Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

5

Ministra Muncii, Simona Bucura-Oprescu, a declarat că sporul de antenă ar trebui să fie o sumă fixă şi nu procent din salariu, astfel încât să nu se raporteze la cuantumul salariului, ci la condiţiile de muncă.

„Fiecare categorie de sporuri pleacă de la cadrul legal pe care îl avem în acest moment. Cel despre care dumneavoastră discutaţi cel mai des este cu privire la condiţiile vătămătoare, căruia dumneavoastră îi spuneţi spor de antenă. Acesta, după cum ştiţi, este un spor care se acordă în funcţie de condiţiile de muncă, deci în funcţie de locul de muncă unde se desfăşoară activitatea şi în funcţie de buletinele de determinare ale factorilor de risc. Se acordă acest spor între 5 şi 15%, într-o valoare maximă de 1.500 de lei. Acum este evident că, având în vedere că acesta este acordat plecând de la condiţiile în care îţi desfăşori activitatea, de la condiţiile de muncă, luăm în calcul faptul că acest spor ar trebui să fie într-o sumă fixă şi nu procentual, astfel încât să nu se raporteze la valoarea salariului brut, ci să se raporteze la condiţiile în care îţi desfăşori activitatea, cum ar fi firesc", a afirmat ministra Muncii.

Simona Bucura-Oprescu a adăugat că este o analiză făcută de Banca Mondială cu privire la sporurile existente la acest moment.

„Vă rog să ne permiteţi să finalizăm toate aceste grupuri de lucru, după care să venim cu rezultatul muncii în aceste echipe de experţi", a adăugat ministrul Simona Bucura-Oprescu, întrebată despre situaţia sporurilor şi dacă se ia în calcul ca unele dintre acestea să fie eliminate complet.

Despre reducerile cheltuielilor 
Simona Bucura-Oprescu a fost întrebată şi dacă ar putea fi reduse cu 5% cheltuielile cu personalul din administraţia publică.

„După cum bine ştiţi, şi prin 156 (OU 156/2024, n.r.) avem ţinta de reducere a cheltuielilor de personal cu 5%, responsabilitate pe care o are fiecare ordonator principal de credite. Sigur, sunt discuţiile pe partea de fiscalitate", a răspuns ministra Muncii.

Ministra Simona Bucura-Oprescu a fost, miercuri, împreună cu ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, în vizită de lucru pe şantierul secţiunii 5 a Autostrăzii Sibiu - Piteşti, unde cei doi oficiali au făcut declaraţii de presă.

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

5
DorohoiNews.ro, 12-06-2025

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Judecatorul întreabă martorul la proces:
- La ce distanță v-ați aflat de locul accidentului?
- La 6 metri și 75 de centimetri.
- Si cum de știți așa de exact?
- Când am văzut accidentul, mi-am dat seama pe loc că voi fi intrebat la proces de vreun tâmpit și am măsurat...



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează
SC Texty Garments Dorohoi - partener ATL GROUP ITALIA (producător canapele și fotolii pentru piața ...

Vânzare / Închiriere Terenuri și Clădiri – Oportunitate Investiție

Vânzare / Închiriere Terenuri și Clădiri – Oportunitate Investiție
Vând și închiriez terenuri pentru casă și terenuri agricole, potrivite pentru construcții ...

SC angajează persoană pentru secretariat și femeie de serviciu

SC angajează persoană pentru secretariat și femeie de serviciu
Societate Comercială angajează persoană pentru secretariat și doamnă pentru curățenie ...

Închiriez apartament cu două camere

Închiriez apartament cu două camere
Ofer spre chirie APARTAMENT 2 camere utilat și mobilat în zona OLINECU ( scoala 5). TELEFON 0756595369

Vând vilă cu teren intravilan

Vând vilă cu teren intravilan
Casa este compusă din: DEMISOL alcătuit din: garaj, cameră tehnică cu centrală, beci, cameră (de ...

Vând casă cu anexe

Vând casă cu anexe
Vând casă bună locuibilă cu anexe (grajd de animale fanar beci etc) și teren lângă casa ...

SC GENERAL CONCEPT SOLUTIONS GEOEST SRL solicită emiterea autorizației de mediu

SC GENERAL CONCEPT SOLUTIONS GEOEST SRL solicită emiterea autorizației de mediu
SC GENERAL CONCEPT SOLUTIONS GEOEST SRL solicită emiterea autorizației de mediu pentru obiectivul UNITATE ...

Vând teren intravilan pentru casă

Vând teren intravilan pentru casă
Vând teren intravilan, intabulat, ca și suprafață - 15.000 mp Terenul dispune de următoarele ...

Vând apartament cu 3 camere

Vând apartament cu 3 camere
Vând apartament 3 camere, 64 m2, decomandat, construit din cărămidă, parter(fără infiltrație ...

Colectivul CONTED Dorohoi transmite Sincere condoleanțe!

Colectivul CONTED Dorohoi transmite Sincere condoleanțe!
Colectivul SC CONTED SA Dorohoi adresează sincere condoleanțe colegei noastre Gabriela Popușoi, în ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro