Meteorologii au emis o informare meteo de precipitații și vânt

8 nov. 2021, National
Meteorologii au emis o informare meteo de precipitații și vânt

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o informare meteo de precipitații moderate cantitativ, intensificări ale vântului în zona montană înaltă. Potrivit meteorologilor, informarea este valabilă de luni, 8 noiembrie 2021, ora 16:00, până marți, 9 noiembrie 2021, ora 20:00.

Temporar va ploua, în general moderat cantitativ în sudul Transilvaniei, nordul Olteniei și al Munteniei, unde cantitățile de apă vor depăși local 15...20 l/mp și izolat 25...35 l/mp.

Din a doua parte a nopții de luni spre marți (8/9 noiembrie), la munte, în special la altitudini de peste 1400 m, va ninge și îndeosebi în Carpații Orientali și Carpații Meridionali local se va depune strat de zăpadă. În a doua parte a zilei de marți, 9 noiembrie, vântul se va intensifica pe crestele Carpaților Meridionali, unde vor fi rafale de peste 60...70 km/h, iar zăpada va fi spulberată.

În funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice, Administraţia Naţională de Meteorologie va actualiza prezentul mesaj.

Sursa: DorohoiNews.ro