Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

calendar

Românii se bucură de fiecare dată când au parte de zile libere de la stat și le folosesc pentru a petrece mai mult timp cu familia.

Iar luna octombrie aduce o nouă astfel de zi. Însă, de acestă dată, doar pentru elevii și profesorii din România. Conform structurii anului școlar 2022-2023, aceștia vor beneficia de o zi liberă cu ocazia Zilei Internaționale a Educației.

În fiecare an, elevii și profesorii beneficiază de o zi liberă în luna octombrie, mai exact de Ziua Internațională a Educației. Această sărbătoare pică pe data de 5 octombrie, zi în care nu se organizează cursuri, iar elevii și profesorii au liber.

Aceasta este prima zi liberă pe care elevii o au înaintea vacanței programate în luna octombrie. De Ziua Internațională a Educației nu se țin cursuri, această zi fiind considerată o zi liberă atât pentru elevi, cât și pentru profesori, lucru precizat inclusiv în contractul de muncă al cadrelor didactice, dar și în ordinul privind structura anului școlar 2022-2023.

„În ziua de 5 octombrie – Ziua Internațională a Educației și în zilele nelucrătoare/ de sărbătoare legală prevăzute de lege și de contractul colectiv de muncă aplicabil nu se organizează cursuri”, se arată în Art. 3 al Ordinului privind structura anului școlar 2022-2023, potrivit edupedu.ro.

Ziua Internațională a Educației pică în fiecare an la dată fixă, mai exact pe 5 octombrie. Această sărbătoare a apărut în anul 1994 și amintește de semnarea în anul 1966 a Recomandării UNESCO/OIM privind statutul profesorilor.

Este o zi în care se pune accentul pe tot ceea ce ține de educație, pe implicarea și devotamentul profesorilor. Cu toate acestea, Ziua Internațională a Educației diferă de Ziua Învățătorului, care în România se sărbătorește pe data de 5 iunie. 

Calendar pentru anul școlar 2022-2023 | Fiecare județ va avea o structură diferită
Calendarul anului școlar 2022-2023 a ajuns la varianta finală. Este eliminată denumirea semestre, iar împărțirea anului școlar se schimbă. Judeţele din România vor avea o structură diferită a calendarului.

Calendarul anului școlar 2022-2023 are o structură diferită de această dată. Ministerul Educației a aprobat varianta finală în martie 2022.

Structura noului an școlar va fi împărțită pe module, de data aceasta, fiind eliminată denumirea de "semestre" și împărțirea anului școlar introdusă din anul 1998.

În anul şcolar 2022-2023 vor fi 5 module, despărțite de 5 vacanțe.

Calendarul anului școlar 2022-2023
Modulul 1 – cursuri: de luni, 5 septembrie 2022, până vineri, 21 octombrie 2022; 
vacanță: de sâmbătă, 22 octombrie 2022, până duminică, 30 octombrie 2022; 
Modulul 2 – cursuri: de luni, 31 octombrie 2022, până joi, 22 decembrie 2022; 
vacanță: de vineri, 23 decembrie 2022, până duminică, 8 ianuarie 2023; 
Modulul 3 – cursuri: de luni, 9 ianuarie 2023, până vineri, 3 februarie 2023, respectiv vineri, 10 februarie 2023, sau vineri, 17 februarie 2023, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, după caz; 
vacanță: o săptămână, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, în perioada 6—26 februarie 2023; 
Modulul 4 – cursuri: de luni, 13 februarie 2023, respectiv luni, 20 februarie 2023, sau luni, 27 februarie 2023, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, după caz, până joi, 6 aprilie 2023; 
vacanță: de vineri, 7 aprilie 2023, până marți, 18 aprilie 2023; 
Modulul 5 – cursuri: de miercuri, 19 aprilie 2023, până vineri, 16 iunie 2023; 
vacanță: de sâmbătă, 17 iunie 2023, până duminică, 3 septembrie 2023. 

Excepții pentru anumite clase:
pentru clasele a XII-a zi, a XIII-a seral și frecvență redusă, anul școlar are o durată de 34 de săptămâni de cursuri și se încheie la data de 2 iunie 2023;
pentru clasa a VIII-a, anul școlar are o durată de 35 de săptămâni de cursuri și se încheie la data de 9 iunie 2023;
pentru clasele din învățământul liceal — filiera tehnologică, cu excepția claselor prevăzute la lit. a), pentru clasele din învățământul postliceal, cu excepția calificărilor din domeniul sănătate și asistență pedagogică, și pentru clasele din învățământul profesional, anul școlar are o durată de 37 de săptămâni de cursuri și se încheie la data de 23 iunie 2023;
pentru clasele din învățământul postliceal, având calificări din domeniul sănătate și asistență pedagogică, durata cursurilor este cea stabilită prin planurile-cadru de învățământ în vigoare, potrivit Edupedu.ro

Spre deosebire de anii trecuți, vor avea vacanță toți elevii în perioada 22-30 octombrie 2022. Înainte, intrau într-o vacanță de o săptămână doar copiii de grădiniță și elevii de clasele primare, în perioada octombrie-noiembrie.

Oficialii din ministerul Educației anunță și o vacanță „mobilă”. Aceasta încă nu a fost fixată de inspectoratele școlare.

Din acest motiv fiecare județ va avea o structură ușor diferită a anului școlar. Acestea pot fi găsite în galeria acestui articol.

Programul național „Școala altfel” și Programul „Săptămâna verde” se desfășoară în perioada 27 februarie— 16 iunie 2023, în intervale de câte 5 zile consecutive lucrătoare. Derularea celor două programe nu se planifică în același interval de cursuri (modul de învățare). „La clasele din învățământul liceal — filiera tehnologică, din învățământul profesional și din învățământul postliceal, în perioadele dedicate programelor „Școala altfel” și „Săptămâna verde” se organizează activități de instruire practică”, se arată în monitoruloficial.ro.

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

calendar
DorohoiNews.ro, 27-09-2022

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Judecatorul întreabă martorul la proces:
- La ce distanță v-ați aflat de locul accidentului?
- La 6 metri și 75 de centimetri.
- Si cum de știți așa de exact?
- Când am văzut accidentul, mi-am dat seama pe loc că voi fi intrebat la proces de vreun tâmpit și am măsurat...



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează
SC Texty Garments Dorohoi - partener ATL GROUP ITALIA (producător canapele și fotolii pentru piața ...

SC angajează muncitori

SC angajează muncitori
Societate Comercială angajează muncitori. Relații la telefon: 0744774378

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați în construcții

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați în construcții
Societate comercială din Dorohoi angajează muncitori calificați în construcții. Relații la ...

Vând teren intravilan, locuri de casă

Vând teren intravilan, locuri de casă
Vand teren intravilan, locuri de casa , lotizate pe o suprafata de 2.20ha ,amplasat la esire din Dorohoi ...

Vând teren (loc de casă)

Vând teren (loc de casă)
Vand teren in Dorohoi zona Olinescu(1200m) cu apa, curent, garaj. Pentru informatii, tel.0039 3245878271

Vând apartament zonă centrală

Vând apartament zonă centrală
Vand apartament 2 camere, 48 mp, str Grigore Ghica nr 40, lângă liceu și intrare la bisericuța ...

Sincere condoleanțe din partea colectivului Liceului „Regina Maria” Dorohoi

Sincere condoleanțe din partea colectivului Liceului „Regina Maria” Dorohoi
Colectivul Liceului „Regina Maria” este alături de colega noastră, Larisa Verenciuc, consilier ...

Angajăm șofer

Angajăm șofer
Angajăm șofer, jumătate de normă. Mai multe detalii la telefon: 0740482347

Vând casa în Dorohoi

Vând casa în Dorohoi
Vand casa in Dorohoi, strada George Enescu nr.100, pentru mai multe detalii sunati va rog la numarul ...

Ignat Elena - 75 de ani de viață sărbătoriți la 11 ani de Centrul Medical Natural Global Dorohoi

Ignat Elena - 75 de ani de viață sărbătoriți la 11 ani de Centrul Medical Natural Global Dorohoi
În această săptămână am celebrat un nume de referință pentru comunitatea din Dorohoi ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro