Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Dolineaschi Andrei

Președintele PSD Botoșani, Andrei Dolineaschi, a declarat că refuzul președintelui PNL Botoșani de a semna pactul de neagresiune și colaborare propus de social-democrați reprezintă o poziție oficială prin care liderul liberalilor se dezice de cei care au votat USL la alegerile din 2012.
   
„Domnul Țurcanu a fost ales sub culorile USL, cu susținerea PSD. Dar după ce s-a văzut pus în funcție a început să-și atace partenerii de alianță. L-am rugat de mai multe ori să nu își bată joc de încrederea pe care și-au pus-o alegătorii în noi atunci când au votat USL. Pactul de neagresiune și colaborare e cea mai recentă încercare a PSD de a aplana tensiunile create de dânsul în USL. Prin refuzul de a face pace cu PSD, domnul Țurcanu s-a dezis oficial de alegătorii USL. Preferă în schimb alianța răului cu PDL.”, a declarat Dolineaschi.
   
Acesta a precizat că motivațiile invocate de Florin Țurcanu pentru refuzul de a semna pactul propus de PSD sunt puerile și denotă că interesele de familie și de partid ale liderului liberal sunt mai importante decât menținerea unității USL, pentru buna funcționare a administrației județene.
   
„Domnul Țurcanu a refuzat unitatea USL din două motive: primul, nu vrea să o susțină pe Renate Weber, actuala europarlamentară PNL din zona Moldovei, pentru că vrea să-l pună pe fratele său în acestă funcție și al doilea, pentru că vrea să se războiască cu PSD la europarlamentare, sperând că astfel partidul său va obține un scor mai bun. Doar interese politice și de familie. Nu-i pasă că  oamenii care l-au votat vor avea de suferit din cauza blocajelor pe care le creează în administrația județului și a municipiului Botoșani”, a subliniat președintele PSD Botoșani.
   
Acesta a subliniat că poziția comună pe care a cerut-o liberalilor era de a susține interesele celor 7,4 milioane de români care au votat DA la referendumul pentru demiterea lui Traian Băsescu. „M-a surprins că domnul Țurcanu a spus că nu vrea să semneze Pactul de neagresiune din cauza punctului 2), care se referă la adoptarea de către PSD și PNL a unui mesaj comun care să condamne acuzațiile defăimătoare la adresa României din partea europarlamentarilor PDL în perioada referendumului. Această atitudine a domnului Țurcanu intră în contradicție frontală cu politica națională a PNL”, a afirmat Dolineaschi. 
   
Liderul social-democrat a mai spus că PSD își dorește în continuare menținerea USL la nivel județean și național și că va încerca să caute alte căi de a-l determina pe președintele PNL Botoșani să renunțe la această abordare nocivă pentru administrația botoșăneană, inclusiv prin reluarea discuțiilor cu liderii USL de la centru. Anterior, Dolineaschi a precizat că Protocolul USL nu poate funcționa doar în anumite județe, iar în altele nu, ceea ce înseamnă că ruperea alianței la Botoșani ar echivala cu încetarea USL la nivel național.
   
În privința susținerii candidaturii lui Crin Antonescu la funcția de președinte al României, Dolineaschi a spus că organizația politică PSD Botoșani va încerca să-și respecte angajamentul, dar că atitudine toxică a lui Florin Țurcanu la adresa PSD îndepărtează electoratul acestui partid de persoana președintelui PNL.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un simplu „Like”, comunității noastre de cititori de pe pagina de Facebook.

 



DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

Dolineaschi Andrei
DorohoiNews.ro, 09-12-2013

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Judecatorul întreabă martorul la proces:
- La ce distanță v-ați aflat de locul accidentului?
- La 6 metri și 75 de centimetri.
- Si cum de știți așa de exact?
- Când am văzut accidentul, mi-am dat seama pe loc că voi fi intrebat la proces de vreun tâmpit și am măsurat...



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează
SC Texty Garments Dorohoi - partener ATL GROUP ITALIA (producător canapele și fotolii pentru piața ...

Vânzare / Închiriere Terenuri și Clădiri – Oportunitate Investiție

Vânzare / Închiriere Terenuri și Clădiri – Oportunitate Investiție
Vând și închiriez terenuri pentru casă și terenuri agricole, potrivite pentru construcții ...

SC angajează persoană pentru secretariat și femeie de serviciu

SC angajează persoană pentru secretariat și femeie de serviciu
Societate Comercială angajează persoană pentru secretariat și doamnă pentru curățenie ...

Închiriez apartament cu două camere

Închiriez apartament cu două camere
Ofer spre chirie APARTAMENT 2 camere utilat și mobilat în zona OLINECU ( scoala 5). TELEFON 0756595369

Vând vilă cu teren intravilan

Vând vilă cu teren intravilan
Casa este compusă din: DEMISOL alcătuit din: garaj, cameră tehnică cu centrală, beci, cameră (de ...

Vând casă cu anexe

Vând casă cu anexe
Vând casă bună locuibilă cu anexe (grajd de animale fanar beci etc) și teren lângă casa ...

SC GENERAL CONCEPT SOLUTIONS GEOEST SRL solicită emiterea autorizației de mediu

SC GENERAL CONCEPT SOLUTIONS GEOEST SRL solicită emiterea autorizației de mediu
SC GENERAL CONCEPT SOLUTIONS GEOEST SRL solicită emiterea autorizației de mediu pentru obiectivul UNITATE ...

Vând teren intravilan pentru casă

Vând teren intravilan pentru casă
Vând teren intravilan, intabulat, ca și suprafață - 15.000 mp Terenul dispune de următoarele ...

Vând apartament cu 3 camere

Vând apartament cu 3 camere
Vând apartament 3 camere, 64 m2, decomandat, construit din cărămidă, parter(fără infiltrație ...

Colectivul CONTED Dorohoi transmite Sincere condoleanțe!

Colectivul CONTED Dorohoi transmite Sincere condoleanțe!
Colectivul SC CONTED SA Dorohoi adresează sincere condoleanțe colegei noastre Gabriela Popușoi, în ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro