Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Primul ministru Victor Ponta

Reporter: Domnule Victor Ponta, vizitați județul Botoșani în calitate de prim ministru al României. Aș vrea să vă întreb care sunt principalele lucruri pe care vi le amintiți din vizitele anterioare despre județul nostru?

Victor Ponta: Într-adevăr, am fost de mai multe ori în Botoșani, dar amintirile cele mai puternice le am de pe vremea când nu eram prim ministru și am venit aici împreună cu un convoi de ajutoare din partea PSD pentru sinistrații inundațiilor din zona Dorohoiului. Atunci am văzut multă suferință, dar am fost foarte impresionat pentru că, deși oamenii erau în pragul disperării, am fost primit cu foarte multă căldură. Cred că atunci am putut să-i cunosc mai direct și mai îndeaproape pe botoșăneni, iar asta mă face să mă simt mai apropiat de acest județ. E un fel de legătură emoțională care e mai greu de explicat în cuvinte.

R: Acum nu mai sunt inundații, dar oamenii se confruntă cu multe probleme, iar poate cea mai gravă este lipsa locurilor de muncă. Ce le puteți spune botoșănenilor în această privință?

V.P.:
Cunosc bine această problemă pentru că e o chestiune națională, pe care o întâlnesc peste tot în țară. Problema locurilor de muncă trebuie tratată din două perspective. Pe de o parte trebuie ajutați agenții economici care încă funcționează să mențină locurile de muncă deja existente. Iar pe de altă parte, trebuie să încurajăm investițiile pentru crearea de noi unități economice care să preia forța de muncă neocupată. Și mă refer aici în special la tineri și la persoanele cu vârsta apropiată de pensionare. Nu mă gândesc doar la investiții ample, ci și la proiecte mai mici care să fie însă multiplicate în multe localități. De exemplu, avem în vedere un proiect național de micro-fabrici care să fie înființate la nivelul orașelor și comunelor pentru a prelucra produsele agricole locale. Este un ajutor pentru fermierii din zonă, dar și o sursă de noi locuri de muncă. Iar Botoșaniul este un județ preponderent agricol și va ocupa cu siguranță un loc important în acest proiect.

R: Recent ați semnat redeschiderea Spitalului din Darabani. Nu veți avea probleme cu cei de la FMI? Pentru că așa ni s-a spus când au fost închise spitalele, că așa ne cere FMI.

V.P.: Într-adevăr am semnat reînființarea Spitalului Darabani ca secție externă a Spitalului Județean Botoșani. Este meritul deputatului Dolineaschi care lucrează cu mine și care mi-a spus de problemele care s-au creat după ce s-a închis acest spital. Practic toată zona de nord-est a județului rămăsese izolată din acest punct de vedere. Iar asta pentru că Guvernul Boc a tăiat fără să se uite unde taie. Explicația cu cerințele FMI este o poveste, pentru că FMI nu ne spune tăiați de aici și de acolo sau închideți spitalul de la Darabani. FMI spune că trebuie să reducem cheltuielile dintr-un anumit sector. Iar pentru asta nu e neapărat nevoie să închidem spitalele, pentru că sunt și alte surse de unde se pot reduce sume importante. De exemplu, la licitațiile publice unde se întâmplă ca aceleași produse să fie achiziționate la prețuri aproape duble de la un spital la altul. Este nedrept și chiar inuman să închizi spitalele, dar să lași clientela politică să se îmbogățească din tranzacțiile cu medicamente și materiale sanitare.

R.: Candidații USL de aici au propus tuturor forțelor politice din județ să semneze un Pact de guvernare pentru Botoșani, prin care să își asume o listă comună de principii în favoarea botoșănenilor. Credeți că ar fi util un astfel de Pact de guvernare la nivel național?

V.P.: Eu cred că avem nevoie de un proiect național în jurul căruia să se unească toți românii din această țară. În anii precedenți a fost prea multă dezbinare. Oamenii au fost învrăjbiți, separați între bugetari și privați, între pensionari și muncitori și în multe alte categorii de acest gen, pe principiul „dezbină și stăpânește”. Eu nu vreau să stăpânesc România. Vreau să o conduc într-un mod responsabil. Deci cred că avem nevoie de un proiect național cum a fost în deceniul precedent aderarea la spațiul euro-atlantic. Acum ne propunem să revizuim Constituția și ne dorim să participe toate forțele politice, inclusiv PDL, pentru că nu vrem să facem o constituție a USL. Constituția este a României. La fel și cu proiectul de regionalizare. Nu îl facem pentru USL, ci pentru România. Iar eu cred că absorbția fondurilor europene ar trebui să facă obiectul unui Pact național de guvernare pentru România, între toate forțele politice, după modelul de aici de la Botoșani.

R: Dar aici nicio altă forță politică nu a răspuns inițiativei USL. Credeți că la nivel național s-ar putea realiza un consens?

V.P.: Eu cred că cei de la PDL vor înțelege că cel mai mult nu au pierdut din cauza tăierilor de pensii și salarii, ci mai ales din cauza atitudinii arogante cu care au luat acele măsuri. Sper că vor înțelege că e mai bine pentru dânșii să depășească orgoliile și aroganța, pentru că nu le face bine.

R: O ultimă întrebare: Domnul președinte Traian Băsescu a lăsat de înțeles că alegerile ar putea fi fraudate. Credeți că va contesta votul dacă rezultatele nu vor fi cele dorite de dânsul?

V.P.: Am văzut că domnul președinte e capabil să recurgă la orice mijloace pentru a-și atinge scopul politic, chiar dacă prin asta afectează România. Probabil că ar contesta alegerile dacă USL ar obține doar puțin peste 50% din mandate. Evident însă că orice mandat peste cele 50% înseamnă majoritate, iar Traian Băsescu va trebui să respecte votul alegătorilor, chiar dacă acest lucru nu îi convine. Dacă însă rezultatul va fi cu mult peste acest prag, domnul Băsescu va cădea iar în ridicol dacă va încerca să conteste alegerile, la fel cum s-a întâmplat când a încercat să spună că 7,4 milioane de români au fraudat referendumul.

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

Primul ministru Victor Ponta
DorohoiNews.ro, 23-11-2012

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Călătorie cu vaporul de croazieră.
La un moment dat vine o furtună iar vaporul se scufundă.
Au supraviețuit doar un iluzionist și unpapagal.
După câteva zile, plutind fiecare pe câte o scândură, papagalul zice:
- OK! Mă dau bătut. Unde e vaporul???



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați în construcție și mecanic auto

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați în construcție și mecanic auto
Societate Comercială din Dorohoi angajează muncitori calificați în construcție și mecanic ...

Vând garsonieră la bazar, fața la soare

Vând garsonieră la bazar, fața la soare
Vand garsoniera pe strada Zadurovici, nr. 2, etaj III, ap.40, cu fata spre bazar, Garsoniera nua are ...

Sincere condoleanțe din partea colegilor biroului economic al S.C. Conted S.A!

Sincere condoleanțe din partea colegilor biroului economic al S.C. Conted S.A!
Biroului economic al S.C. Conted S.A. este alături de colega lor Bulmagă Daniela în aceste momente ...

Caut de lucru...

Caut de lucru...
Numărul meu de tel. 0748944498. Caut de lucru: pot face cumpărături, pot duce copilul la școală ...

Ofer spre închiriere garsonieră în zona centrală

Ofer spre închiriere garsonieră în zona centrală
Ofer spre închiriere garsonieră în zona centrală a orașului Dorohoi, pe perioadă îndelungată. ...

SC angajează persoană cu experiență în achiziții și relații de parteneriat cu producători și furnizori

SC angajează persoană cu experiență în achiziții și relații de parteneriat cu producători și furnizori
Societate Comercială din Dorohoi angajează persoană cu experiență în achiziții și relații ...

Vând teren intravilan, zona Viilor

Vând teren intravilan, zona Viilor
Vând teren intravilan,1900 mp, situat pe str. Viilor. Zona dispune de toate utilitățile (electicitate, ...

Ofer spre închiriere o cameră

Ofer spre închiriere o cameră
Primesc o persoană în gazdă. Relații la telefon: 0756390674

Conducerea societății și întregul colectiv al SC CONTED SA Dorohoi transmit condoleanțe familiei îndoliate

Conducerea societății și întregul colectiv al SC CONTED SA Dorohoi transmit condoleanțe familiei îndoliate
Cu inimile îndurerate, Consiliul de Administrație, conducerea societății și întregul ...

Vând Ford Mondeo 2015 2.0 Diesel 180 cai

Vând Ford Mondeo 2015 2.0 Diesel 180 cai
Vând Ford Mondeo mk5 2.0 Diesel 180 cai Euro 6 Decembrie 2015 Cutie de viteze automată Faruri ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro