Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Minca_Liliana

Cu prilejul manifestărilor din acest an, dedicate împlinirii a 163 de ani de la nașterea poetului universal Mihai Eminescu, Doamna Deputat Liliana Mincă (PPDD – Colegiul 3 Săveni) va fi prezentă la Botoșani pentru a atrage atenția opiniei publice și a autorităților locale și naționale asupra unei anomalii.

Deputatul Liliana Mincă susține că este aproape imoral ca marele Mihai Eminescu, la 163 de ani de la nașterea sa, să nu fie încă declarat cetățean de onoare al municipiului și județului Botoșani. Este greu de crezut că Mihai Eminescu, cel care a cuprins universul în poeziile sale, nu poate fi cuprins într-un registru de titluri onorifice precum cel de cetățean de onoare al orașului în care s-a născut. Pe lista celor 78 de cetățeni de onoare, făcută publică de către Administrația publică Botoșani, pe care o anexăm prezentului comunicat, se regăsesc politicieni, dar nu și poetul nepereche care, alături de mulți alți corifei ai culturii românești, a scos județul din anonimat.

Deputatul Liliana Mincă reamintește că în 1931, Comisia Interimară a orașului Botoșani l-a declarat pe Nicolae Iorga cetățean de onoare al orașului Botoșani. În seara zilei de 18 iunie 1931, la sala Teatrului Mihai Eminescu din Botoșani, botoșănenii l-au sărbătorit pe Iorga printr-o festivitate de elită, după cum spun hrisoavele din acele vremuri. Astăzi, în panoplia publică de cetățeni de onoare ai municipiului Botoșani nu se mai regăsește nici Iorga. Oare ce blestem îi determină pe botoșăneni să își ignore propriile valori?
Se va spune că regulamentul de acordare a titlului cu pricina nu permite acordarea distincției post mortem.

Să nu uităm că în 2006, la Bacău, prin modificarea unui astfel de regulament, Vasile Alecsandri și Bacovia au fost declarați cetățeni de onoare post mortem. De asemenea, să nu uite aleșii Botoșaniului că, în 1978, celui mai iubit primar al municipiului Iași, Dimitrie Gusti, nu i-a fost rușine să îl declare pe Vasile Alecsandri cetățean de onoare al Iașiului.

Ne-am obișnuit să acordăm acest titlu celor care primesc în această perioadă Premiul Național pentru Poezie Mihai Eminescu. Numai la noi se poate întâmpla așa ceva: institui un premiu național pe care îl botezi cu numele poetului nepereche, dar refuzi cu obstentație ca pe același poet să îl recunoști ca membru sine qua non al cetății!? Situația este similară și în cazul marilor personalități Nicolae Iorga, Grigore Antipa, Octav Onicescu, Gheorghe Avramescu sau  Octav Băncilă.

Deputat Liliana Mincă

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

Minca_Liliana
DorohoiNews.ro, 08-01-2013

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

09.01.2013 la 12:53

Tanti Mincu, trebuia sa fii la puscarie dupa grozavul manageriat la Loteria Romana. Oare cat va mai dura pana cand nu vom mai avea penali in parlament, sau cretini care sa-si cumpere fotoliile de la Dan Diaconescu prin redistribirea mamii lor??????

08.01.2013 la 18:41

Pai in Registru de titluri onorifice trebuiesc trecuti non-valorile- aceia care au cotizat intr-un fel sau altul la partidul de guvernare...Dacă-s morți la ce mai folosesc partidului?

08.01.2013 la 15:10

Bună inițiativă........ Pe când se va implica cineva în acțiunea de acordare a titlului de CETĂȚEAN pentru toți locuitorii onești ai Botoșanilor. Doamna Mincă, ce spuneți?

08.01.2013 la 11:03

A dat bunul Dumnezeu si cineva s-a gandit si la aceste lucruri. Ma refer la cineva care poate face acestea. Pentru ca noi, muritorii de rand avem aceste personalitati permanent in sufletul si constiinta noastra. Sa aveti succes in demersul inceput! Nu e prea tarziu sa se faca putina dreptate si sa se corecteze erorile trecutului.

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Judecatorul întreabă martorul la proces:
- La ce distanță v-ați aflat de locul accidentului?
- La 6 metri și 75 de centimetri.
- Si cum de știți așa de exact?
- Când am văzut accidentul, mi-am dat seama pe loc că voi fi intrebat la proces de vreun tâmpit și am măsurat...



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează
SC Texty Garments Dorohoi - partener ATL GROUP ITALIA (producător canapele și fotolii pentru piața ...

SC cu profil agricol din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență

SC cu profil agricol din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență
Societate cu profil agricol din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență. Se oferă salariu ...

SC angajează Responsabil Facturare / Gestionar Depozit

SC angajează Responsabil Facturare / Gestionar Depozit
Societate comercială angajează Responsabil Facturare / Gestionar Depozit, în vederea completării ...

Închiriez apartament cu 1 camera în Dorohoi

Închiriez apartament cu 1 camera în Dorohoi
Închiriez apartament cu 1 camera în Dorohoi, B.dul Victoriei 40 lângă Stomatologie, ...

Ofer spre închiriere apartament cu 2 camere

Ofer spre închiriere apartament cu 2 camere
Ofer spre închiriere apartament cu 2 camere în Dorohoi, B-dul Victoriei Nr. 11 Bl. F1, parter, ...

Colectivul CONTED Dorohoi transmite Sincere Condoleanțe!

Colectivul CONTED Dorohoi transmite Sincere Condoleanțe!
Cu profundă tristețe și regret, întregul colectiv al SC CONTED SA Dorohoi își exprimă ...

Colectivul Școlii „Spiru Haret” Dorohoi deplânge dispariția prematură a colegului, prof Marcel Angheluș

Colectivul Școlii „Spiru Haret” Dorohoi deplânge dispariția prematură a colegului, prof Marcel Angheluș
Cu adâncă durere și regret profund, colectivul Școlii Gimnaziale „Spiru Haret” Dorohoi ...

La plecarea dintre noi...

La plecarea dintre noi...
...Clopotele bat a durere și cuvintele sunt înecate în lacrimi amare!  Rămâne ...

Colectivul Liceului „Regina Maria” Dorohoi transmite Sincere Condoleanțe!

Colectivul Liceului „Regina Maria” Dorohoi transmite Sincere Condoleanțe!
Colectivul Liceului „Regina Maria” Dorohoi este alături de doamna laborantă, Daniela Angheluș, ...

Sincere condoleanțe!

Sincere condoleanțe!
Suntem alături de Daniela și Cristi la pierderea prematură și fulgerătoare a soțului, respectiv ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro