Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

5

Horoscopul săptămânii 22–28 decembrie 2025 aduce o combinație de reflecție, emoții profunde și dorință de stabilitate, sub influența intrării lui Venus în Capricorn. Sărbătorile de iarnă sunt marcate de tranzite astrale care ne îndeamnă să ne reanalizăm relațiile, obiectivele profesionale și echilibrul interior.

Horoscop Berbec
Săptămâna analizată le aduce nativilor Berbec o perioadă în care în prim-plan se află socializarea și pregătirea pentru noi începuturi. Pe 22 decembrie, intrarea Lunii în Vărsător le amintește nativilor să se bucure de timpul petrecut alături de cei dragi, prieteni, colegi și grupurile apropiate, fiind potrivit pentru mesaje, urări și planificarea unor activități festive. Pe 24 decembrie, intrarea lui Venus în Capricorn mută atenția pe carieră, imagine publică și obiectivele personale. Pentru că Venus este guvernatoarea casei relațiilor, nativii singuri ar putea să-și întâlnească partenerul prin intermediul serviciului. În zilele de Crăciun, Luna va traversa zodia Pești, respectiv sectorul subconștientului. Este încurajată retragerea, liniștea și reflecția, fiind potrivite pentru momente intime în familie sau activități de relaxare. Spre finalul săptămânii, intrarea Lunii în Berbec le readuce nativilor energie, dorința de mișcare și inițiativă pentru activități dinamice, sport, ieșiri spontane sau stabilirea intențiilor pentru noul an.

Horoscop Taur
Contextul astral al săptămânii le aduce nativilor Taur preocupări în sfera profesională, relațiile cu grupurile pe care le frecventează și momente de solitudine pentru o reechilibrare interioară. La începutul săptămânii, Taurii își vor face un bilanț profesional al anului pentru a pregăti o strategie pe termen lung. Chiar și în contextul sărbătorilor pot apărea gânduri legate de obiectivele viitoare sau de statutul profesional. Pe 24 decembrie, Venus intră în Capricorn și stimulează dorința de dezvoltare personală și planurile pentru evoluție sau programarea unor călătorii. În zilele de Crăciun, cu Luna în Pești, sunt favorizate întâlnirile cu prietenii apropiați, dar și momentele de reflecție asupra relațiilor care rezistă în timp. Urmează o perioadă în care nativii pot face o selecție atentă a oamenilor din jur. Spre finalul săptămânii, Luna în Berbec îi îndeamnă la retragere, odihnă și reechilibrare fizică și psihică, fiind câteva zile potrivite pentru liniște, introspecție și activități relaxante.

Horoscop Gemeni
Pentru nativii Gemeni, săptămâna aduce dorința de extindere a orizonturilor și de programare a unor călătorii, dar și preocupări pentru carieră și proiectele de viitor. În prima parte a săptămânii, este o perioadă potrivită pentru întâlniri cu prietenii sau colegii, evenimente în spațiul social în contextul sărbătorilor de iarnă. Intrarea lui Venus în Capricorn, pe 24 decembrie, activează zona resurselor comune, transformărilor profunde, emoțiilor, aducând nevoia de stabilitate și maturitate în relații și zona financiară. Posibil să existe și o situație care implică cariera sau direcția profesională, care poate aduce Gemenilor dezamăgiri sau așteptări mai mari decât realitatea. Este important ca nativii să nu lase presiunea obiectivelor să umbrească bucuria momentelor petrecute cu cei dragi. Zilele de Crăciun aduc preocupări și frământări legate de sfera profesională, iar unii dintre nativi pot simți nevoia să-și asume un rol mai serios sau să reflecteze la direcția în care se îndreaptă profesional. Finalul săptămânii aduce întâlniri, iar Luna în Berbec revigorează viața socială și dorința de a se conecta cu prietenii, fiind un timp potrivit pentru planuri de grup sau discuții de viitor.

Horoscop Rac
Săptămâna analizată le aduce nativilor Rac o atmosferă intensă din punct de vedere emoțional, cu accent pe relații, reflecție și direcții de viitor. În prima parte a săptămânii, nativii Rac au discuții sincere în planul sentimental. De asemenea, primesc cadouri, bonusuri sau recuperează o sumă de bani împrumutată. Pe 24 decembrie, Venus intră în Capricorn, și pune în prim-plan relațiile de cuplu și parteneriatele, aducând dorința de stabilitate și maturitate afectivă. Totuși, un aspect tensionat cu Neptun poate crea confuzii sau așteptări nerealiste legate de viitorul unei relații sau de planurile comune. Este important ca nativii să evite idealizarea excesivă și să rămână ancorați în realitate. În zilele de Crăciun, Luna în tranzit prin zodia Pești favorizează dialogurile despre pregătirea profesională, lărgirea orizonturilor, lecturile, programarea unei călătorii sau discuțiile profunde. Sărbătorile pot aduce o notă contemplativă, cu accent pe liniște și reconectare interioară. La finalul săptămânii, Luna în Berbec mută atenția spre carieră și responsabilitățile profesionale, mai ales pentru nativii care simt nevoia să-și contureze mai clar obiectivele profesionale pentru anul viitor.

Horoscop Leu
Săptămâna analizată le aduce nativilor Leu atenție sporită asupra relațiilor apropiate, dar și momente de reflecție asupra resurselor și dorințelor personale. În prima parte a săptămânii, se activează sfera relațiilor, parteneriatelor și colaborărilor apropiate, fiind un timp potrivit pentru a petrece alături de partener sau persoanele dragi, pentru planificarea întâlnirilor festive. Pe 24 decembrie, Venus intră în Capricorn și mută atenția pe sfera muncii, rutinei și sănătății, aducând dorința de echilibru și stabilitate în activitățile zilnice. Aspectul tensionat care se formează cu Neptun poate genera confuzii legate de un context financiar, de întârzierea unor bani sau recuperarea unei datorii. În zilele de Crăciun, cu Luna în Pești, este stimulată introspecția și reflecția asupra unor transformări pe care nativii doresc să le opereze în anul ce urmează, iar zilele de sărbătoare vor aduce momente de liniște și reconectare interioară.

Horoscop Fecioară
Pentru nativii Fecioară, săptămâna analizată le aduce o atenție sporită pentru activitățile zilnice și chestiunile gospodărești, mai ales dacă nativii organizează o întâlnire cu familia. La începutul săptămânii este o perioadă destul de aglomerată și la serviciu și acasă, cu evenimente surpriză, dar Fecioarele vor reuși să termine tot ce și-au propus. Pe 24 decembrie, Venus intră în Capricorn și activează zona creativității, pasiunilor și timpului petrecut cu cei dragi. Urmează o perioadă de o lună de zile favorabilă sferei sentimentale, dar și vacanțelor și activităților de relaxare. Totuși, săptămâna aceasta, un aspect tensionat cu Neptun din casa relațiilor ar putea aduce niște dezamăgiri sau așteptări nerealiste în relațiile apropiate. În zilele de 25 și 26 decembrie, cu Luna în Pești, este favorizată conexiunea emoțională, discuțiile sincere și momentele de armonie în cuplu. Crăciunul poate fi trăit într-o notă mai contemplativă, cu odihnă, conversații profunde și gesturi afective. La finalul săptămânii, Luna în Berbec aduce energie, dorință de transformare și concentrare pe resursele financiare, mai ales pentru nativii care își doresc să plece într-o călătorie.

Horoscop Balanță
Nativii Balanță au parte în săptămâna analizată de un echilibru între creativitate, relaxare și responsabilitățile cotidiene. Luna în Vărsător, de la începutul săptămânii, stimulează exprimarea creativă, distracția și momentele petrecute cu cei dragi, fiind o perioadă potrivită pentru pregătiri festive. Pe 24 decembrie, Venus intră în Capricorn, și pune accent pe cămin, familie și echilibrul emoțional. Tot în această perioadă, Venus formează un aspect cu Neptun, care poate aduce confuzii sau așteptări nerealiste legate de muncă sau o ofertă primită. Este important ca nativii să evite idealizarea excesivă și să rămână realiști în planurile practice. Zilele de 25 și 26 decembrie, cu Luna în Pești, este favorizată rutina zilnică, sănătatea și responsabilitățile, chiar și-n timpul sărbătorilor, care le oferă momente de reflecție și echilibru interior. De asemenea, Crăciunul poate fi trăit într-o notă mai liniștită, cu atenție la bunăstarea proprie și a celor apropiați. La finalul săptămânii, Luna în Berbec activează relațiile și parteneriatele, readucând energia socială și dorința de conexiune, fiind un timp favorabil pentru discuții sincere, planuri de colaborare și stabilirea unor obiective comune.

Horoscop Scorpion
Contextul astral al săptămânii le aduce nativilor Scorpion preocupări pentru familie și activitățile care le aduc bucurie în viața de familie. În prima parte a săptămânii, Scorpionii vor face pregătiri, se ocupă de chestiunile gospodărești și reflectează asupra armoniei din casă, la cum pot îmbunătăți relațiile cu cei dragi. Pe 24 decembrie, Venus intră în Capricorn și pune accent pe comunicare, relațiile apropiate și proiectele în care sunt implicați profesional, însă un aspect tensionat cu Neptun poate aduce confuzii în urma unor vești, informații sau chiar asupra unor dialoguri pe care le poartă în sfera sentimentală. Este important să rămână realiști și să nu lase iluziile să le umbrească bucuria sărbătorilor. În zilele de Crăciun, cu Luna în Pești, este stimulată creativitatea, jocul și expresia personală, dar și responsabilitățile legate de copii, proiecte de suflet sau relația cu partenerul. Crăciunul poate fi trăit într-o notă emoțională, cu momente de relaxare și conectare cu pasiunile proprii. La finalul săptămânii, Luna în Berbec aduce energie și concentrare pe muncă, sănătate și activitățile practice. Este un timp potrivit pentru a finaliza detalii înainte de sfârșitul anului sau pentru a iniția proiecte noi.

Horoscop Săgetător
Pentru nativii Săgetător, săptămâna le aduce deplasări, discuții și rezolvări familiale și preocupări pentru sfera afectivă sau relațiile cu copiii pentru nativii părinți. La începutul săptămânii, Luna în Vărsător activează comunicarea, discuțiile cu apropiații și planurile pentru întâlnirea cu familia, fiind un timp potrivit pentru mesaje, urări și planuri de viitor. Pe 24 decembrie, Venus intră în Capricorn și pune accent pe resursele personale. Nativii pot primi bani, cadouri, bonusuri, astfel încât situația financiară să se îmbunătățească. Pe de altă parte, micul benefic formează cu Neptun un aspect tensionat care poate aduce așteptări nerealiste, confuzie într-o decizie sau dezamăgire legată de familie, casă sau administrarea unor bunuri imobiliare. Zilele de 25 și 26 decembrie, cu Luna în Pești, respectiv casa vieții de familie și căminului, Săgetătorii vor avea momente fericite alături de familie, în confortul casei, într-o notă liniștită. La finalul săptămânii, Luna în tranzit prin Berbec aduce energie, creativitate și dorința de a se exprima liber, fiind un timp favorabil pentru inițiative care implică activități recreative sau copiii.

Horoscop Capricorn
În săptămâna analizată, nativii Capricorn sunt interesați de administrarea resurselor financiare, deplasări, rezolvarea unor chestiuni administrative și petrecerea timpului cu familia. În prima parte a săptămânii, Luna în Vărsător aduce preocupări pentru încasarea unor sume de bani, dar și pentru organizarea planurilor practice: cumpărături sau achitarea unor utilități. Pe 24 decembrie, Venus intră în Capricorn și pune accent pe imaginea personală, încredere și dorință de armonie în relațiile apropiate, însă un aspect tensionat cu Neptun poate aduce confuzii sau idealizări în comunicarea cu ceilalți, fiind important ca nativii să rămână realiști și să nu lase iluziile să le umbrească momentele festive. Zilele de 25 și 26 decembrie, cu Luna în Pești, favorizează dialogul cu rudele, prietenii apropiați și oferă momente de reflecție și înțelegere reciprocă. Posibil nativii să facă și niște deplasări în afara orașului. La finalul săptămânii, Luna în Berbec aduce energie și concentrare pe cămin, familie și stabilitate emoțională, fiind o perioadă potrivită pentru activități casnice, organizare a spațiului de locuit sau planificarea unui start pentru anul viitor.

Horoscop Vărsător
Săptămâna analizată le aduce nativilor Vărsător energie, inițiative și momente de introspecție și recalibrare. În prima parte a săptămânii, Luna le traversează zodia și vor avea energie pentru pregătiri, organizare în toate domeniile, cu idei originale și la serviciu, dar și acasă pentru decorarea spațiului de locuit sau pregătirile pentru Crăciun. Pe 24 decembrie, Venus intră în Capricorn și pune accent pe reflecție, odihnă și reechilibrare fizică și emoțională. Aspectul tensionat pe care Venus îl formează cu Neptun ar putea să aducă unele dezamăgiri legate de planurile financiare, încasarea unor sume de bani sau administrarea resurselor pe care le dețin. Finalul de săptămână, cu Luna în Berbec, se activează casa comunicării și deplasărilor, iar Vărsătorii vor avea dispoziție de ieșiri și întâlniri cu prietenii.

Horoscop Pești
Pentru nativii Pești, săptămâna analizată aduce introspecție, conexiune emoțională și momente de reflecție profundă. În primele zile ale săptămânii, Luna în Vărsător activează zona subconștientului, retragerii, trecutului și spiritualității, fiind o perioadă potrivită pentru meditație, relaxare și realizarea unui bilanț. Pe 24 decembrie, Venus intră în Capricorn și stimulează relațiile de grup, colaborările, conexiunile sociale și relațiile cu prietenii. Urmează o perioadă în care nativii pot fi foarte activi în sfera socială, însă un aspect tensionat cu Neptun poate aduce unele dezamăgiri în raport cu unele persoane pe care le credeau apropiate. Zilele de 25 și 26 decembrie, cu Luna în zodia lor, nativii vor fi preocupați de planurile personale și obiectivele pe termen lung. Sărbătorile pot fi trăite într-o notă intimă, cu momente de odihnă. La finalul săptămânii, Luna în Berbec aduce energie și concentrare pe resursele personale și pe aspectele materiale, stimulând dorința de a pune ordine în acest domeniu. Este o perioadă favorabilă pentru clarificarea priotităților și acțiunilor concrete.

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

5
DorohoiNews.ro, 22-12-2025

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


- Tu de cât timp ai permisul?
- De două săptămâni!
- Și ai făcut accident deja?!
- Da, dar din vina celuilalt!
- Ce-a făcut?
- M-a lăsat să conduc...



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Angajăm personal fast-food – shaormerie în Dorohoi

Angajăm personal fast-food – shaormerie în Dorohoi
Ești o personă serioasă, dinamică și îți dorești un job? Vino în echipa Zehab Kebab ...

SC BENCHEA AGROFERM angajează vânzătoare

SC BENCHEA AGROFERM angajează vânzătoare
Societatea Comercială BENCHEA AGROFERM angajează vânzătoare. Pentru detalii va așteptăm la ...

SC angajează persoană cu experiență în achiziții și relații de parteneriat cu producători și furnizori

SC angajează persoană cu experiență în achiziții și relații de parteneriat cu producători și furnizori
Societate Comercială din Dorohoi angajează persoană cu experiență în achiziții și relații ...

Colectivul Școlii Gimnaziale „Ștefan cel Mare” Dorohoi transmite Sincere condoleanțe!

Colectivul Școlii Gimnaziale „Ștefan cel Mare” Dorohoi transmite Sincere condoleanțe!
Colectivul Școlii Gimnaziale „Ștefan cel Mare” Dorohoi este alături de colega Doina Corlatianu ...

GAVROMARM ART MASONRY solicită emiterea autorizației de mediu pentru obiectivul Atelier prelucrare piatră naturală

GAVROMARM ART MASONRY solicită emiterea autorizației de mediu pentru obiectivul Atelier prelucrare piatră naturală
SC GAVROMARM ART MASONRY SRL solicită emiterea autorizației de mediu pentru obiectivul Atelier prelucrare ...

Colectivul Servicii Publice Locale Dorohoi transmit Sincere condoleanțe!

Colectivul Servicii Publice Locale Dorohoi transmit Sincere condoleanțe!
Cu inimile îndurerate, conducerea societății și întregul colectiv al SC SERVICII PUBLICE ...

Și-a luat aripi spre cer ANA GRIGORE

Și-a luat aripi spre cer ANA GRIGORE
Cu durere în suflet și mare greutate, vă anunțăm trecerea la cele veșnice, roaba lui Dumnezeu, ...

Vând Peugeot 308, an 2010

Vând Peugeot 308, an 2010
Vând Peugeot stare f bună mai multe detalii la nr de tf 0743317658

Colectivul Colegiului Național „Grigore Ghica” Dorohoi transmite Sincere Condoleanțe!

Colectivul Colegiului Național „Grigore Ghica” Dorohoi transmite Sincere Condoleanțe!
Colectivul Colegiului Național „Grigore Ghica” Dorohoi regretă decesul distinsei doamne ...

SC AVI-DIMAX SRL solicită emiterea autorizației de mediu pentru „ATELIER DEBITAT BUȘTENI”

SC AVI-DIMAX SRL solicită emiterea autorizației de mediu pentru „ATELIER DEBITAT BUȘTENI”
SC AVI-DIMAX SRL din Broscăuți, județul Botoșani, solicită emiterea autorizației de mediu pentru ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro