Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Mihai Tabuleac

Actualul preşedinte al Consiliului Judeţean Botoşani, Mihai Ţâbuleac, a mai transmis un comunicat de presă prin care a scos în evidenţă câteva activităţi întreprinse de el şi de Florin Ţurcanu în perioada 2009 – 2011.

Iulie 2009

Consilierele judeţene Cristina Bahrin şi Aurelia Aroşoaie rămân fără mandate după ce, la scurt timp de la inslatarea în funcţia de preşedinte al PNL Botoşani, Florin Ţurcanu şi noii şefi ai partidului horărăsc să le excludă din partid. Cele două depun plângere susţinând că au fost date afară din partid printr-un fals săvârşit de Ţurcanu.

Noiembrie 2009

La un an şi cinci luni de la învestirea în funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Mihai Ţâbuleac anunţă înfiinţarea unui nou operator de apă. SC Nova Apaserv SA se constituie în vederea accesării fondurilor europene, lucru imposibil de făcut de către fostul operator din cauza situaţiei financiare dezastruoase în care fusese adusă de fosta conducere.

Ianuarie 2011

După luni întregi de cercetări Florin Ţurcanu este trimis în judecată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru fals intelectual. Are proces la prima instanţă din România pentru o faptă în cadrul partidului, lucru unicat în istoria politicii botoşănene de după revoluţie. Zeci de liberali sunt chemaţi la proces, iar doi liberali au fost deja amendaţi.

August 2011

Preşedintele Consiliului Judeţean Mihai Ţâbuleac semnează contractul de finanţare pentru cea mai mare investiţie din istoria judeţului. 102 milioane de euro au fost aduşi de la Uniunea Europeană pentru ca botoşănenii să primească apă din Prut. Cu aceşti bani se vor construi 300 km de noi reţea, vor fi racordaţi zeci şi zeci de mii de oameni la reţea, vor fi construite sau modernizate staţii de pompare şi epurare, sute de oameni vor avea locuri de muncă.


Redacția Dorohoi News:
Comentariile au fost restricţionate la această ştire! Mulţumim pentru întelegere!

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PNL Botosani



DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

Mihai TabuleacFlorin Turcanu
DorohoiNews.ro, 07-06-2012

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Profesor:
Cine răspunde la următoarea întrebare, poate merge acasă.
Un băiat aruncă geanta pe fereastră.
Profesorul:
Cine tocmai a aruncat ghiozdanul?
Băiatul:
Eu, și plec acasă acum.



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


PSD Botosani
DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

PSD Botosani

Ecomed Dorohoi

PNL Botosani

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

SC angajează personal pentru fabrică de lactate

SC angajează personal pentru fabrică de lactate
SC angajează personal pentru fabrică de lactate, calificați și necalificați. Relații la telefon: ...

SC din Dorohoi angajează personal pentru curățenie sedii administrative

SC din Dorohoi angajează personal pentru curățenie sedii administrative
Societate Comercială din Dorohoi angajează personal auxiliar pentru curățenie sedii administrative. ...

SC din Dorohoi angajează ajutor de bucătar cu sau fără experiență

SC din Dorohoi angajează ajutor de bucătar cu sau fără experiență
Societate comercială din Dorohoi angajează ajutor de bucătar cu sau fără experiență. Pentru mai ...

GAVROMARM, depozit de marmură și granit în Saucenița, angajează personal

GAVROMARM, depozit de marmură și granit în Saucenița, angajează personal
SC GAVROMARM SRL depozit de marmură și granit în Saucenița angajează, în condițiile ...

Magazinul Peneș Curcanul Dorohoi angajează gestionar - vânzătoare

Magazinul Peneș Curcanul Dorohoi angajează gestionar - vânzătoare
Magazinul Peneș Curcanul Dorohoi angajează gestionar - vânzătoare. CV-urile se pot depune la ...

Societate comercială din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență

Societate comercială din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență
Societate comercială din Dorohoi cu profil agricol angajează mecanici agricoli cu experiență. Informații ...

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri
BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri! Oferim și cerem seriozitate maximă! Salariul este motivant, ...

SC angajează muncitori calificați și necalificați în domeniul construcțiilor

SC angajează muncitori calificați și necalificați în domeniul construcțiilor
Angajez muncitori calificați și necalificați în domeniul constructiilor, în special șef ...

Căutăm o bonă cu experiență

Căutăm o bonă cu experiență
Căutăm o bonă cu experiență pentru a lucra la domiciliu cu un copil de un an jumătate. Candidatul ...

Vând colțar

Vând colțar
Vând canapea colțar in stare foarte buna și masa extensibila, preț 1500 lei. Relatii la telefon ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro