Amenzi usturătoare începând de mâine. Care sunt sumele pe care le vor plăti românii care nu respectă legea

17 mai 2020, National
Amenzi usturătoare începând de mâine. Care sunt sumele pe care le vor plăti românii care nu respectă legea

Legea stării de alertă intră în vigoare astăzi, de la ora 24. De vineri până astăzi ne-am aflat tot în stare de alertă, dar, reglementată printr-o stare de urgență emisă de Guvern.

Legea stării de alertă aduce multe schimbări în viețile românilor. Unele bune, altele mai puțin plăcute. Chiar dacă aceștia pot ieși liber din casă, în interiorul localității, fără a mai fi nevoiți să completeze declarația pe propria răspundere, alte măsuri de restricție sunt aplicate și sancționate în cazul celor care nu le respectă. 

Printre prevederile noii legi, se numără triajul epidemiologic care va fi efectuat la intrarea în orice clădire sau instituție publică. Toți cei care vor avea peste 37.3, nu vor avea acces în interior.

De asemenea, vorbim despre obligativitatea distanțării sociale.

În cazul celor care nu resprectă legea, se vor aplica sancțiuni cu valori între 500 și 15.000 lei.

Sursa: dorohoinews.ro

inapoi la lista

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

0/200

Am fost informat(a) despre Politica de Confidentialitate si de Securitate a prelucrarii datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani si sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:

COMENTARII VIZITATORI (0)

Fii primul care adauga un comentariu!