Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Manuel Popa

Pentru următoarea lună de zile am ales să vă transmit săptămânal gândurile mele, soluţiile pe care eu le cred viabile în problemele dumneavoastră, propunerile mele de viitor şi neajunsurile care ne macină traiul zilnic. Nu voi promite nimic ce nu voi putea realiza. Voi spune ce vreau să fac pentru binele nostru al tuturor.

Mă numesc Manuel POPA, sunt economist, director general la o societate cu peste 600 de angajaţi şi consilier local al Municipiului Dorohoi, ales în vara acestui an. Am copilărit în Dorohoi, muncesc şi vreau să rămân pe aceste meleaguri.

Nu îmi este ruşine de trecutul meu, nu am lucruri de ascuns şi îmi doresc un viitor demn pentru copii mei şi ai dumneavoastră.

Nu am început viaţa politică cu gândul de îmbogăţire. Sunt un altfel de politician. Prima întrebare la care în mod sigur vă gândiţi citind aceste rânduri este de ce candidez la alegerile Parmentare din acest an. Am ales să candidez gândindu-mă la situaţia în care se află zona aceasta din punct de vedere economic şi social: şomaj ridicat, lipsa de perspectivă, infrastructură slabă şi sărăcie.

Vreau să fac ceva pentru oamenii colegiului Dorohoi, deoarece mă gândesc cu groază la faptul că zona este într-o continuă depopulare. Într-un viitor apropiat este posibil ca satele să înceapă să dispară de pe hartă şi oraşele să ajungă pustii din cauză că tinerii pleacă în zone mai dezvoltate economic, cu perspective optimiste pentru viitorul lor şi al copiilor lor.

Eu gândesc pe termen lung şi nu promit miracole peste noapte. Asta mă împiedică să vin în faţa dumneavoastră cu minciuni electorale şi să încerc să prostesc oamenii profitând de problemele sociale care ne macină. Ştiu că oamenii aşteaptă soluţii imediate, că poate unii nu mai au răbdarea să aştepte, dar procesul de dezvoltare zonală este unul de durată.

Susţin şi voi susţine toată viaţa că elementele de bază ale unei societăţi civilizate sunt familia, religia, învăţământul, sănătatea şi justiţia. Tinerii merită să aibă parte de un învătâmânt de calitate realizat în condiţii decente. Haosul din învăţământul şi sănătatea românească trebuie să dispară.

Mă adresez tinerilor, şomerilor şi pensionarilor în faţa cărora nu vin cu tolba de promisiuni deşarte. De aceea îmi voi canaliza toată energia şi puterea de muncă în aceste direcţii pentru ca în viitor oamenii acestor meleaguri să poată trăi mai bine şi să nu mă înjure că mi-au dat votul lor şi eu nu am făcut nimic pentru ei.

Eu cred cu tărie că totul porneşte din inimă, de la credinţa în Dumnezeu. Un om credincios şi cu frică de Dumnezeu nu va fura, nu va minţi, va iubi pe aproapele ca pe el însuşi, va apăra şi păstra cinstea şi demnitatea celorlalţi. Tuturor celor care se regăsesc în ideile mele le cer sprijinul şi îi rog să mă voteze!

 

Redacția Dorohoi News: Comentariile au fost restricţionate la această ştire! Mulţumim pentru întelegere!

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

Manuel Popa
DorohoiNews.ro, 14-11-2012

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


- O cafea, vă rog!
- Normală?
- Nu! Să mi-o faceți vă rog, un pic mai zăpăcită, așa ca mine, să am cu cine râde!



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează
SC Texty Garments Dorohoi - partener ATL GROUP ITALIA (producător canapele și fotolii pentru piața ...

Vânzare / Închiriere Terenuri și Clădiri – Oportunitate Investiție

Vânzare / Închiriere Terenuri și Clădiri – Oportunitate Investiție
Vând și închiriez terenuri pentru casă și terenuri agricole, potrivite pentru construcții ...

SC angajează contabil pentru contabilitate primară

SC angajează contabil pentru contabilitate primară
Societate Comercială angajează contabil pentru contabilitate primară. Număr contact: 0751201821

SC GENERAL CONCEPT SOLUTIONS GEOEST SRL solicită emiterea autorizației de mediu

SC GENERAL CONCEPT SOLUTIONS GEOEST SRL solicită emiterea autorizației de mediu
SC GENERAL CONCEPT SOLUTIONS GEOEST SRL solicită emiterea autorizației de mediu pentru obiectivul UNITATE ...

Vând teren intravilan pentru casă

Vând teren intravilan pentru casă
Vând teren intravilan, intabulat, ca și suprafață - 15.000 mp Terenul dispune de următoarele ...

Vând apartament cu 3 camere

Vând apartament cu 3 camere
Vând apartament 3 camere, 64 m2, decomandat, construit din cărămidă, parter(fără infiltrație ...

Colectivul CONTED Dorohoi transmite Sincere condoleanțe!

Colectivul CONTED Dorohoi transmite Sincere condoleanțe!
Colectivul SC CONTED SA Dorohoi adresează sincere condoleanțe colegei noastre Gabriela Popușoi, în ...

Ofer spre închiriere apartament în Dorohoi

Ofer spre închiriere apartament în Dorohoi
Inchiriez apartament cu 3 camere partier proaspat varuit si partial mobilat in calea plevnei. 00306947237652. ...

Fundație umanitară angajează îngrijitor clădiri

Fundație umanitară angajează îngrijitor clădiri
Fundația Matthew's House cu sediul în Dersca angajează îngrijitor clădiri cu cunoștințe ...

Vând apartament cu 3 camere ultracentral

Vând apartament cu 3 camere ultracentral
Vând apartament cu 3 camere decomandat, recent renovat, partial mobilat, situat ultracentral, 80 ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro