Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

regionalizarea

Vicepreşedintele PDL Suceava, Vasile Ilie, lider al grupului democrat liberal din CJ Suceava, a declarat, miercuri, că o formulă funcţională de regionalizare ar fi înfiinţarea unor regiuni suprapuse circumscripţiilor celor 15 Curţi de Apel din ţară.

Ilie a declarat, miercuri, presei, că din punct de vedere jurisdicţional, România este deja regionalizată pe 15 circumscripţii ale Curţilor de Apel, iar această organizare se poate suprapune cu viitoarele regiuni.

Liderul democrat-liberal sucevean a subliniat că regiunile de dezvoltare actuale sunt mult prea mari pentru a fi funcţionale în condiţiile în care şi infrastructura ţării este slab dezvoltată. El a exemplificat cu regiunea de dezvoltare Nord-Est, care cuprinde şase judeţe cu o populaţie de 3,6 milioane de locuitori şi care este cea mai săracă regiune a ţării şi nu va avea nicio şansă de dezvoltare dacă rămâne în actuala structură.

„În cea mai săracă regiune a ţării vor trebui să existe mai mulţi poli de dezvoltare. De aceea, înfiinţarea unor regiuni suple, pe structura circumscripţiilor Curţilor de Apel de aici va crea trei poli de dezvoltare, existând şanse mari pentru promovarea de proiecte care să conducă la ieşirea din sărăcie a acestei zone", a spus Ilie.

El a subliniat că şi în Uniunea Europeană media recomandată pentru o regiune este între unu şi două milioane de locuitori pentru a se respecta principiul subsidiarităţii.

Vasile Ilie a mai spus că pe actuala structură a regiunii de dezvoltare Nord Est sunt şanse reduse ca proiecte de anvergură să fie finanţate întrucât ar presupune fonduri însemnate, ceea ce ar face ca întregul efort de regionalizare în vederea îmbunătăţirii absorbţiei fondurilor europene pentru proiecte de dezvoltare va fi un eşec.

Vicepreşedintele PDL Suceava a arătat că în procesul regionalizării trebuie să se ţină cont şi de istoria respectivelor regiuni ale ţării, menţionând că Suceava a fost regiune sub diferitele regimuri, iar municipiul Suceava este capitală istorică de regiune şi îndeplineşte cu succes toate criteriile unei capitale de regiune europeană.

Vicepremierul Liviu Dragnea a declarat, luni, că numărul de regiuni în care va fi împărţită România va rezulta dintr-o analiză ce va dura câteva luni, el arătând că, dacă va reieşi că nu este corectă împărţirea în opt regiuni, atunci USL va susţine rezultatele analizei. "Nu pariaţi pe nimic. Numărul regiunilor e rezultatul unei analize de câteva luni. (...) Dacă în urma acestei analize va reieşi că numărul de opt nu e corect şi că trebuie o altă împărţire, vom susţine rezultatele analizei", a spus Dragnea.
El a arătat că stabilirea numărului regiunilor, a reşedinţelor lor, a pachetului de competenţe şi atribuţii care vor fi transferate are ca obiectiv ca ţara să se dezvolte echilibrat.

Dragnea a spus că în luna iulie 2013 va fi pus pe masa Guvernului proiectul de regionalizare şi descentralizare, iar regiunile se vor constitui după aprobarea referendumului de revizuire a Constituţiei, moment în care se va trece la adoptarea proiectelor de acte normative necesare.

El a precizat că probabil în câteva zile va fi constituit Consiliul consultativ, organizat pe trei paliere de lucru: grup de lucru academic, grup de lucru pentru aleşi locali şi parlamentari şi grup de lucru pentru ONG-uri.

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

regionalizarea
DorohoiNews.ro, 28-02-2013

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


- Dați-mi și mie două pahare cu vin!
Fata de la bar întreabă:
- La 2 lei?
- Nu... uitându-se către prietenul său... La doi bețivani!!



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Închiriez apartament cu o cameră

Închiriez apartament cu o cameră
Închiriez apartament cu o cameră, situat în municipiul Dorohoi, bulevardul Victoriei, nr. ...

Nu te vom uita niciodată, tăticule scump!

Nu te vom uita niciodată, tăticule scump!
Cu adâncă durere în suflete, vă anunțăm că cel ce a fost soț, tată, bunic și străbunic, ...

Nu te vom uita niciodată!

Nu te vom uita niciodată!
Familia îndurerată anunță cu tristețe trecerea la cele veșnice a dragului nostru tată și ...

Tichet de masă găsit

Tichet de masă găsit
A fost gasit un tichet de masa la benzinaria de langa Biserica Învierea Domnului (preot Adam). ...

SC ABO FOREST WOOD SRL solicită emiterea autorizației de mediu

SC ABO FOREST WOOD SRL solicită emiterea autorizației de mediu
SC ABO FOREST WOOD SRL solicită emiterea autorizației de mediu pentru obiectivul „Depozit material ...

Vând teren

Vând teren
Vand teren loc de casa intravilan Pascari terenul dispune de toate utilitatile pret avatajos.Relati la ...

Vând apartament în zonă centrală

Vând apartament în zonă centrală
Vând apartament 2 camere, 48 mp, str. GRIGORE GHICA -în fața liceului-, scara din mijloc. ...

SC angajează muncitori calificați și necalificați în domeniul CONSTRUCȚII și SERVICII FUNERARE

SC angajează muncitori calificați și necalificați în domeniul CONSTRUCȚII și SERVICII FUNERARE
SC BENCHEA AGROFERM SRL angajează muncitori calificați și necalificați în domeniul CONSTRUCȚII ...

Caut loc de muncă!

Caut loc de muncă!
Bună ziua! Caut loc de muncă, orice domeniu! Permis categoria B,C. Am experiență pe 3,5 tone tur ...

Vând garsonieră la bazar, fața la soare

Vând garsonieră la bazar, fața la soare
Vand garsoniera pe strada Zadurovici, nr. 2, etaj III, ap.40, cu fata spre bazar, Garsoniera nua are ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro