Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Alegeri TSD Dorohoi_12

Sâmbătă după amiază, a avut loc la Casa Municipală de Cultură, Conferința municipală de alegeri a TSD Dorohoi.

În cadrul acestei conferinţe, au fost convocaţi toţi tinerii sociali democraţi, pentru a-şi alege liderul organizaţiei şi structura de conducere TSD Dorohoi. Din partea conducerii PSD a fost prezent senatorul Gheorghe Marcu, preşedintele Organizaţiei Judeţene, primarul Dorin Alexandrescu, preşedintele Organizaţiei Municipale, Răzvan Rotaru, preşedintele Organizatiei Judeţene TSD.

După cuvintele adresate de către invitaţii de la vârful partidului, cei 41 de tineri prezenţi în sală au trecut la vot pentru a-şi alege preşedintele şi vicepreşedinţii organizaţiei locale.

„Fiecare dintre dumneavoastră, cu ambiţie şi dăruire, poate să ajungă într-o funcţie înaltă, la fel cum fiecare soldat îşi are bastonul de mareşal. Eu vă sfătuiesc să încercaţi să fiţi cât mai obiectivi, fiecare dintre dumneavoastră să alegeţi persoanele care consideraţi dumneavoastră că sunt cele mai reprezentative să vă apere aceste interese.”, a declarat senatorul Gheorghe Marcu, preşedintele Organizaţiei Judeţene PSD Botoşani.

În urma votului exprimat ce cei 41 de membri prezenţi la Conferinţa municipală de alegeri a TSD Dorohoi, Adriana Ailenei a obtinut 15 de voturi, iar Cristina Anton, 26 de voturi, devenind astfel preşedintele Organizaţiei TSD Dorohoi. În funcţia de vicepreşedinte a intrat automat Adriana Ailenei, a fost ales George Bosânceanu cu 17 voturi iar la egalitate de voturi, pe cel de-al treilea loc de vicepreşedinte s-au aflat Alin Toma şi Alexandra Pecus, amândoi cu un numar de 13 voturi.

Astfel structura de conducere TSD Dorohoi are pentru doi ani, conform statutului, următoarea conducere:

Presedinte: Cristina Anton.
Vicepreşedinţi: Adriana Ailenei, George Bosinceanu, Alin Toma şi Alexandra Pecus. (DorohoiNews.ro, Andrei B.)

Autor: DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

Alegeri TSD Dorohoi_12Alegeri TSD Dorohoi_01Alegeri TSD Dorohoi_02Alegeri TSD Dorohoi_03Alegeri TSD Dorohoi_04Alegeri TSD Dorohoi_05Alegeri TSD Dorohoi_06Alegeri TSD Dorohoi_07Alegeri TSD Dorohoi_08Alegeri TSD Dorohoi_09Alegeri TSD Dorohoi_10Alegeri TSD Dorohoi_11
DorohoiNews.ro, 01-04-2012

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

01.04.2012 la 14:04

Dc oare ma asteptam sa easa din nou cristina anton nuj sincer ma mir adica na:-j in poza zambeste fortat dar are ea cv in cap:-J o sa traim si o sa vedem

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Doi prieteni stau de vorbă:
- Ce mai faci?
- Uite, m-a lăsat nevasta pentru cel mai bun prieten.
- Credeam că eu sunt cel mai bun prieten al tău…
- Acum e el…



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Sincere condoleanțe din partea colectivului Școlii Gimnaziale „Mihail Kogălniceanu” Dorohoi

Sincere condoleanțe din partea colectivului Școlii Gimnaziale „Mihail Kogălniceanu” Dorohoi
Colectivul Școlii Gimnaziale „Mihail Kogălniceanu” Dorohoi este alături de doamna director ...

Vând struguri de vin, producție 2025

Vând struguri de vin, producție 2025
Vând struguri de vin, producție 2025, din următoarele soiuri: - Fetească regală; - Galbenă ...

Atelier de Croitorie BABY-SHOP Dorohoi angajează operator PC

Atelier de Croitorie BABY-SHOP Dorohoi angajează operator PC
Atelier de Croitorie BABY-SHOP angajează cu normă întreagă, la punctul de lucru din DOROHOI, ...

SC angajează vânzătoare magazin alimentar în Dorohoi

SC angajează vânzătoare magazin alimentar în Dorohoi
Societate comercială angajează vânzătoare magazin alimentar în Dorohoi! Relații la telefon: ...

Cumpăr orz

Cumpăr orz
Cumpar orz pentru semanat Tel. 0771525990

Ofer 2 camere pentru ajutor în gospodărie

Ofer 2 camere pentru ajutor în gospodărie
Ofer 2 camere la casă unei persoane, pentru ajutor în gospodărie. 0756596790

Vând stoloni de căpșuni

Vând stoloni de căpșuni
Răsad la pahar bine înrădăcinat, Soi Gigantela,unifer, incepe coacerea la 21 mai, productiv, ...

Colectivul Colegiului Național „Grigore Ghica” Dorohoi transmite Sincere condoleanțe

Colectivul Colegiului Național „Grigore Ghica” Dorohoi transmite Sincere condoleanțe
Colectivul Colegiului Național „Grigore Ghica” Dorohoi regretă trecerea în neființă ...

Cu profundă tristețe, anunț trecerea în neființă a distinsului profesor VASILE NECHITA

Cu profundă tristețe, anunț trecerea în neființă a distinsului profesor VASILE NECHITA
Astăzi a părăsit această lume un om remarcabil prin profesie și omenie, un dascăl care și-a pus ...

Vând casă plus pământ

Vând casă plus pământ
Vând casă plus pământ în Broscăuti, pe șes 46 de ari. Apă și canalizare la poartă. ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro