Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Ziua ingrijirii copilului

Propunerea legislativă privind ziua liberă pentru îngrijirea sănătăţii copilului initiata de de un grup de senatori PSD printre care Doina Federovici, Gabriela Firea,  Ecaterina Andronescu,  liderul Grupului senatorilor  PSD  Ilie Sârbu a fost votată în plenul Senatului.

Senatorul Doina Federovici declara că „97 de senatori au fost de acord ca angajatorii, din mediul public sau privat,  să aibă obligația să acorde o zi liberă pentru îngrijirea sănătății copilului pentru orice salariat ce o solicită, prin rotaţie, fără a-i periclita activitatea, şi nu mai mult de 5% dintre angajaţi în acelaşi timp. Potrivit prevederilor legii, părinții sau reprezentanții legali a unui copil sau a doi copii vor avea dreptul la o zi lucrătoare liberă pe an, plătită, pentru vizita la doctor și efectuarea de controale medicale pediatrice. În cazul familiilor sau reprezentanţilor legali cu trei sau mai mulţi copii se vor acorda două zile lucrătoare libere pe an, simultane sau separate".

În România, mai spun inițiatorii, problemele de sănătate în cazul copiilor, în special în cazul celor foarte mici, sunt numeroase. Potrivit datelor EUROSTAT din 2012, mortalitatea infantilă în România depășește 9,4 la mie, aproape dublu faţă de media europeană. Principalele cauze de deces sunt bolile (90%) și doar 10% din aceste decese fiind cauzate de accidente.

Potrivit opiniilor exprimate de reprezentanții asociațiilor medicilor, sunt esențiale în cazul copiilor: realizarea unei vizite la medic măcar o dată pe an pentru verificarea stării de sănătate a copiilor și efectuarea anuală a analizelor de sânge.  De asemenea, vizitele regulate la medic creează etape-tampon între pacient și spital, respectiv o reducere a cheltuielilor generate de tratarea afecțiunilor, se mai arată în expunerea de motive a proiectului de lege.

„Această propunere legislativă privind ziua liberă pentru îngrijirea sănătății copilului are drept scop completarea cadrului legislativ aflat în vigoare astfel încât să se creeze părinților condițiile necesare pentru protejarea sănătății copiilor lor și prevenirea îmbolnăvirii acestora. Sănătatea copiilor este o prioritate pentru orice societate, iar măsurile necesare pentru adoptarea și implementarea acestui obiectiv trebuie tratate cu atenție de către stat” a mai precizat  Senatorul PSD Doina Federovici.

DorohoiNews.ro

 

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un simplu „Like”, comunității noastre de cititori de pe pagina de Facebook.

 



DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

Ziua ingrijirii copilului
DorohoiNews.ro, 03-12-2013

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Judecatorul întreabă martorul la proces:
- La ce distanță v-ați aflat de locul accidentului?
- La 6 metri și 75 de centimetri.
- Si cum de știți așa de exact?
- Când am văzut accidentul, mi-am dat seama pe loc că voi fi intrebat la proces de vreun tâmpit și am măsurat...



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează
SC Texty Garments Dorohoi - partener ATL GROUP ITALIA (producător canapele și fotolii pentru piața ...

Vânzare / Închiriere Terenuri și Clădiri – Oportunitate Investiție

Vânzare / Închiriere Terenuri și Clădiri – Oportunitate Investiție
Vând și închiriez terenuri pentru casă și terenuri agricole, potrivite pentru construcții ...

SC angajează persoană pentru secretariat și femeie de serviciu

SC angajează persoană pentru secretariat și femeie de serviciu
Societate Comercială angajează persoană pentru secretariat și doamnă pentru curățenie ...

Închiriez apartament cu două camere

Închiriez apartament cu două camere
Ofer spre chirie APARTAMENT 2 camere utilat și mobilat în zona OLINECU ( scoala 5). TELEFON 0756595369

Vând vilă cu teren intravilan

Vând vilă cu teren intravilan
Casa este compusă din: DEMISOL alcătuit din: garaj, cameră tehnică cu centrală, beci, cameră (de ...

Vând casă cu anexe

Vând casă cu anexe
Vând casă bună locuibilă cu anexe (grajd de animale fanar beci etc) și teren lângă casa ...

SC GENERAL CONCEPT SOLUTIONS GEOEST SRL solicită emiterea autorizației de mediu

SC GENERAL CONCEPT SOLUTIONS GEOEST SRL solicită emiterea autorizației de mediu
SC GENERAL CONCEPT SOLUTIONS GEOEST SRL solicită emiterea autorizației de mediu pentru obiectivul UNITATE ...

Vând teren intravilan pentru casă

Vând teren intravilan pentru casă
Vând teren intravilan, intabulat, ca și suprafață - 15.000 mp Terenul dispune de următoarele ...

Vând apartament cu 3 camere

Vând apartament cu 3 camere
Vând apartament 3 camere, 64 m2, decomandat, construit din cărămidă, parter(fără infiltrație ...

Colectivul CONTED Dorohoi transmite Sincere condoleanțe!

Colectivul CONTED Dorohoi transmite Sincere condoleanțe!
Colectivul SC CONTED SA Dorohoi adresează sincere condoleanțe colegei noastre Gabriela Popușoi, în ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro