Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

foto

În continuarea informărilor transmise cu privire la incidentul neprevăzut apărut în camera serverelor centrale ale Registrului Auto Român, transmitem o serie de actualizări.

Începând din dimineața zilei de marți, 26.11.2024, a redevenit funcțională aplicația informatică destinată înregistrării la nivel național a inspecțiilor tehnice periodice, iar activitatea stațiilor ITP autorizate a putut fi reluată în condiții normale. Asta înseamnă că orice posesor de vehicul se poate prezenta la stațiile ITP de unde va primi pe loc documentele care atestă efectuarea inspecției, desigur în cazul în care mașina este declarată „admis”.

Angajații RAR au început deja să introducă în sistemul informatic documentele procesate offline în perioada în care am avut înreruperi în funcționarea bazelor de date, iar clienții le vor primi și în format fizic în cel mai scurt timp. Totodată, poate fi desfășurată activitatea și în atelierele TLV, acei agenți economici care montează, repară și verifică tahografe sau limitatoare de viteză.
 
După jumătatea zilei de marți a fost restabilit și schimbul de date cu Direcția Generală Permise de Conducere și Înmatriculări. Prin urmare, această instituție poate accesa datele necesare în sistemele informatice ale RAR.

Registrul Auto Român își prezintă scuzele pentru această situație neprevăzută și pentru neplăcerile provocate.

Clienții care au în continuare nelămuriri sau au nevoie de diferite date, pot suna la call-center (021/9672), secțiunea “Informații”.

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

foto
DorohoiNews.ro, 27-11-2024

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Doi prieteni stau de vorbă:
- Ce mai faci?
- Uite, m-a lăsat nevasta pentru cel mai bun prieten.
- Credeam că eu sunt cel mai bun prieten al tău…
- Acum e el…



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Sincere condoleanțe pentru pierderea MAMEI

Sincere condoleanțe pentru pierderea MAMEI
Suntem alături de colegul nostru, Cernușcă Ruben-Beniamin, la trecerea în nefiinţă a mamei ...

SPICUL 2 SRL Dorohoi solicită revizuirea autorizației de mediu pentru obiectivul: FABRICA DE PROCESARE LAPTE „DOROLACT” ...

SPICUL 2 SRL Dorohoi solicită revizuirea autorizației de mediu pentru obiectivul: FABRICA DE PROCESARE LAPTE „DOROLACT” Șendriceni
SC „SPICUL 2 SRL” Dorohoi, str. B-dul Victoriei, nr.39, jud.Botosani, solicita revizuirea ...

SC din Dorohoi angajează șofer categoria C+E pe perioadă nedeterminată

SC din Dorohoi angajează șofer categoria C+E pe perioadă nedeterminată
Societate comercială din Dorohoi angajează șofer categoria C+E pe perioadă nedeterminată. Candidatul ...

SC cu profil agricol din Dorohoi angajează șoferi profesioniști

SC cu profil agricol din Dorohoi angajează șoferi profesioniști
Societate comercială cu profil agricol din Dorohoi angajează șoferi profesioniști pentru TIR cu benă ...

Curățătorie chimică și spălătorie haine „Spring Clean” angajează

Curățătorie chimică și spălătorie haine „Spring Clean” angajează
Spălătorie și curățătorie de haine, angajăm personal. Experiență la călcatul hainelor constituie ...

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați în construcție și un muncitor necalificat

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați în construcție și un muncitor necalificat
Societate comercială din Dorohoi angajează muncitori calificați în construcție și un muncitor ...

Căutăm colaborare / angajare programator CNC

Căutăm colaborare / angajare programator CNC
Căutăm colaborare / angajare programator CNC, part-time, se poate lucra și de acasă, strict pentru ...

Ofer spre închiriere apartament cu două camere

Ofer spre închiriere apartament cu două camere
Dau spre închiriere, apartament cu 2 camere, 47 mp, situat în Calea Plevnei, etaj 3, mobilat ...

Închiriez apartament 2 camere, Dorohoi in zona Școlii nr. 8

Închiriez apartament 2 camere, Dorohoi in zona Școlii nr. 8
Apartamentul spre închiriere este mobilat complet, cu două camere, decomandat. Este în apropiere ...

SC Splendid SRL angajează bucătar

SC Splendid SRL angajează bucătar
SC Splendid SRL angajează bucătar. Cerem și oferin serioziate. Relații le telefon: 0747771381

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro