Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

1

Ministerul Sănătății introduce noi măsuri pentru a crește accesul pacienților la consultații în regim de policlinică, prin obligarea medicilor care lucrează în spitale să asigure zilnic și consultații în ambulatoriul integrat.

Proiectul de Ordonanță de Urgență aflat în transparență decizională prevede ca fiecare medic să acorde, în timpul programului de lucru, minimum o oră pe zi în medie pe lună, raportat la un program complet de 35 de ore pe săptămână.

Amenzi de până la 20.000 de lei pentru nerespectarea regulilor
Pentru cei care nu respectă această obligație, Ministerul a prevăzut sancțiuni clare: avertisment scris la prima constatare și amendă de 20.000 de lei începând cu a doua abatere. Regula se aplică tuturor medicilor din spital, inclusiv șefilor de secție, iar pentru cei care lucrează cu fracțiune de normă programul minim de consultații va fi redus proporțional.

„Medicii de specialitate care acordă servicii medicale într-o secție/compartiment dintr-un spital public, acordă în cadrul programului de lucru și consultații în ambulatoriul integrat pentru minim o oră/zi în medie pe lună, raportat la un program de 35 de ore/săptămână”, arată proiectul de ordonanță.

Măsurile sunt incluse în Pachetul 2 de reforme pentru care Guvernul urmează să își asume răspunderea. Ministerul Sănătății subliniază că aceste modificări au ca scop creșterea accesului pacienților la servicii medicale de bază, în special pentru investigațiile simple care nu țin de urgențe, dar care în prezent sunt greu de accesat din cauza programului limitat al ambulatoriilor.

„În cazul în care în perioada derulării contractului se constată nerespectarea obligației medicului prevăzută la alin. (1), se aplică următoarele sancțiuni:
a) la prima constatare, avertisment scris;
b) începând cu a doua constatare, amendă în cuantum de 20.000 lei”, mai arată proiectul.

Alexandru Rogobete a anunțat dublarea programului în ambulatoriile spitalelor
În iulie, ministrul Alexandru Rogobete a anunțat dublarea programului în ambulatoriile spitalelor, prin introducerea a două ture zilnice, pe care să le asigure toți medicii din secții prin rotație.

„O problemă importantă este accesul oamenilor la servicii medicale. Nu mă refer la urgențe, ci la investigații simple care se fac în mod normal în ambulatoriu. O primă modificare este ca programul ambulatorilor se va dubla până la 8 seara. Prin această modificare va crește accesul oamenilor la serviciile de bază din unitățile sanitare”, a declarat în iulie ministrul Alexandru Rogobete pentru HotNews.

În momentul de față, majoritatea policlinicilor spitalelor funcționează doar în prima parte a zilei, ceea ce îngreunează accesul pacienților la consultații. Noua măsură prevede ca programul să fie extins până la ora 20.00.

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

1
DorohoiNews.ro, 28-08-2025

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Judecatorul întreabă martorul la proces:
- La ce distanță v-ați aflat de locul accidentului?
- La 6 metri și 75 de centimetri.
- Si cum de știți așa de exact?
- Când am văzut accidentul, mi-am dat seama pe loc că voi fi intrebat la proces de vreun tâmpit și am măsurat...



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

SC angajează muncitori

SC angajează muncitori
Societate Comercială angajează muncitori. Relații la telefon: 0744774378

GavroMarm angajează tăietori șlefuitori, necalificați

GavroMarm angajează tăietori șlefuitori, necalificați
Posturi disponibile: - tăietor șlefuitor patru posturi; - necalificați două posturi. Program: - ...

Vând stoloni de căpșuni

Vând stoloni de căpșuni
Vând stoloni de căpșuni, soi foarte aromat și productiv, cu prețul de 1 leu/ stolon. Comanda ...

SC cu profil agricol din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență

SC cu profil agricol din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență
Societate cu profil agricol din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență. Se oferă salariu ...

Schimb apartament

Schimb apartament
apartament 2 camere foarte spațios,absolut toate utilitățile..schimb cu casa in Dorohoi sau împrejurimi..mai ...

Dumnezeu să-l odihnească în pace!

Dumnezeu să-l odihnească în pace!
Familia Balan Ioan transmite sincere condoleante familiei la trecerea in nefiinta a dragului nostru prieten ...

SC din Dorohoi angajează șoferi și muncitori calificați și necalificați

SC din Dorohoi angajează șoferi și muncitori calificați și necalificați
Societate comercială din Dorohoi angajează șoferi și muncitori calificați și necalificați. Relații ...

Vând garsonieră

Vând garsonieră
Se vinde garsoniera cu o suprafata de 46 m/2 .are doua balcoane magazie si pod.centrala gaz.termopane ...

Colectivul Conted Dorohoi transmite sincere condoleanțe

Colectivul Conted Dorohoi transmite sincere condoleanțe
Transmite sincere condoleanțe și întreaga compasiune colegului nostru COBASCHI NECULAI, în ...

Vând Volskwagen Passat 2008

Vând Volskwagen Passat 2008
Vând Volskwagen Passat B6, 2008. Mașina arată și funcționează bine. Preț: 2600 euro Telefon: ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro