Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

profesori

Profesorii din învăţământul preuniversitar şi universitar, dar și personalul nedidactic şi auxiliar ar putea primi stimulente pentru perioada stării de urgenţă şi de alertă, întocmai ca personalul medical. Propunerea legislativă a fost adoptată astăzi de Senat, scrie Agerpres. Urmează forul decizional, Camera Deputaților.

„Cadrele didactice şi personalul didactic auxiliar şi cel nedidactic din învăţământul preuniversitar şi universitar de stat, din învăţământul particular acreditat şi din unităţile de învăţământ preuniversitar înfiinţate în structura instituţiilor de învăţământ superior vor primi un stimulent de risc în cuantum de 2.000 de lei lunar, respectiv de 1.500 de lei lunar, acordat pe toată durata stării de alertă şi a stării de urgenţă pentru implicarea şi expunerea în faţa riscului răspândirii coronavirusului”, prevede propunerea legislativă care a trecut azi de Senat, cu 85 de voturi pentru, 25 împotrivă şi 13 abţineri. Propunerea mai trebuie să treacă de Camera Deputaților, for decizional în acest caz.

Stimulentul de risc nu este inclus în baza lunară de calcul la contribuția de asigurări sociale, contribuția asigurării de sănătate, respectiv la contribuția asigurătorie pentru muncă. Propunerea legislativă a fost demarată de parlamentarii PSD Marcel Ciolacu, Paul Stănescu, Alfred Simonis, Robert Cazanciuc şi Radu Preda. Liderul grupului PSD din Senat, Radu Preda, a apreciat că angajații din învăţământ merită ajutorul, “pentru că educă şi cresc oameni”.

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

profesori
DorohoiNews.ro, 22-09-2020

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

22.09.2020 la 08:26

Elevii, studenții nu merita și ei un stimulent de risc? Ei și noi ceilalți nu ne supunem unor riscuri? Ce fac ei în plus fata de vânzători, confecționeri, brutari etc?

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Judecatorul întreabă martorul la proces:
- La ce distanță v-ați aflat de locul accidentului?
- La 6 metri și 75 de centimetri.
- Si cum de știți așa de exact?
- Când am văzut accidentul, mi-am dat seama pe loc că voi fi intrebat la proces de vreun tâmpit și am măsurat...



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

SC angajează muncitori

SC angajează muncitori
Societate Comercială angajează muncitori. Relații la telefon: 0744774378

GavroMarm angajează tăietori șlefuitori, necalificați

GavroMarm angajează tăietori șlefuitori, necalificați
Posturi disponibile: - tăietor șlefuitor patru posturi; - necalificați două posturi. Program: - ...

Vând stoloni de căpșuni

Vând stoloni de căpșuni
Vând stoloni de căpșuni, soi foarte aromat și productiv, cu prețul de 1 leu/ stolon. Comanda ...

SC cu profil agricol din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență

SC cu profil agricol din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență
Societate cu profil agricol din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență. Se oferă salariu ...

Schimb apartament

dorohoinews.ro
apartament 2 camere foarte spațios,absolut toate utilitățile..schimb cu casa in Dorohoi sau împrejurimi..mai ...

Dumnezeu să-l odihnească în pace!

Dumnezeu să-l odihnească în pace!
Familia Balan Ioan transmite sincere condoleante familiei la trecerea in nefiinta a dragului nostru prieten ...

SC din Dorohoi angajează șoferi și muncitori calificați și necalificați

SC din Dorohoi angajează șoferi și muncitori calificați și necalificați
Societate comercială din Dorohoi angajează șoferi și muncitori calificați și necalificați. Relații ...

Vând garsonieră

Vând garsonieră
Se vinde garsoniera cu o suprafata de 46 m/2 .are doua balcoane magazie si pod.centrala gaz.termopane ...

Colectivul Conted Dorohoi transmite sincere condoleanțe

Colectivul Conted Dorohoi transmite sincere condoleanțe
Transmite sincere condoleanțe și întreaga compasiune colegului nostru COBASCHI NECULAI, în ...

Vând Volskwagen Passat 2008

Vând Volskwagen Passat 2008
Vând Volskwagen Passat B6, 2008. Mașina arată și funcționează bine. Preț: 2600 euro Telefon: ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro