Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Sf. Vasile_d

Calendar ortodox 1 ianuarie. Ce este interzis să faci de Sfântul Vasile, în prima zi a anului 2021. Calendar ortodox 1 ianuarie. Mare sărbătoare pentru credincioși în prima zi a anului! Ce obiceiuri sunt amintite de 1 ianuarie, adică de Sfântul Vasile. Conform tradiției ortodoxe, tot în această zi sunt amintiți mai mulți sfinți și mai multe tradiții importante.

Este vorba despre Tăierea Împrejur cea după trup a Domnului, care se prăznuiește până astăzi „pentru a arăta ca Domnul întru toate a luat trup asemenea nouă și S-a supus rânduielilor Legii și ca nimic nu a stricat din cele vechi, ci doar a împlinit toate. Mantuitorul Hristos a primit aceasta pentru a împlini și desăvârși rânduiala Legii Vechi, astfel încât să pună în loc tăierea împrejur cea după Duh, a inimii”.

Astăzi, 1 decembrie, este prăznuit și Sfântul Vasile cel Mare, Arhiepiscopul Cezareei Capadociei. Acesta a trăit pe vremea împăratului Valens, când Biserica era prigonită de necredința lui Arie. Sfântul ierarh Vasile a apărat cu toată puterea credința și a îndrăznit să mustre chiar în fața pe împăratul Valens, cazut și el în erezia lui Arie.

Sfântul Vasile a dus lupte grele pentru credința ortodoxă. Prin cuvântările sale, acesta „a lovit în credințele ereticilor, apoi a dat învățături și îndemnuri pentru buna întocmire a vieții de zi cu zi, a luminat tainele cele adînci ale făpturii, a păstorit turma lui Hristos, învățând pe toși și ajutând pe săraci, pe bolnavi și pe bătrâni, în așezământul său vestit, numit Vasiliada”.

Sfântul Vasile cel Mare a trecut a trecut la cele veșnice în anul 379, când nu împlinise încă vârsta de 50 de ani.

Trebuie menționat că în această zi Biserica prăznuiește și următorii sfinți:

- Sfantului Vasile din Ancira
- Sfantului Mucenic Teodot
- Sfantului Grigorie, tatal Sfantului Grigorie Teologul

Există multe obiceiuri şi superstiţii legate de ziua în care este prăznuit Sfântul Vasile cel Mare. În această zi este bine să verşi vin pe masă, să spargi un pahar alb, să răstorni cutia de chibrituri sau să dai de pomană unui om sărac, ca să ai noroc tot anul, conform obiceiurilor.

De asemenea, dacă în ziua de Sfântul Vasile, după ce te speli pe faţă, te ştergi cu un prosop în care pui un ban de aur sau de argint, vei fi curat şi sănătos în tot anul. Totodată, dacă dormi de Sfântul Vasile, rişti să fii leneş tot anul.

În tradiţia populară se spune și că aduce noroc dacă prima persoană care intră în casă de 1 ianuarie este bărbat. Sursa: capital.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

Sf. Vasile_d
DorohoiNews.ro, 01-01-2021

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Judecatorul întreabă martorul la proces:
- La ce distanță v-ați aflat de locul accidentului?
- La 6 metri și 75 de centimetri.
- Si cum de știți așa de exact?
- Când am văzut accidentul, mi-am dat seama pe loc că voi fi intrebat la proces de vreun tâmpit și am măsurat...



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează
SC Texty Garments Dorohoi - partener ATL GROUP ITALIA (producător canapele și fotolii pentru piața ...

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați în construcții

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați în construcții
Societate comercială din Dorohoi angajează muncitori calificați în construcții. Relații la ...

SC din Dorohoi angajează muncitori necalificați la secția de producție pământ de flori

SC din Dorohoi angajează muncitori necalificați la secția de producție pământ de flori
SC Florisol Product SRL angajează muncitori necalificați la secția de producție pământ de ...

Vând teren (loc de casă)

Vând teren (loc de casă)
Vand teren in Dorohoi zona Olinescu(1200m) cu apa, curent, garaj. Pentru informatii, tel.0039 3245878271

Vând apartament zonă centrală

Vând apartament zonă centrală
Vand apartament 2 camere, 48 mp, str Grigore Ghica nr 40, lângă liceu și intrare la bisericuța ...

Sincere condoleanțe din partea colectivului Liceului „Regina Maria” Dorohoi

Sincere condoleanțe din partea colectivului Liceului „Regina Maria” Dorohoi
Colectivul Liceului „Regina Maria” este alături de colega noastră, Larisa Verenciuc, consilier ...

Angajăm șofer

Angajăm șofer
Angajăm șofer, jumătate de normă. Mai multe detalii la telefon: 0740482347

Vând casa în Dorohoi

Vând casa în Dorohoi
Vand casa in Dorohoi, strada George Enescu nr.100, pentru mai multe detalii sunati va rog la numarul ...

Ignat Elena - 75 de ani de viață sărbătoriți la 11 ani de Centrul Medical Natural Global Dorohoi

Ignat Elena - 75 de ani de viață sărbătoriți la 11 ani de Centrul Medical Natural Global Dorohoi
În această săptămână am celebrat un nume de referință pentru comunitatea din Dorohoi ...

Închiriez apartament cu două camere

Închiriez apartament cu două camere
Ofer spre chirie APARTAMENT 2 camere utilat și mobilat în zona OLINECU ( scoala 5). TELEFON 0756595369

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro