Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

scuter

Ministerul de Interne propune modificarea Legii privind circulaţia pe drumurile publice. Se are în vedere introducerea de noi categorii de permise, mai multe analize medicale. De asemenea introducerea duplicatului pentru permisele de conducere şi examen pentru conducătorii de mopede.
Ministerul Administraţiei şi Internelor supune dezbaterii publice, începând de astăzi, proiectul Legii pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice.

Proiectul de lege supus dezbaterii publice prevede introducerea mopedelor şi triciclurilor în categoria autovehiculelor, ceea ce îi va oblige pe posesorii acestora să suţină examene pentru obţinerea permiselor.
Totodată, se introduc norme care condiţionează prelungirea valabilităţii administrative a permisului de conducere de efectuarea verificării medicale corespunzătoare categoriilor de permis deţinute.
Proiectul instituie şi norme referitoare la echivalări între categorii şi subcategorii de permise de conducere.

De asemenea, actul prevede introducerea DUPLICATULUI permisului de conducere în cazul schimbării numelui, pierderii, furtului ori al deteriorării permiselor de conducere. Duplicatul se eliberează cu aceeaşi valabilitate administrativă cu documentul înlocuit şi nu cu o nouă perioadă de valabilitate atribuită oricărui document nou eliberat. Se elimină, astfel, posibilitatea obţinerii unei noi perioade de valabilitate de 10 ani în condiţiile în care solicitarea de preschimbare a permisului deţinut intervine cu câteva luni, săptămâni sau chiar zile înainte de expirarea valabilităţii documentului in uz, scrie evz.ro.
 

O altă problem[ suspusă dezbaterii publice este obligativitatea efectuării examinării medicale periodice pentru eliberarea unui permis de conducere cu o nouă valabilitate administrativă. În aceste condiţii, eliberarea unui document cu o nouă perioadă de valabilitate administrativă este condiţionată de obligativitatea efectuării verificării medicale periodice pentru categoria / categoriile de permis deţinute.  Se exclude posibilitatea obţinerii unui nou permis valid pentru o nouă perioadă de valabilitate administrativă de 10 ani, fără efectuarea verificării medicale periodice, în condiţiile în care solicitarea de preschimbare a permisului deţinut intervine cu câteva luni, săptămâni sau chiar zile înainte de expirarea valabilităţii documentului în uz.

Introducerea  a două noi categorii ale permisului de conducere
  Următoarele categorii sunt introduce în acest proiect-
- categoria „AM”, destinată conducerii mopedelor şi tuturor vehiculelor asimilitate acestora. Practic, de la 19.01.2013, numai bicicletele vor mai putea fi conduse pe drumurile publice fără permis de conducere.
  - categoria A2, destinată conducerii motocicletelor ale căror perfomanţe şi caracteristici tehnice se situează între actuala subcategorie „A1” (viitoarea categorie „A1”) şi categoria „A”. Astfel, se completează, la un nivel superior al siguranţei rutiere, principiul accesului progresiv de la o categorie inferioară la cea imediat superioară acesteia;
O altă propunere este mărirea limitei de vârstă pentru conducerea autovehiculelor din categoriile D şi DE, de la 21 la 24 ani.       
Revizuirea perioadei de valabilitate administrativă pentru categoriile permisului de conducere, astfel:
-  5 ani pentru categoriile C1, C1E, C, CE, D1, D1E, D, DE, Tr, Tb şi Tv;
- 10 ani pentru categoriile AM, A1, A2, A, B, B1 şi BE.
   
 Reducerea perioadei de valabilitate administrativă pentru categoriile destinate „şoferilor profesionişti” are în vedere supunerea acestora, la intervale mai scurte de timp, la verificări suplimentare (medicale, psihologice, profesionale etc.). (DorohoiNews.ro)                                  
 

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro





GALERIE FOTO

scuter
DorohoiNews.ro, 21-05-2011

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

21.05.2011 la 12:53

voi propune spre dezbatere proiectul privind examenul medical lunar pentru femeile conducator auto in perioada ciclului menstrual - avand in vedere schimbarile hormonale specifice, schimbari ce modifica mai mult sau mai putin comportamentul persoanei...:)), ce poate avea afect in cazul de fata :))... Fiti seriosi, asta e un mod de "tine-i in control", banner valabil pt populatia platitoare de taxe. Se stie foarte bine ca aparatul trebuie sa faca totul pt ca omul sa fie dependent de sistem, acesta nu trebuie sa faca o miscare fara sa achite taxa pe un produs, serviciu, etc. Esti proprietar pe casa, e a ta, nu are importanta, achiti un impozit[???] Vrei sa faci o fantana? achiti taxa; vrei sa faci fotografii? achiti taxa. Aparatul de stat, mare si gras, asa traieste, pe banii nostri, luati pt "fumul ce iese pe acoperis"... Are atat de multa grasime, incat nu poate gandi solutii de a se intretine singur, si nici nu are interes atata timp cat ne-a obisnuit cu existenta lui "pt binele cetatenilor". Daca analizati fenomenul corect, veti observa ca el exista pe banii contribuabililor, el neproducand nimic; legile trebuie sa fie concepute astfel, incat acest aparat sa nu existe; acest sistem a fost combatut odata cu aparitia lui, in vremea lui Eminescu. Peste putin timp, si veti achita taxe si pt bicicleta si apoi tricicleta copilului, pt ca aparatul de control nu se mai poate intretine, pretul la combustibil e in crestere, si el munceste din ce in ce mai mult, “cautand” noi taxe, si nu solutii. Pui o taxa, castigi o schema de control; odata cu aceasta, vor fi ca intotdeauna si din cei care nu vor fi deacord, din cei ce vor incalca taxa….avem sali de judecata, avem politia, avem spitalul, …trebuie sa dam de lucru la toti. La casa copilului era o clasa de karting, a dlui profesor Rosca; de ce nu se are in vedere ceva similar, dotata cu motoare pana la 50cmc si peste, iar cei care ar trebui sa detina un permis sa mearga si sa desfasoare - pe o taxa modica ce acopera combustibilul, uzura motorului si plata instructorului – cateva ore? Sa nu credeti intr-o mai mare siguranta in trafic, aceasta oricum exista; se poate dovedi cumva ca acolo unde e un politist nu se produce accident? Sau ca aparitia unei legi face ca incalcarea ei sa nu se mai petreaca? Partea frumoasa este, si am sa va rog sa o analizati cu mintea deschisa: o lege care nu este gandita-emisa, nu are infractori /infractiuni. Deci, maine dau legea cu “nu aveti voie sa va scobiti in nas” pana a emite aceasta lege nu exista nici o idee cu privire la incalcarea ei, dar imediat ce a fost emisa, vor fi abateri de la “lege”. Si pana astazi au fost mopede si alte “pede” au circulat, merg copiii cu motoare de peste 100cmc fara permis si nici nu au facut accidente mai multe decat cei ce au premise, din contra;) Cineva si-a dat seama ca mai poate si trebuie sa inghita niste bani de la vaca buna de muls, care inca doarme. Sistemul se va schimba, si viata va fi frumoasa, fara creiere pline de grasime; si asta nu urmare a ingerarii de Ariel.

21.05.2011 la 12:10

FOARTE BINE!!!!CA ASA SE VOR EVITA MULTE ACCIDENTE,CA VEZI TOTI HANDICAPATII CA TI TAIE CALEA,CA NU STIU NIMICA,MULTE FELICITARI MINISTERULUI DE INTERNE,SANT F.MULTUMIT!!!!,PENTRU MINE NU MI TREBUIE NIMICA(am ;A,B,C,D;BE,CE,DE)SUCCES LA SCOALA CELOR INTERESATI

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


- Draga mea, azi noapte ai strigat „Nu Ionele, nu!”.
Cine e Ionel?
- Ce mai contează, n-ai auzit că l-am refuzat?



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Tablouri inedite prin imagine, contrast, abstracție și culoare create de o tânără din Ibănești. Vezi cum poți comanda!

Tablouri inedite prin imagine, contrast, abstracție și culoare create de o tânără din Ibănești. Vezi cum poți comanda!
Vă supunem atenției o serie de tablouri efectuate cu o tehnică relativ nouă, spectaculoase ca imagine, ...

SC angajează muncitori (bărbați) pentru fabrică de produse lactate

SC angajează muncitori (bărbați) pentru fabrică de produse lactate
SC RAM SRL, angajează muncitori (bărbați) pentru fabrica de produse lactate din IBĂNEȘTI. Pentru ...

SC PIZZA COM SRL informează asupra depunerii solicitării pentru emiterea autorizației de mediu pentru activitate la Vila Magica

SC PIZZA COM SRL informează asupra depunerii solicitării pentru emiterea autorizației de mediu pentru activitate la Vila Magica
SC PIZZA COM SRL, cu sediul în Dorohoi, str. D. Pompeiu, nr.5, bl. C2, ap. 10, înregistrată ...

SC din comuna Broscăuți angajează contabil cu jumătate de normă

SC din comuna Broscăuți angajează contabil cu jumătate de normă
SC SEB-COS SRL din comuna Broscăuți, angajează contabil cu jumătate de normă (4 ore/zi). Pentru ...

SC angajează inspector ITP

SC angajează inspector ITP
SC Dtuning PRO Darabani SRL angajează inspector ITP în cadrul unei STIP nou deschisă, după ultimele ...

SC angajează muncitori calificați / necalificați în construcții

SC angajează muncitori calificați / necalificați în construcții
Societate comercială angajează muncitori calificați / necalificați în construcții. Salariu ...

SC din Dorohoi angajează instalator, muncitori calificați și necalificați și conducători auto cat. C

SC din Dorohoi angajează instalator, muncitori calificați și necalificați și conducători auto cat. C
Societate comercială din Dorohoi angajează instalator pentru instalații sanitare și electrice, muncitori ...

Vând loturi de teren pentru case, în Dealul Mare, Dorohoi

Vând loturi de teren pentru case, în Dealul Mare, Dorohoi
Vând loturi de teren pentru case, în Dealul Mare, Dorohoi. Relații la telefon: 0744615016

Societate comercială din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență

Societate comercială din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență
Societate comercială din Dorohoi cu profil agricol angajează mecanici agricoli cu experiență. Informații ...

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri
BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri! Oferim și cerem seriozitate maximă! Salariul este motivant, ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro