Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Dolineaschi-Dragnea-Ponta

La Congresul PSD din 19-20 aprilie cea mai râvnită funcţie va fi cea de vicepreşedinte, greii partidului facându-şi jocurile pentru a obţine o astfel de poziţie, fie la nivel naţional, fie regional, în condiţiile în care funcţia de preşedinte este dinainte adjudecată de Victor Ponta.

De altfel, funcţiile de top ale viitoarei structuri de conducere a partidului sunt deja adjudecate şi, dacă nu se vor înregistra surprize, conducerea PSD după Congres va arăta astfel:
Victor Ponta - Preşedinte
Ion Iliescu - Preşedinte de onoare
Liviu Dragnea - Preşedinte executiv
Andrei Dolineaschi - Secretar general (funcţie care, potrivit modificărilor la Statut ce vor fi adoptate la Congres, va fi una numită, validată de CExN la propunerea preşedintelui partidului şi remunerată).

La Congres vor fi scoase la bătaie 16 funcţii de vicepreşedinte, opt la nivel naţional şi alte opt la nivel regional. Având în vedere că vicepreşedinţii la nivel regional vor fi votate doar de către delegaţii care reprezintă regiunea respectivă, bătălia pentru o astfel de funcţie este şi cea care degajă cea mai mare pasiune.

Regiunea S-V este regiunea cu cei mai mulţi pretendenţi.
Funcţia de vicepreşedinte al Regiunii S-V este dorită de Ion Prioteasa (preşedinte CJ Dolj), Adrian Duicu (preşedinte CJ Mehedinţi), Ion Călinoiu (preşedinte PSD Gorj), Paul Stănescu (preşedinte CJ Olt) şi Ion Câlea (preşedinte CJ Vâlcea).

Cei cinci pretendenţi îşi dispută vicepreşedinţia regiunii în condiţiile în care Olguţa Vasilescu (primarul Craiovei) va candida pentru o funcţie de vice la nivel naţional, iar actualul vicepreşedinte al PSD, Valeriu Zgonea, nu a dat semne că ar dori să candideze.

O altă regiune disputată este Regiunea S-E, unde funcţia de vicepreşedinte este dorită atât de Marian Oprişan (preşedinte CJ Vrancea), cât şi de Nicuşor Constantinescu (preşedinte CJ Constanţa). Pentru această funcţie a fost vehiculat şi numele lui Constantin Boşcodeală (primarul Buzăului), în timp ce Dan Nica va candida la o funcţie de vice naţional.

Alte regiuni disputate sunt Regiunea Sud, unde funcţia de vice regional este dorită atât de Mircea Cosma (preşedinte CJ Prahova), cât şi de Silvian Ciupercă (preşedinte CJ Ialomiţa), în timp ce Constantin Nicolescu îşi doreşte o funcţie de vice naţional, dar şi Regiunea Centru, unde aspiraţii pentru o funcţie de vice au atât Mircea Duşa, cât şi Ioan Cindrea (preşedinte CJ Sibiu), în timp ce Constantin Niţă va candida pentru o funcţie de vice la nivel naţional.

Celelate regiuni par adjudecate, având în vedere că pretendenţii nu au contracandidaţi. Acesta este cazul Regiunii N-E, unde pretendent este Gheorghe Nichita, Regiunea N-V, unde aspirant este Ioan Rus şi Regiunea Bucureşti-Ilfov, a cărei funcţie de vicepreşedinte este dorită de Robert Negoiţă. În Regiunea Vest, pretendent la o funcţie de vice regional este Titu Bojin (preşedite CJ Timiş). Acesta ar putea avea un contracandidat în persoana lui Ion Mocioalcă.

Spre deosebire de vicepreşedinţii regionali, cei la nivel central vor fi aleşi de către toţi delegaţii, urmând a-şi obţine poziţiile în funcţie de numărul de voturi cumulate.

Printre pretendenţii la o funcţie de vice naţional se numără Titus Corlăţean, Nicolae Bănicioiu, Dan Şova, Constantin Nicolescu, Dan Nica, Marian Vanghelie, Constantin Niţă, Gheorghe Bunea Stancu, Silvian Ciupercă, Ion Câlea.

CExN al PSD a stabilit să aloce cinci funcţii de reprezentant în BPN care vor reveni doar femeilor. Pretendente la aceste funcţii, care au rang de vicepreşedinte, sunt Ecaterina Andronescu, Olguţa Vasilescu, Rovana Plumb, Corina Creţu şi Gabriela Firea.

Dacă o pretendentă decide să candideze pe lista de vicepreşedinţi naţionali şi este aleasă, în BPN va intra atât ea, cât şi celelalte cinci care vor candida pe locurile rezervate femeilor. Potrivit unor surse, la acest moment se negociază dacă femeile vor candida şi alături de bărbaţi sau doar pe lista rezervată lor, părând că a doua variantă este şi cea pe care se va merge la Congres.

La Congresul din 19-20 aprilie vor participa şi foştii preşedinţi ai partidului Ion Iliescu, Oliviu Gherman, Adrian Năstase şi Mircea Geoană.

Congresul se va desfăşura la Sala Palatului, în prezenţa a 4.200 de delegaţi.

La Congres nu a fost invitat şi preşedintele Traian Băsescu.

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

Dolineaschi-Dragnea-Ponta
DorohoiNews.ro, 12-04-2013

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


- Tu de cât timp ai permisul?
- De două săptămâni!
- Și ai făcut accident deja?!
- Da, dar din vina celuilalt!
- Ce-a făcut?
- M-a lăsat să conduc...



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Angajăm personal fast-food – shaormerie în Dorohoi

Angajăm personal fast-food – shaormerie în Dorohoi
Ești o personă serioasă, dinamică și îți dorești un job? Vino în echipa Zehab Kebab ...

Vând casă cu grădină și anexe!

Vând casă cu grădină și anexe!
Casă este compusă: 1 sufragerie 3 dormitoare 2 băi 2 holuri 2 bucătării 1 cameră tehnică 1 magazie ...

Închiriez (vând) garsonieră

Închiriez (vând) garsonieră
Închiriez (vând) garsonieră, 30mp, decomandată, renovată, mobilată și utilată complet, ...

Vând apartament

Vând apartament
Vând apartament in Dorohoi, B-dul Victoriei, preț 60000 euro, tel. 0757245186

Colectivul Școlii Gimnaziale „Ștefan cel Mare” Dorohoi transmite Sincere condoleanțe!

Colectivul Școlii Gimnaziale „Ștefan cel Mare” Dorohoi transmite Sincere condoleanțe!
Colectivul Școlii Gimnaziale „Ștefan cel Mare” Dorohoi este alături de colega Doina Corlatianu ...

GAVROMARM ART MASONRY solicită emiterea autorizației de mediu pentru obiectivul Atelier prelucrare piatră naturală

GAVROMARM ART MASONRY solicită emiterea autorizației de mediu pentru obiectivul Atelier prelucrare piatră naturală
SC GAVROMARM ART MASONRY SRL solicită emiterea autorizației de mediu pentru obiectivul Atelier prelucrare ...

Colectivul Servicii Publice Locale Dorohoi transmit Sincere condoleanțe!

Colectivul Servicii Publice Locale Dorohoi transmit Sincere condoleanțe!
Cu inimile îndurerate, conducerea societății și întregul colectiv al SC SERVICII PUBLICE ...

Și-a luat aripi spre cer ANA GRIGORE

Și-a luat aripi spre cer ANA GRIGORE
Cu durere în suflet și mare greutate, vă anunțăm trecerea la cele veșnice, roaba lui Dumnezeu, ...

Vând Peugeot 308, an 2010

Vând Peugeot 308, an 2010
Vând Peugeot stare f bună mai multe detalii la nr de tf 0743317658

Colectivul Colegiului Național „Grigore Ghica” Dorohoi transmite Sincere Condoleanțe!

Colectivul Colegiului Național „Grigore Ghica” Dorohoi transmite Sincere Condoleanțe!
Colectivul Colegiului Național „Grigore Ghica” Dorohoi regretă decesul distinsei doamne ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro