Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

toamna-frig

Toamna continuă cu variații importante: ploile vor fi mai frecvente la final de octombrie, iar primele zile din noiembrie vor aduce o răcire accentuată, urmată de o revenire la valori normale spre jumătatea lunii noiembrie.

Ultima parte a lunii octombrie și primele trei săptămâni din noiembrie vor aduce o alternanță între episoade reci și zile blânde, cu ploi abundente la final de octombrie, urmate de vreme stabilă și normală în noiembrie.

Finalul lunii octombrie va fi momentul cel mai rece și mai ploios din perioada analizată, în timp ce mijlocul lui noiembrie se anunță mai liniștit, fără fenomene extreme. ANM precizează că fenomenele meteo de scurtă durată, precum furtunile sau ninsorile bruște, nu pot fi estimate cu acest tip de prognoză pe termen mediu.

Săptămâna 20 – 27 octombrie 2025: vreme apropiată de normal, dar ploioasă în vest și sud-vest
În Transilvania și Maramureș temperaturile pot fi cu până la 1°C sub media perioadei, în timp ce în restul regiunilor se vor menține la valori normale (10–12°C în zonele de câmpie). Regimul pluviometric va fi excedentar în Banat, Crișana și sud-vestul Olteniei, unde se pot acumula cantități mai mari de apă (10–15 mm în medie). În schimb, Moldova, Dobrogea și Muntenia se vor confrunta cu un deficit de precipitați

Săptămâna 27 octombrie – 3 noiembrie 2025: răcire accentuată și ploi abundente în toată țara
Hărțile ANM arată o scădere generalizată a valorilor termice, cu abateri de -1,5°C până la -2,5°C sub mediile multianuale. Temperaturile maxime vor coborî frecvent sub 12°C, iar minimele pot ajunge la 2–4°C în depresiunile intramontane. Regimul pluviometric va fi excedentar în întreaga țară, cu ploi mai însemnate cantitativ în Carpații Occidentali, vestul Transilvaniei și sudul Olteniei. În zona montană înaltă, sunt posibile ploi amestecate cu lapoviță și ninsoare.

Săptămâna 3 – 10 noiembrie 2025: temperaturi normale, dar cu ploi mai puține
Valorile se vor încadra în limitele normale pentru început de noiembrie, adică între 6 și 10°C în zonele de câmpie și mai scăzute în depresiuni. Sudul și centrul țării (Oltenia, Muntenia, Transilvania) vor avea un deficit de precipitații, în timp ce vestul și nordul se vor apropia de mediile climatologice, cu ploi slabe și isolate.

Săptămâna 10 – 17 noiembrie 2025: vreme normală pentru mijlocul toamnei, ploi puține în nord-est
Hărțile ANM arată o distribuție uniformă a valorilor termice, între 6 și 8°C în zonele centrale și estice și până la 10°C în sudul țării. Temperaturile vor fi în general în jurul mediilor multianuale. Cantitățile estimate de precipitații vor fi ușor deficitare în nord-estul țării (Moldova și nordul Dobrogei), dar normale în rest, cu 5–10 mm pe săptămână.

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

toamna-frig
DorohoiNews.ro, 22-10-2025

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Judecatorul întreabă martorul la proces:
- La ce distanță v-ați aflat de locul accidentului?
- La 6 metri și 75 de centimetri.
- Si cum de știți așa de exact?
- Când am văzut accidentul, mi-am dat seama pe loc că voi fi intrebat la proces de vreun tâmpit și am măsurat...



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează
SC Texty Garments Dorohoi - partener ATL GROUP ITALIA (producător canapele și fotolii pentru piața ...

SC din Dorohoi angajează muncitori necalificați la secția de producție pământ de flori

SC din Dorohoi angajează muncitori necalificați la secția de producție pământ de flori
SC Florisol Product SRL angajează muncitori necalificați la secția de producție pământ de ...

SC angajează doamnă pentru curățenie

SC angajează doamnă pentru curățenie
Societate Comercială angajează doamnă pentru curățenie. Program: 08:00-16:00. Număr contact: ...

Angajăm șofer

Angajăm șofer
Angajăm șofer, jumătate de normă. Mai multe detalii la telefon: 0740482347

Vând casa în Dorohoi

Vând casa în Dorohoi
Vand casa in Dorohoi, strada George Enescu nr.100, pentru mai multe detalii sunati va rog la numarul ...

Ignat Elena - 75 de ani de viață sărbătoriți la 11 ani de Centrul Medical Natural Global Dorohoi

Ignat Elena - 75 de ani de viață sărbătoriți la 11 ani de Centrul Medical Natural Global Dorohoi
În această săptămână am celebrat un nume de referință pentru comunitatea din Dorohoi ...

Închiriez apartament cu două camere

Închiriez apartament cu două camere
Ofer spre chirie APARTAMENT 2 camere utilat și mobilat în zona OLINECU ( scoala 5). TELEFON 0756595369

Vând vilă cu teren intravilan

Vând vilă cu teren intravilan
Casa este compusă din: DEMISOL alcătuit din: garaj, cameră tehnică cu centrală, beci, cameră (de ...

Vând casă cu anexe

Vând casă cu anexe
Vând casă bună locuibilă cu anexe (grajd de animale fanar beci etc) și teren lângă casa ...

SC GENERAL CONCEPT SOLUTIONS GEOEST SRL solicită emiterea autorizației de mediu

SC GENERAL CONCEPT SOLUTIONS GEOEST SRL solicită emiterea autorizației de mediu
SC GENERAL CONCEPT SOLUTIONS GEOEST SRL solicită emiterea autorizației de mediu pentru obiectivul UNITATE ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro