Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

210924 Foto Trofeu 1

120 de specialiști din Delgaz Grid, electricieni și ingineri, vor susține probe teoretice și practice;

În premieră, la ediția din acest an, a fost introdusă și secțiunea Dispecer rețea medie tensiune; 

Și în acest an, competiția include şi Trofeul Electricianului Junior, rezervat elevilor de la licee cu profil energetic.
 
Cei mai buni electricieni ai Delgaz Grid din județele Suceava, Botoșani, Bacău, Iași, Neamț și Vaslui se vor întrece începând de astăzi în cadrul Trofeului Electricianului la specializările: exploatare staţii de transformare, exploatare reţele de medie şi joasă tensiune, PRAM (protecţii şi automatizări), măsură energie electrică, montare şi reparaţii echipament primar 110 kV şi medie tensiune din staţii de transformare, montare şi reparaţii instalaţii de medie tensiune şi joasă tensiune (posturi de transformare, linii electrice aeriene şi subterane) şi defectoscopie linii electrice subterane de medie şi joasă tensiune.

La aceste meserii se adaugă, în premieră la nivel de companie, dar și la nivel național, o nouă specializare: Dispecer rețea medie tensiune, la care vor participa șase ingineri din cadrul Centrelor de Dispecer Iași, Bacău și Suceava din cadrul Delgaz Grid.

Toți concurenții calificați la faza pe companie au trebuit să treacă, în baza unor teste profesionale și de securitatea muncii, de faza de masă a competiției, la care au participat aproape 1.000 de competitori.

Evenimentul include, pentru al cincilea an, şi secţiunea Trofeul Electricianului Junior, secţiune la care vor participa elevi de la patru unități de învățământ cu clase cu profil energetic: Colegiul Tehnic „Dimitrie Leonida” din Iaşi, Colegiul Tehnic de Comunicații „Nicolae Vasilescu-Karpen” din Bacău, Colegiul Tehnic „Samoil Isopescu” din Suceava şi Liceul „Ștefan Procopiu” din Vaslui.

Și în acest an, în cadrul evenimentului vor fi prezenți cu standuri expoziționale producători de echipamente, materiale, dispozitive și unelte, aparate de măsură specifice domeniului.

În prima zi se vor desfășura probele teoretice, ce constau în teste grilă adaptate fiecărei secțiuni în parte. 

A doua zi, în funcție de specificul fiecărei meserii, vor avea loc probele practice ce presupun îndeplinirea în teren sau la standuri special amenajate a unor sarcini cu grad mare de dificultate sau găsirea celor mai bune soluții pentru gestionarea unor situații simulate de avarii, dar care pot apărea teoretic în activitatea curentă. Și toate acestea, în condițiile respectării cu strictețe a regulilor de protecție a muncii.

Iar în ultima zi, vom premia, felicita și aplauda câștigătorii, desemnați în urma punctajului cumulat la cele doua probe de concurs.

Ediția din acest an este una cu totul specială: concurenții, dar și membrii comisiilor de evaluare vor trebui să facă față nu doar provocărilor tehnice și de protecția muncii, ci și celor impuse de contextul epidemiologic. 

Toți participanții la eveniment vor fi testați COVID-19 atât la sosire, cât și în fiecare din zilele ședere, astfel încât să fie limitate la maxim posibil riscurile de infectare.

Trofeul Electricianului este un eveniment de tradiţie, probabil cel mai longeviv şi de anvergură concurs profesional din România. Istoria competiţiei începe 1977 și este strâns legată de Moldova, prima ediţie având loc la Iaşi.

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

210924 Foto Trofeu 1
DorohoiNews.ro, 28-09-2021

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


- Dați-mi și mie două pahare cu vin!
Fata de la bar întreabă:
- La 2 lei?
- Nu... uitându-se către prietenul său... La doi bețivani!!



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Colectivul Școlii Gimnaziale „Spiru Haret” Dorohoi transmite Sincere condoleanțe!

Colectivul Școlii Gimnaziale „Spiru Haret” Dorohoi transmite Sincere condoleanțe!
Colectivul Școlii Gimnaziale „Spiru Haret” Dorohoi este alături de domnul profesor, Bogdan ...

Colectivul Școlii Gimnaziale „Mihail Kogălniceanu” Dorohoi transmite Sincere condoleanțe!

Colectivul Școlii Gimnaziale „Mihail Kogălniceanu” Dorohoi transmite Sincere condoleanțe!
Colectivul Școlii Gimnaziale „Mihail Kogălniceanu” Dorohoi este alături de colegul Damaschin ...

SC BENCHEA AGROFERM angajează șofer

SC BENCHEA AGROFERM angajează șofer
Societatea Comercială BENCHEA AGROFERM angajează șofer. Pentru detalii va așteptăm la sediu pe str. ...

SC angajează persoană cu experiență în achiziții și relații de parteneriat cu producători și furnizori

SC angajează persoană cu experiență în achiziții și relații de parteneriat cu producători și furnizori
Societate Comercială din Dorohoi angajează persoană cu experiență în achiziții și relații ...

Închiriez apartament cu o cameră

Închiriez apartament cu o cameră
Închiriez apartament cu o cameră, situat în municipiul Dorohoi, bulevardul Victoriei, nr. ...

Nu te vom uita niciodată, tăticule scump!

Nu te vom uita niciodată, tăticule scump!
Cu adâncă durere în suflete, vă anunțăm că cel ce a fost soț, tată, bunic și străbunic, ...

Nu te vom uita niciodată!

Nu te vom uita niciodată!
Familia îndurerată anunță cu tristețe trecerea la cele veșnice a dragului nostru tată și ...

Tichet de masă găsit

Tichet de masă găsit
A fost gasit un tichet de masa la benzinaria de langa Biserica Învierea Domnului (preot Adam). ...

SC ABO FOREST WOOD SRL solicită emiterea autorizației de mediu

SC ABO FOREST WOOD SRL solicită emiterea autorizației de mediu
SC ABO FOREST WOOD SRL solicită emiterea autorizației de mediu pentru obiectivul „Depozit material ...

Vând teren

Vând teren
Vand teren loc de casa intravilan Pascari terenul dispune de toate utilitatile pret avatajos.Relati la ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro