Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Horoscop-noiembrie

Berbec
Pentru Berbeci, luni, marţi şi miercuri au zile formidabile pentru a convinge pe toată lumea cât de grozavi sunt. Multe dialoguri şi se pot stabili multe acorduri. Joi şi vineri sunt zile bune, iar week-endul se anunţă plin de distracţie.

Taur
Pentru Tauri, săptămâna începe cu interes pentru bani care sunt mai mult disputaţi, negociaţi. Puteţi să aveţi succes convingându-i pe alţii să vă ajute, să facă lucruri în locul vostru sau să vi se alăture. Joi şi vineri, e bine să fiţi atenţi la familie şi puteţi face drumuri. Tot în familie, şi în week-end.

Gemeni
Pentru Gemeni, vorbim de o săptămână în care sunt în top, au intuiţie, inspiraţie şi e bine să se ghideze după ce le spune nasul, flerul, pentru că au o intuiţie bună. Joi şi vineri, mai mult conservaţi decât câştigaţi. În week-end, drumuri, vizite plăcute.

Rac
Pentru Raci, săptămâna începe cu nişte vorbe pe care le auziţi, le aflaţi, poate nu vi se adresează, dar oamenii şuşotesc. Nu intraţi în bârfe. Joi şi vineri, sunteţi în formă, poate sufletul e implicat mai mult, ascultaţi ce vă spune inima. În week-end, pot veni bani în buzunarul vostru.

Leu
Leii au o săptămână care începe sub semnul amiciţiei sau popularităţii. Foarte bune zilele de luni şi marţi, pentru a bate la diverse uşi care vi se pot deschide, dar atenţie la sugestii. Mai multă discreţie joi şi vineri, dar în formă în week-end pentru tot ce v-aţi propus să faceţi.

Fecioară
Fecioarele au o săptămână care aduce responsabilităţi, zile interesante luni, marţi şi miercuri, dar sunteţi într-o formă intelectuală foarte bună. Mintea şi inima conlucrează, aşa că la diversele sarcini pe care le aveţi de făcut, veniţi cu soluţii foarte inspirate şi adaptate. Pot fi discuţii şi cu şefii. Joi şi vineri, relaţii bune cu prietenii, veşti bune sau să vă bucuraţi de succesul cuiva. În week-end, vă încărcaţi bateriile discret.

Balanță
Balanţele au nevoie de informaţii şi le caută, mai ales în primele trei zile ale săptămânii. De asemenea, sunt zile bune pentru a obţine şi un acord, o aprobare şi ele pot veni, mai ales că Mercur nu mai este retrograd. Joi şi vineri, responsabilităţi, o agendă încărcată şi poate trebuie să fiţi un pic mai autoritari. În week-end, distracţie cu prietenii şi ajungeţi în locuri unde poate nu aţi mai fost.

Scorpion
Pentru Scorpioni, săptămâna vine cu interes pentru afaceri, dar au nevoie şi de ajutorul altor persoane. Luni, marţi şi miercuri trebuie să convingă pe unii să fie alături de ei. Probleme administrative joi şi vineri, iar în week-end, responsabilităţi diverse.

Săgetător
Pentru Săgetători, începutul de săptămână e sub semnul parteneriatelor, au multe discuţii şi au de-a face cu persoane al căror discurs e un pic alunecos, motiv pentru care Săgetătorii au nevoie de mult tact şi dibăcie. Poate sunt duşi cu vorba, aşa cum şi ei au făcut. Joi şi vineri, se gândesc la interesul lor material, iar în week-end, posibile călătorii sau discuţii cu persoane importante.

Capricorn
La Capricorni, săptămâna începe sub semnul muncii luni, marţi şi miercuri, dar pot avea spor şi foarte multe idei bune. Joi şi vineri, discuţii cu persoane foarte apropiate din familie şi sunt sensibili. În week-end, în funcţie de partener se face programul celor două zile.

Vărsător
Pentru Vărsători, începutul de săptămână e entuziast şi cu mare încredere în viitor. Împărtăşesc un pic cam mult din planurile lor şi e bine să fie un pic mai discreţi. Joi şi vineri muncesc mult şi pot avea rezultate foarte bune. În week-end, sunt alături de cineva care ştiu să aprecieze.

Pești
Peștii au o săptămână bună, e bine să se concentreze pe ce au de făcut. Joi şi vineri e bine să acţioneze în munca lor. În week-end, se anunţă treburi pe care le rezolvă ajutaţi şi de alţii.

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro





GALERIE FOTO

Horoscop-noiembrie
DorohoiNews.ro, 02-11-2020

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Discuţie între doi colegi:
- Ai auzit? A murit şeful!
- Da! Şi mă tot întreb cine a mai murit odată cu el.
- De ce?
- Păi, scria în anunţ că „odată cu el a murit unul dintre cei mai capabili angajaţi ai companiei noastre”.



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


PSD Botosani
DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

PSD Botosani

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

SC din Dorohoi angajează ajutor de bucătar cu sau fără experiență

SC din Dorohoi angajează ajutor de bucătar cu sau fără experiență
Societate comercială din Dorohoi angajează ajutor de bucătar cu sau fără experiență. Pentru mai ...

GAVROMARM, depozit de marmură și granit în Saucenița, angajează personal

GAVROMARM, depozit de marmură și granit în Saucenița, angajează personal
SC GAVROMARM SRL depozit de marmură și granit în Saucenița angajează, în condițiile ...

Magazinul Peneș Curcanul Dorohoi angajează gestionar - vânzătoare

Magazinul Peneș Curcanul Dorohoi angajează gestionar - vânzătoare
Magazinul Peneș Curcanul Dorohoi angajează gestionar - vânzătoare. CV-urile se pot depune la ...

Societate comercială din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență

Societate comercială din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență
Societate comercială din Dorohoi cu profil agricol angajează mecanici agricoli cu experiență. Informații ...

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri
BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri! Oferim și cerem seriozitate maximă! Salariul este motivant, ...

Ofer spre închiriere apartament

Ofer spre închiriere apartament
Ofer spre închiriere apartament cu 2 camere,zona Olinescu lângă 2 Pași .Apartamentul este ...

Închiriez spațiu comercial

Închiriez spațiu comercial
Inchiriez sp.comercial in suprafata de 200mp. Relații la telefon: 0748993952

SC angajează șofer categoria C+E

SC angajează șofer categoria C+E
SC din Dorohoi angajează șofer categoria C+E. Relații la telefon: 0745182610

SABCO-S Dorohoi angajează lucrător comercial pentru magazin

SABCO-S Dorohoi angajează lucrător comercial pentru magazin
SC SABCO-S SRL din Dorohoi angajează lucrător comercial pentru magazin. Detalii la telefon 0745182610 ...

SABCO-S Dorohoi angajează operator facturare

SABCO-S Dorohoi angajează operator facturare
SC SABCO-S SRL din Dorohoi scoate pentru angajare un post de operator facturare. Detalii la telefon: ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro