Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

declaratie-pe-proprie-raspundere

Revine declarația propria răspundere, însă de această dată este vorba de un nou tip de declarație privind răspunderea în școli. Această declarație va fi semnată de părinți, care își vor da consimțământul pentru testarea copiilor simptomatici. Documentul urmează să fie validat de Ministerul Sănătăţii.

De menționat este faptul că școala reîncepe pe data de 8 feberuarie, iar elevii şi profesorii vor purta permanent masca în şcoală, circuite speciale de deplasare în interiorul unităţii de învăţământ, ore decalate de începere a cursurilor, supraveghere a elevilor în pauze pentru a respecta distanţarea socială, distanţa între elevi în sala de curs va trebuie să fie de un metru, iar dacă acest lucru nu e posibil, mobilierul să fie dispus astfe încât distanţa să fie cât mai mare, acces interzis în şcoală pentru persoanele străine, aplicarea principiului „1 clasă de elevi = 1 sală”, sunt măsurile propuse de Ministerul Educaţiei în proiectul de ordin pentru organizarea activităţii în cadrul unităţilor/instituţiilor de învăţământ în condiţii de siguranţă epidemiologică pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu virusul SARS-CoV-2.

Documentul urmează să fie validat de Ministerul Sănătăţii.

Cine semnează această declarație
Pe lângă regulile menționate anterior, apare și declarația pe propria răspundere în școli. Potrivit documentului, părinții trebuie să își dea consimțământul pentru testarea elevilor simptomatici.

„b) În cazul în care elevii prezintă în timpul orelor de curs stare febrilă sau alta simptomatologie specifică infectării cu SARS-CoV-2, se aplică protocolul de izolare. În cazul în care există un consimțământ informat și semnat al părinților cu privire la acordul de recoltare a probelor de exsudat nazofaringian în vederea testării elevilor simptomatici, aceștia vor putea fi testați, într-o primă faza, cu teste antigen rapide, în cadrul cabinetelor medicale. Toate testele rapide efectuate în cabinetul medical școlar de la nivelul unității de învățământ vor fi raportate către DSP/DSPMB. Daca părintele/tutorele legal nu își exprimă acordul pentru testare, în cazul existenței unor simptome specifice, acesta va lua legătura cu medicul de familie în vederea stabilirii pașilor următori.

c) Revenirea în colectivitate a copiilor care au avut probleme de sănătate şi au absentat de la şcoală se va realiza obligatoriu în baza unei adeverinţe medicale care să precizeze diagnosticul, adeverinta pe care elevul o va preda cadrului didactic la prima oră de curs. Adeverinţele vor fi centralizate la nivelul cabinetul medical şcolar sau la nivelul persoanei desemnate în cazul în care şcoala nu beneficiază de cabinet medical”, se arată în document.

Ce obligații au părinții
Totodată, documentul mai prevede și o serie de obligații pentru părinți. Mai exact:

„Părinţii au obligaţia să anunţe unitatea de învăţământ cu privire la absenţa elevului în următoarele situaţii:

• Elevul prezintă simptome specifice infectării cu virusul SARS-CoV-2;
• Elevul a fost diagnosticat cu SARS-CoV-2;
• Elevul este contact direct al unei persoane diagnosticate cu SARS-CoV-2 şi se află în carantină.

Măsurile se aplică atât în cazul orelor de curs, ci şi pentru ”activităţile educative, recreative, pentru consolidarea competenţelor dobândite de elevi sau de accelerare a învăţării, precum şi pentru activităţile de învăţare remedială desfăşurate în unităţile de învăţământ în cadrul programelor de tipul „Şcoală după Şcoală”.

În cazul instituţiilor de învăţământ superior, modalitatea de desfăşurare a activităţilor ce presupun prezenţa fizică a studenţilor la cursuri se decide în conformitate cu principiul autonomiei universitare, cu respectarea prevederilor legale aplicabile”, se mai arată în document.

Sursa: capital.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

declaratie-pe-proprie-raspundere
DorohoiNews.ro, 05-02-2021

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Judecatorul întreabă martorul la proces:
- La ce distanță v-ați aflat de locul accidentului?
- La 6 metri și 75 de centimetri.
- Si cum de știți așa de exact?
- Când am văzut accidentul, mi-am dat seama pe loc că voi fi intrebat la proces de vreun tâmpit și am măsurat...



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează
SC Texty Garments Dorohoi - partener ATL GROUP ITALIA (producător canapele și fotolii pentru piața ...

SC din Dorohoi angajează muncitori necalificați la secția de producție pământ de flori

SC din Dorohoi angajează muncitori necalificați la secția de producție pământ de flori
SC Florisol Product SRL angajează muncitori necalificați la secția de producție pământ de ...

SC angajează doamnă pentru curățenie

SC angajează doamnă pentru curățenie
Societate Comercială angajează doamnă pentru curățenie. Program: 08:00-16:00. Număr contact: ...

Angajăm șofer

Angajăm șofer
Angajăm șofer, jumătate de normă. Mai multe detalii la telefon: 0740482347

Vând casa în Dorohoi

Vând casa în Dorohoi
Vand casa in Dorohoi, strada George Enescu nr.100, pentru mai multe detalii sunati va rog la numarul ...

Ignat Elena - 75 de ani de viață sărbătoriți la 11 ani de Centrul Medical Natural Global Dorohoi

Ignat Elena - 75 de ani de viață sărbătoriți la 11 ani de Centrul Medical Natural Global Dorohoi
În această săptămână am celebrat un nume de referință pentru comunitatea din Dorohoi ...

Închiriez apartament cu două camere

Închiriez apartament cu două camere
Ofer spre chirie APARTAMENT 2 camere utilat și mobilat în zona OLINECU ( scoala 5). TELEFON 0756595369

Vând vilă cu teren intravilan

Vând vilă cu teren intravilan
Casa este compusă din: DEMISOL alcătuit din: garaj, cameră tehnică cu centrală, beci, cameră (de ...

Vând casă cu anexe

Vând casă cu anexe
Vând casă bună locuibilă cu anexe (grajd de animale fanar beci etc) și teren lângă casa ...

SC GENERAL CONCEPT SOLUTIONS GEOEST SRL solicită emiterea autorizației de mediu

SC GENERAL CONCEPT SOLUTIONS GEOEST SRL solicită emiterea autorizației de mediu
SC GENERAL CONCEPT SOLUTIONS GEOEST SRL solicită emiterea autorizației de mediu pentru obiectivul UNITATE ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro