Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Andrei Dolineaschi _presedinte PSD Botosani

Președintele PSD Botoșani deputatul Andrei Dolineaschi susţine că a solicitat ANAF-ului şi Ministerului de Finanţe pentru a demara un control şi pentru a rezolva problema la Punctul de Trecere a Frontierei Racovăţ care ora actuală trebuia să fie funcţional.

„Deschiderea Punctului de Trecere a Frontierei Racovăţ trenează de foarte mult timp. A fost o licitaţie care nu a fost încheiată cu succes. Am vorbit şi cu primarul de la Pomârla să facă un memoriu către instituţiile abilitate. Trebuiau să se termine lucrările în trei-patru luni şi nu sau terminat nici până acum. Am vorbit la ANAF să trimită un corp de control pentru că lucrările trenează de prea mult timp. Este un punct de trecerea frontiere care ajută la dezvoltarea zonei. Trebuie redeschis. Pentru început să fie pentru traficul uşor iar când evoluţia economică va permite şi va fi o mai bună colaborare cu autorităţile ucrainene să se meargă pe un punct de trecere cu mult mai multe facilităţi”, a declarat  Andrei Dolineaschi.
 

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

Andrei Dolineaschi _presedinte PSD Botosani
DorohoiNews.ro, 16-02-2013

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

17.02.2013 la 22:58

Da,e fff bine ca se deschide FRONTIERA DE LA RACOVAT dar Dnu Dolineaschi ne garanteaza ca nu se face trafic cu baxurile de tigari pe fasie??? Doamne fereste,se plictiseste VOITOVICEA IN PIATA CU POLITIA EI ECONOMICA SI CU DESELE EI DESCINDERI PRIN PIETELE DOROHOIENE. La cat trafic cu tigari de contrabanda se face in vami in BOTOSANI,numai adevaratii RECHINI DE LA IJPF BOTOSANI STIU,in rest totul este ,,FRECTIE LA PICIOR DE LEMN''.

16.02.2013 la 19:17

da, trebuie redeschis, astfel mai facem o paine!

16.02.2013 la 18:35

te rog alien explica-mi tu atunci in ce consta dezvoltarea economica a zonei cu acest punct de mic trafic si apoi fa afirmatii.

16.02.2013 la 13:42

daniel ai creierul prea putin dezvoltat pentru a intelege .

16.02.2013 la 09:11

cu ce ajuta la dezvoltarea zonei ,cu ceva tigari?

16.02.2013 la 08:24

bravo domnule deputat speram sa duceti la indeplinire promisiunea facuta va multumim

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Doi prieteni stau de vorbă:
- Ce mai faci?
- Uite, m-a lăsat nevasta pentru cel mai bun prieten.
- Credeam că eu sunt cel mai bun prieten al tău…
- Acum e el…



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Colectivul Spitalului Municipal Dorohoi transmite Sincere condoleanțe!

Colectivul Spitalului Municipal Dorohoi transmite Sincere condoleanțe!
Întregul personal al Spitalului Municipal Dorohoi este alături de dr. Loghin Adriana în ...

Colectivul Băncii Cooperatiste Jijia Dorohoi transmite Sincere condoleanțe!

Colectivul Băncii Cooperatiste Jijia Dorohoi transmite Sincere condoleanțe!
Colectivul Băncii Cooperatiste Jijia Dorohoi regretă trecerea în neființă a colegului Daniel ...

Contabil cu experiență, ofer servicii de evidență contabilă

Contabil cu experiență, ofer servicii de evidență contabilă
Contabil cu experiență, ofer servicii de evidență contabilă. Relații la telefon: 0744529504

Fabrică de fose și rezervoare angajează 2 muncitori

Fabrică de fose și rezervoare angajează 2 muncitori
Fabrică de rezervoare din plastic cu sediul în Pascari angajează 2 muncitori. Salariu motivant, ...

GavroMarm SRL angajează șoferi, tăietori șlefuitori și muncitori necalificați

GavroMarm SRL angajează șoferi, tăietori șlefuitori și muncitori necalificați
GavroMarm SRL angajează șoferi, tăietori șlefuitori și muncitori necalificați  Posturi ...

COMMANDO Dorohoi angajează barman-ospătar

COMMANDO Dorohoi angajează barman-ospătar
COMMANDO Dorohoi angajează barman-ospătar cu sau fără experiență. Pentru mai multe detalii vă ...

Angajăm șofer taxi!

Angajăm șofer taxi!
Căutăm șofer serios, responsabil și punctual. Program flexibil. Câștiguri avantajoase. Condiții ...

SC cu profil agricol din Dorohoi angajează șoferi profesioniști TIR

SC cu profil agricol din Dorohoi angajează șoferi profesioniști TIR
Societate comercială cu profil agricol din Dorohoi angajează șoferi profesioniști pentru TIR cu benă ...

Angajăm personal fast-food – shaormerie în Dorohoi

Angajăm personal fast-food – shaormerie în Dorohoi
Ești o personă serioasă, dinamică și îți dorești un job? Vino în echipa Zehab Kebab ...

Ofer spre închiriere spațiu comercial

Ofer spre închiriere spațiu comercial
Închiriez spațiu comercial de 75 Mp Spiru Haret Nr 3 in loc la Fortuna! Tel 0724031344

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro