Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

adresa-buletin

Persoanele care nu locuiesc la adresa din buletin vor avea noi obligații, potrivit schimbărilor aduse legii. Aceste modificări au fost făcute încă din 10 iunie, iar polițiștii au amendat deja primele persoane.

Cei care nu locuiesc la adresa din buletin riscă amenzi
Persoanele care nu locuiesc la adresa din buletin au noi obligații și riscă amenzi. Legea a fost recent schimbată iar prevederile cele noi sunt în mare parte necunoscute publicului.

Noile prevederi au intrat în vigoare în vara anului 2023. Nu sunt mulți cei care au știut despre ele, de aceea poliția i-a luat prin surprindere când s-a prezentat chiar la ei la ușă!

Mai precis, noile prevederi referitoare la adresa din cartea de identitate sunt valabile încă din 10 iunie 2023.

Noua lege anunță că cei care locuiesc la altă adresă decât cea din buletin au obligația de a-și face mutația către domiciliul real în termen de 15 zile.

Totodată, îi obligă să semneze un contract de comodat sau de închiriere. Acesta trebuie semnat cu proprietarul imobilului în care locuiesc, de fapt.

„Persoanele care, din diferite motive, locuiesc la alte adrese decât cea din actul de identitate sunt obligate să solicite la serviciul public comunitar de evidență a persoanelor schimbarea domiciliului sau înscrierea mențiunii privind stabilirea reședinței în termen de 15 zile de la mutare și să ceară înscrierea în cartea de imobil”, aflăm din Legea 162/2023, OUG 97/2005, modificată la 10 iunie 2023.

Cei care nu respectă noile prevederi, riscă amenzi de 40-80 de lei
Surprinzător, amenzile nu sunt mari pentru cei care încalcă legea. Nerespectarea acestor reguli implică amenzi cuprinse între 40 și 80 de lei.

Legea impune, de asemenea, obligația de a solicita eliberarea unui nou act de identitate în termen de 15 zile în cazul schimbării domiciliului. Aceasta este o nouă situație în care apare această obligație. O alta este cea referitoare la expirarea termenului de valabilitate a actului de identitate.

În plus, de-acum, nu se mai vorbește de mutarea la o adresă, ci de locuirea la alte adrese decât cea din actul de identitate. Pe lângă această schimbare, din 10 iunie, la aceeași adresă se mai pot înregistra, cu domiciliul sau reședința, cel mult zece persoane.

Totodată, de-acum, gazdele celor ce n-au înscrisă în actul de identitate adresa la care locuiesc efectiv vor trebui să-i însoțească la autorități, pentru a-i lua în spațiu.

Anumite voci susțin că este este imposibil să îți schimbi adresa. Mai ales dacă nu ai o proprietate pe numele tău. Și chiar dacă ai – e un coșmar birocratic sa îți schimbi domiciliul.

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

adresa-buletin
DorohoiNews.ro, 14-10-2023

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Judecatorul întreabă martorul la proces:
- La ce distanță v-ați aflat de locul accidentului?
- La 6 metri și 75 de centimetri.
- Si cum de știți așa de exact?
- Când am văzut accidentul, mi-am dat seama pe loc că voi fi intrebat la proces de vreun tâmpit și am măsurat...



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

SC angajează muncitori

SC angajează muncitori
Societate Comercială angajează muncitori. Relații la telefon: 0744774378

GavroMarm angajează tăietori șlefuitori, necalificați

GavroMarm angajează tăietori șlefuitori, necalificați
Posturi disponibile: - tăietor șlefuitor patru posturi; - necalificați două posturi. Program: - ...

Vând stoloni de căpșuni

Vând stoloni de căpșuni
Vând stoloni de căpșuni, soi foarte aromat și productiv, cu prețul de 1 leu/ stolon. Comanda ...

SC cu profil agricol din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență

SC cu profil agricol din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență
Societate cu profil agricol din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență. Se oferă salariu ...

SC din Dorohoi angajează șoferi și muncitori calificați și necalificați

SC din Dorohoi angajează șoferi și muncitori calificați și necalificați
Societate comercială din Dorohoi angajează șoferi și muncitori calificați și necalificați. Relații ...

Vând garsonieră

Vând garsonieră
Se vinde garsoniera cu o suprafata de 46 m/2 .are doua balcoane magazie si pod.centrala gaz.termopane ...

Colectivul Conted Dorohoi transmite sincere condoleanțe

Colectivul Conted Dorohoi transmite sincere condoleanțe
Transmite sincere condoleanțe și întreaga compasiune colegului nostru COBASCHI NECULAI, în ...

Vând Volskwagen Passat 2008

Vând Volskwagen Passat 2008
Vând Volskwagen Passat B6, 2008. Mașina arată și funcționează bine. Preț: 2600 euro Telefon: ...

SC angajează Responsabil Facturare / Gestionar Depozit

SC angajează Responsabil Facturare / Gestionar Depozit
Societate comercială angajează Responsabil Facturare / Gestionar Depozit, în vederea completării ...

Închiriez apartament cu 1 camera în Dorohoi

Închiriez apartament cu 1 camera în Dorohoi
Închiriez apartament cu 1 camera în Dorohoi, B.dul Victoriei 40 lângă Stomatologie, ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro