Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

usl-isi-va-lansa-joi-programul-de-guvernare

Uniunea Social Liberală îşi va lansa programul de guvernare joi, la Palatul Parlamentului, a anunţat luni copreşedintele Uniunii, premierul Victor Ponta.

El a precizat că va prezenta acest program în faţa colegilor luni, cu prilejul reuniunii conducerii USL, urmând ca joi să aibă loc o prezentare oficială a programului pe care USL îl propune pentru perioada 2012 - 2016, dar şi o agendă pe termen lung până în 2019.

"Practic, sunt ideile pe care le-am lansat când eram în opoziţie şi o parte din ele am început să le punem în aplicare în aceste şase luni, fie că vorbim de pensii, de salarii, de reducerea cheltuielilor nejustificate, de furăciunile din cazul băieţilor deştepţi, ale Casei Naţionale de Sănătate, toate celelalte zone de unde PDL-ul practic a ruinat ţara în această perioadă, dar acum avem un program pe patru ani şi o să avem şi sprijinul, majoritatea în Parlament care o să sprijine acest program. În rest, nu pot să constat decât că adversarii noştri de la PDL, PP-DD, sigur au şi ei propunerile lor, o să le discutăm, o să vedem... Dar în momentul în care îl ai şef de campanie tocmai pe Adriean Videanu, cred că programul lor se numeşte 'să repornim furăciunile în România'", a declarat premierul la sediul central al USL.

Potrivit acestuia, în proiectul de buget pe 2013 impactul bugetar al TVA trebuie prezentat foarte clar şi negociat cu partenerii internaţionali ai ţării noastre. Ponta a adăugat că, potrivit studiilor şi evaluărilor pe termen scurt, un TVA diferenţiat în acea procedură în care se emite factură de 24 la sută după care, pe baza acelei facturi, producătorul primeşte înapoi 15 la sută în primul rând va scoate la fiscalizare piaţa neagră a produselor agricole, va încuraja producţia internaţională şi va sprijini foarte mult - acel 15 la sută - investiţiile în continuare în agricultură.

Victor Ponta a mai spus că, pentru perioada 2012 - 2016, cotele diferenţiate de impozitare pentru cei cu venituri foarte mici pot scădea până la 8 şi 12 la sută, precizând însă că acea cotă principală va rămâne 16 la sută. El a adăugat că, pe baza calculelor bugetare, acest aspect va fi prezentat în proiectul de buget.

Preşedintele PSD a vorbit şi despre începutul campaniei electorale - o altă temă principală de pe agenda reuniunii USL de luni.

"La sfârşitul săptămânii începe campania electorală. Preocuparea mea ca şef al Guvernului este în primul rând de a asigura, aşa cum am asigurat şi la alegerile locale, o campanie absolut normală, fără incidente majore, sigur, incidente minore există întotdeauna, cu respectarea legalităţii. În rest, fiecare dintre cele două forţe politice, pe de o parte USL, de cealaltă parte PDL - PP-DD, îşi prezintă oferta către populaţie şi oamenii decid la vot. Noi suntem pregătiţi cu candidaţi, cu program şi mai ales cu lucrurile concrete pe care le-am făcut în această perioadă şi pe care vrem să le facem în continuare", a subliniat copreşedintele USL. Sursa: money.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

usl-isi-va-lansa-joi-programul-de-guvernare
DorohoiNews.ro, 06-11-2012

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Doi prieteni stau de vorbă:
- Ce mai faci?
- Uite, m-a lăsat nevasta pentru cel mai bun prieten.
- Credeam că eu sunt cel mai bun prieten al tău…
- Acum e el…



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Sincere condoleanțe pentru pierderea MAMEI

Sincere condoleanțe pentru pierderea MAMEI
Suntem alături de colegul nostru, Cernușcă Ruben-Beniamin, la trecerea în nefiinţă a mamei ...

SPICUL 2 SRL Dorohoi solicită revizuirea autorizației de mediu pentru obiectivul: FABRICA DE PROCESARE LAPTE „DOROLACT” ...

SPICUL 2 SRL Dorohoi solicită revizuirea autorizației de mediu pentru obiectivul: FABRICA DE PROCESARE LAPTE „DOROLACT” Șendriceni
SC „SPICUL 2 SRL” Dorohoi, str. B-dul Victoriei, nr.39, jud.Botosani, solicita revizuirea ...

SC din Dorohoi angajează șofer categoria C+E pe perioadă nedeterminată

SC din Dorohoi angajează șofer categoria C+E pe perioadă nedeterminată
Societate comercială din Dorohoi angajează șofer categoria C+E pe perioadă nedeterminată. Candidatul ...

SC cu profil agricol din Dorohoi angajează șoferi profesioniști

SC cu profil agricol din Dorohoi angajează șoferi profesioniști
Societate comercială cu profil agricol din Dorohoi angajează șoferi profesioniști pentru TIR cu benă ...

Curățătorie chimică și spălătorie haine „Spring Clean” angajează

Curățătorie chimică și spălătorie haine „Spring Clean” angajează
Spălătorie și curățătorie de haine, angajăm personal. Experiență la călcatul hainelor constituie ...

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați în construcție și un muncitor necalificat

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați în construcție și un muncitor necalificat
Societate comercială din Dorohoi angajează muncitori calificați în construcție și un muncitor ...

Căutăm colaborare / angajare programator CNC

Căutăm colaborare / angajare programator CNC
Căutăm colaborare / angajare programator CNC, part-time, se poate lucra și de acasă, strict pentru ...

Ofer spre închiriere apartament cu două camere

Ofer spre închiriere apartament cu două camere
Dau spre închiriere, apartament cu 2 camere, 47 mp, situat în Calea Plevnei, etaj 3, mobilat ...

Închiriez apartament 2 camere, Dorohoi in zona Școlii nr. 8

Închiriez apartament 2 camere, Dorohoi in zona Școlii nr. 8
Apartamentul spre închiriere este mobilat complet, cu două camere, decomandat. Este în apropiere ...

SC Splendid SRL angajează bucătar

SC Splendid SRL angajează bucătar
SC Splendid SRL angajează bucătar. Cerem și oferin serioziate. Relații le telefon: 0747771381

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro