Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Deputat Andrei Dolineaschi

Deputatul PSD Andrei Dolineaschi a reinițiat, astăzi, 27 mai a.c., în Parlament o propunere legislativă pentru combaterea migrației politice, astfel încât trecerea unui parlamentar de la un partid la altul să nu poată avea loc decât cu acordul alegătorilor exprimat în baza unui referendum organizat în colegiul respectivului deputat sau senator.

Pentru susținerea inițiativei sale, deputatul PSD a invocat articolul 2, alineatul 1 din Constituție conform căruia suveranitatea poporului român se exercită prin organele sale reprezentative, constituite prin alegeri libere, periodice și corecte.

„Migrația de la un partid la altul alterează modul în care s-a constituit Parlamentul, ca organ reprezentativ prin care se exercită suveranitatea poporului Român. E vorba așadar de o uzurpare a acestei suveranități, pentru că un mandat care schimbă modul în care s-a constituit Parlamentul contravine voinței alegătorilor”, a declarat Andrei Dolineaschi.

În expunerea de motive a propunerii legislative, deputatul PSD face distincția dintre legitimitatea mandatului de parlamentar și exercitarea acestui mandat. Astfel, se arată că observațiile anterioare ale Curții Constituționale pe acest subiect au vizat doar exercitarea mandatului, respectiv faptul că interzicerea migrației ar permite unui partid politic să oblige  un parlamentar să-și exercite votul într-un fel sau altul.

Spre deosebire de abordările anterioare, propunerea deputatului Dolineaschi are în vedere legitimitatea mandatului de parlamentar care este dată de votul cetățenilor. Așadar, tot cetățenii trebuie să se pronunțe atunci când un parlamentar decide să își schimbe calitatea de membru al unui partid sau de candidat independent.

În acest sens, reprezentantul PSD propune organizarea unui referendum în colegiul parlamentarului care decide să-și părăsească partidul care i-a susținut candidatura în alegeri. În cazul în care, alegătorii vor vota în favoarea celui care migrează rezultă că aceștia apreciază într-o măsură mai mare calitățile personale ale parlamentarului respectiv decât apartenența sa politică. Dacă însă vor vota împotrivă rezultă că pentru alegători apartenența politică a respectivului parlamentar a reprezentat un element determinant în decizia de a-l vota.

Mandatul parlamentarului care își părăsește partidul ar urma să fie suspendat până la pronunțarea electoratului prin referendum, la fel ca și în cazul referendumului pentru demiterea președintelui.


DorohoiNews.ro
DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

Deputat Andrei Dolineaschi
DorohoiNews.ro, 27-05-2013

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

28.05.2013 la 21:58

Prea complicat si costisitor pentru banul public, prin organizarea referendumului.Mai simplu, ai intrat pe liste de partid, mandatul este al partidului, pentru care s-a dat votul. Ai plecat din partid, intra in parlament urmatorul de pe lista, ca la decese. Si ca tot veni vorba, ce parere aveti de liderii locali, primarul si viceprimarul nostru, care in loc sa se uneasca pentru binele orasului, sunt deja in companie electorala!

27.05.2013 la 18:47

Si cum dam noi blamul traseistilor? Prin referendum??? Cine pleaca la alt partid trebuie dat afara din politica definitiv. Scurt. N-o mai lungiti, ca miroase!!!!!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Judecatorul întreabă martorul la proces:
- La ce distanță v-ați aflat de locul accidentului?
- La 6 metri și 75 de centimetri.
- Si cum de știți așa de exact?
- Când am văzut accidentul, mi-am dat seama pe loc că voi fi intrebat la proces de vreun tâmpit și am măsurat...



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează
SC Texty Garments Dorohoi - partener ATL GROUP ITALIA (producător canapele și fotolii pentru piața ...

SC cu profil agricol din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență

SC cu profil agricol din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență
Societate cu profil agricol din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență. Se oferă salariu ...

SC angajează Responsabil Facturare / Gestionar Depozit

SC angajează Responsabil Facturare / Gestionar Depozit
Societate comercială angajează Responsabil Facturare / Gestionar Depozit, în vederea completării ...

Închiriez apartament cu 1 camera în Dorohoi

Închiriez apartament cu 1 camera în Dorohoi
Închiriez apartament cu 1 camera în Dorohoi, B.dul Victoriei 40 lângă Stomatologie, ...

Ofer spre închiriere apartament cu 2 camere

Ofer spre închiriere apartament cu 2 camere
Ofer spre închiriere apartament cu 2 camere în Dorohoi, B-dul Victoriei Nr. 11 Bl. F1, parter, ...

Colectivul CONTED Dorohoi transmite Sincere Condoleanțe!

Colectivul CONTED Dorohoi transmite Sincere Condoleanțe!
Cu profundă tristețe și regret, întregul colectiv al SC CONTED SA Dorohoi își exprimă ...

Colectivul Școlii „Spiru Haret” Dorohoi deplânge dispariția prematură a colegului, prof Marcel Angheluș

Colectivul Școlii „Spiru Haret” Dorohoi deplânge dispariția prematură a colegului, prof Marcel Angheluș
Cu adâncă durere și regret profund, colectivul Școlii Gimnaziale „Spiru Haret” Dorohoi ...

La plecarea dintre noi...

La plecarea dintre noi...
...Clopotele bat a durere și cuvintele sunt înecate în lacrimi amare!  Rămâne ...

Colectivul Liceului „Regina Maria” Dorohoi transmite Sincere Condoleanțe!

Colectivul Liceului „Regina Maria” Dorohoi transmite Sincere Condoleanțe!
Colectivul Liceului „Regina Maria” Dorohoi este alături de doamna laborantă, Daniela Angheluș, ...

Sincere condoleanțe!

Sincere condoleanțe!
Suntem alături de Daniela și Cristi la pierderea prematură și fulgerătoare a soțului, respectiv ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro