în sistem fagure, vor fi făcute din poplipropilenă de înaltă densitate antivandalism şi anti-grafitti. Spălarea se va putea face doar cu jetul de apă. Mobilierul îi loveşti cu barosul şi rămâne doar o mică amprentă pe el", îi face reclamă Jorj Ungureanu, directorul firmei producătoare. Riglele din care vor fi făcute coşurile şi băncile vor avea nu 4 cm cât e uzual, ci 6 cm, spune Ungureanu. Diferenţa de preţ faţă de mobilierul de lemn se recuperează în anii de întrebuinţare. „O bancă de lemn de brad, care costă 800 de lei, trebuie anual chituită şlefuită, aplicat tratament anticarii, iar la trei ani trebuie schimbate riglele. O bancă de plastic rezistă fără probleme, fără costuri suplimentare, 40 de ani", spune producătorul. El se bazează pe faptul că greutatea ridicată a mobilierului îl va face imposibil de furat. Cât priveşte mobilierul de beton care ar putea fi folosit în locul celui scump, de plastic, „este şi acesta o alternativă însă, aţi văzut ce bine arată mobilierul de plastic din alte ţări, de pe marginea drumurilor", afirmă Jorj Ungureanu.

CNADNR, „forţată" să dea contractul lui Rainbow

Dacă se poate spune că Rainbow e singurul producător de mobilier stradal din plastic din România, dar nu şi din Europa, în schimb e singurul care deţine o calitate cerută în mod ciudat de către CNADNR participanţilor la licitaţie, anume cea de „unitate protejată" acordată de Direcţia pentru Protecţia Persoanelor cu Handicap. Titlul de „unitate protejată" e acordat firmelor în care ponderea angajaţilor cu handicap depăşeşte 30%. Potrivit legii, firmele cu peste 50 de angajaţi care nu au ales să fie unităţi protejate sunt obligate să verse la bugetul de stat echivalentul a jumătate din salariul minim brut pe economie pentru 30% din numărul lor total de angajaţi sau să facă achiziţii egale cu această sumă de la o unitate protejată. Deoarece CNADNR, chipurile, nu a avut un milion de euro să verse bugetului de stat conform legii, atunci a preferat să ceară participanţilor la licitaţie să fie unităţi protejate. Rainbow Company e singura din România ce produce mobilier urban de plastic şi are acest statut.

Xenofobia CNADNR

Singurul competitor al firmei Rainbow la licitaţia de achiziţie a mobilierului a fost reprezentanţa din România a firmei germane Ziegler, producătoare de mobilier stradal în ţara de origine. Mai mult, Ziegler avea şi certificat de unitate protejată, acordat însă în Germania, nu în România. CNADNR a invocat prevederile unei legi neinspirate, ai cărei autori par a nu se fi gândit la principiile liberei circulaţii a bunurilor în UE, anume prevederile legii 448/2006, privitoare la protecţia persoanelor cu hadicap. Aceasta recunoaşte calitatea de unitate protejată doar firmelor care au angajate persoane cu handicap în România nu şi în alte ţări. Folosindu-se de ea, CNADNR a exclus firma germană din licitaţie. Autoritatea pentru Achiziţii Publice condamnă însă felul în care CNADNR a înţeles să aplice prevederea legală. „Considerăm ca fiind ilegală decizia autorităţiicontractante (CNADNR - n.r.) de a respinge ofertantul în cauză, în măsura în care acesta a făcut dovada că are statut de unitate protejată în ţara de origine", spune autoritatea. Chiar produs în Germania, la costurile de acolo şi transportat în România, întregul lot de mobilier furnizat de Ziegler era cu câteva sute de euro mai ieftin decât cel de la Rainbow Company Production. (DorohoiNews)
 

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

plastic
DorohoiNews.ro, 19-03-2011

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Doi prieteni stau de vorbă:
- Ce mai faci?
- Uite, m-a lăsat nevasta pentru cel mai bun prieten.
- Credeam că eu sunt cel mai bun prieten al tău…
- Acum e el…



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

SC angajează responsabil facturare

SC angajează responsabil facturare
SC angajeaza responsabil facturare si gestiune depozit . cerinte: -abilitati in folosirea programului ...

Vând apartament cu 3 camere, zonă centrală, mobilat și utilat complet

Vând apartament cu 3 camere, zonă centrală, mobilat și utilat complet
Vând apartament cu 3 camere, etaj 1, zonă centrală, deasupra magazinului Profi Dorohoi! Se vinde ...

Restaurant Rezerv Art Dorohoi angajează ospătar

Restaurant Rezerv Art Dorohoi angajează ospătar
Restaurant Rezerv Art Dorohoi angajează ospătar. Relații la telefon: 0747677372

Angajăm lucrător fast-food

Angajăm lucrător fast-food
Rezervart Dorohoi angajează lucrător fast-food. Cerem și oferim seriozitate. Relații la telefon: ...

Societate comercială angajează. Vezi detalii!

Societate comercială angajează. Vezi detalii!
Societate comercială angajează băiat care știe să lucreze în aplicația E_transport (avize) ...

Vând teren întabulat

Vând teren întabulat
Vând teren întabulat în Dealu Mare, la 2 km de municipiul Dorohoi, în loturi ...

Ofer spre închiriere apartament cu două camere

Ofer spre închiriere apartament cu două camere
Ofer spre închiriere apartament cu două camere complet mobilat situat în aleea criva la ...

Angajez doamnă pentru o bătrână

Angajez doamnă pentru o bătrână
Caut doamnă pentru îngrijirea unei batrane, regim intern în localitatea Zamostea detalii ...

Ofer spre închiriere apartament cu 2 camere

Ofer spre închiriere apartament cu 2 camere
Închiriez in Dorohoi apartament cu 2 camere str. Aleea Primăverii, et. 2, rel. 0751763878.

Ofer garsonieră de închiriat

Ofer garsonieră de închiriat
Ofer spre închiriere garsonieră decomandata,mobilată,și utilată în Plevna Str.Aleea Criva ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro