Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Victor_ponta

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că grupurile PSD şi PNL din Senat ser vor întruni marţi, în prezenţa sa şi a liderului PNL Crin Antonescu, pentru a constata şi în mod oficial "reluarea majorităţii" în această Cameră legislativă.

"Marţi, vom avea întâlnirea cu grupurile comune de la Senat pentru a constata şi în mod oficial reluarea majorităţii în cadrul Senatului şi pentru a stabili strategia USL în faţa acestei noi situaţii în cadrul Senatului", a spus Victor Ponta.

"În săptămâna 23-28 aprilie vom vota moţiunea de cenzură, nu doar membrii USL, sperăm şi ne dorim cel mai mult, pentru a reda măcar în parte prestigiul şi mândria şi normalitatea instituţiei Parlamentului, ca toţi parlamentarii puterii, care până acum l-au protejat pe Emil Boc stând în bănci, de data aceasta să aibă curaj, să se ridice din bănci, să meargă să îşi spună opinia faţă de Guvernul Ungureanu sau împotriva Guvernului Ungureanu şi să voteze în favoarea sau împotriva moţiunii de cenzură"
, a continuat Victor Ponta.

Întrebat dacă parlamentarii USL ar putea reveni în Parlament nu numai pentru adoptarea noii legi electorale, Ponta a spus că acest lucru nu se va întâmpla în cazul Camerei Deputaţilor.

"La Cameră, nu. La Cameră revenim degeaba, că ne fură Anastase. La Cameră, cu Anastase care ne fură, nu, pentru că putem să fim 300 la 2 şi tot ne numără că sunt ei mai mulţi", a spus Ponta, adăugând că la Senat, "din fericire, domnul Blaga numără corect, îi iese matematica".


Pe de altă parte, el a precizat că, la prima şedinţă de plen a Camerei, USL va încerca din nou introducerea pe ordinea de zi a solicitării de înlocuire a preşedintelui Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase.

"Atunci când am anunţat că vom introduce pe ordinea de zi, doamna Anastase a închis plenul şi l-a amânat până după Paşti. Acum probabil o să îl amâne până după Crăciun. Până la urmă, tot o schimbăm. Fuge cât fuge, dar trebuie să... la un momendat, trebuie să ne primească şi nouă cererea. Nu poţi să închizi mereu Parlamentul ca să nu te schimbe pe tine"
, a comentat liderul PSD.

Întrebat dacă la prima şedinţă a Camerei Deputaţilor parlamentarii USL vor fi toţi prezenţi, el a răspuns că parlamentarii Uniunii vor fi prezenţi pentru moţiunea de cenzură.

"Oricum, noi de marţi vom fi toţi prezenţi, pentru că vine moţiunea de cenzură", a conchis Victor Ponta.

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

Victor_ponta
DorohoiNews.ro, 14-04-2012

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Judecatorul întreabă martorul la proces:
- La ce distanță v-ați aflat de locul accidentului?
- La 6 metri și 75 de centimetri.
- Si cum de știți așa de exact?
- Când am văzut accidentul, mi-am dat seama pe loc că voi fi intrebat la proces de vreun tâmpit și am măsurat...



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează
SC Texty Garments Dorohoi - partener ATL GROUP ITALIA (producător canapele și fotolii pentru piața ...

SC cu profil agricol din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență

SC cu profil agricol din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență
Societate cu profil agricol din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență. Se oferă salariu ...

SC angajează Responsabil Facturare / Gestionar Depozit

SC angajează Responsabil Facturare / Gestionar Depozit
Societate comercială angajează Responsabil Facturare / Gestionar Depozit, în vederea completării ...

Închiriez apartament cu 1 camera în Dorohoi

Închiriez apartament cu 1 camera în Dorohoi
Închiriez apartament cu 1 camera în Dorohoi, B.dul Victoriei 40 lângă Stomatologie, ...

Ofer spre închiriere apartament cu 2 camere

Ofer spre închiriere apartament cu 2 camere
Ofer spre închiriere apartament cu 2 camere în Dorohoi, B-dul Victoriei Nr. 11 Bl. F1, parter, ...

Colectivul CONTED Dorohoi transmite Sincere Condoleanțe!

Colectivul CONTED Dorohoi transmite Sincere Condoleanțe!
Cu profundă tristețe și regret, întregul colectiv al SC CONTED SA Dorohoi își exprimă ...

Colectivul Școlii „Spiru Haret” Dorohoi deplânge dispariția prematură a colegului, prof Marcel Angheluș

Colectivul Școlii „Spiru Haret” Dorohoi deplânge dispariția prematură a colegului, prof Marcel Angheluș
Cu adâncă durere și regret profund, colectivul Școlii Gimnaziale „Spiru Haret” Dorohoi ...

La plecarea dintre noi...

La plecarea dintre noi...
...Clopotele bat a durere și cuvintele sunt înecate în lacrimi amare!  Rămâne ...

Colectivul Liceului „Regina Maria” Dorohoi transmite Sincere Condoleanțe!

Colectivul Liceului „Regina Maria” Dorohoi transmite Sincere Condoleanțe!
Colectivul Liceului „Regina Maria” Dorohoi este alături de doamna laborantă, Daniela Angheluș, ...

Sincere condoleanțe!

Sincere condoleanțe!
Suntem alături de Daniela și Cristi la pierderea prematură și fulgerătoare a soțului, respectiv ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro