Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

petitie_Romania merita mai mult

Peste 20.000 de semnături pentru Petiția „România merită mai mult”, inițiată de PSD Botoșani împotriva discriminării românilor în Europa.

Campania continuă!


PSD Botoșani a anunțat că a depășit pragul de 20.000 de semnături strânse de la botoșăneni pentru susținerea Petiției “România merită mai mult”, pentru combaterea discriminării românilor în Europa. Președintele organizației, deputatul Andrei Dolineaschi, a declarat că acțiunea de strângere de semnături va continua până la sfârșitul acestei luni și că va fi susținută în Parlamentul European de către viitorii eurodeputați PSD. „Este impresionantă susținerea pe care am primit-o din partea botoșănenilor. Petiția „România merită mai mult” e prima acțiune de o asemenea amploare, în care un număr mare de persoane reacționează împotriva unor acte de discriminare pe criterii naționale, la nivelul statelor din Uniunea Europeană. Sunt mândru că sunt botoșănean și sper ca această acțiune să ne dea încredere tuturor românilor să stăm cu fruntea sus în Europa, fără să ne mai fie teamă să spunem că suntem români”, a declarat Andrei Dolineaschi, care, în calitate de prim semnatar al petiției, îi va reprezenta la Bruxelles pe toți cei care au susținut acest demers împotriva discriminării românilor în Europa.

Românii vor să fie respectați în Europa

Prin petiția anti-discriminare „România merită mai mult”, semnatarii cer respect pentru românii din Europa, tratament egal pentru aceștia din partea autorităților și respectarea drepturilor și libertăților din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene și Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene. Cei care au semnat petiția solicită Comisiei Europene să declanșeze anchete preliminare cu privire la numeroasele discriminări publice la care au fost supuși românii, precum și identificarea unor mecanisme care să sancționeze tratamentul discriminatoriu manifestat de autoritățile din alte state ale Uniunii împotriva cetățenilor români.

PSD Botoșani îi cheamă la vot pe semnatarii petiției

Președintele PSD Botoșani a făcut un apel la toți semnatarii petiției să vină duminică la vot să voteze pentru a trimite în Parlamentul European reprezentanți care să ducă această acțiune până la capăt și să susțină petiția în fața Comisiei Europene și în plenul Parlamentului. „E momentul ca toți trimișii noștri în Parlamentul European să reprezinte interesele românilor, nu ale altora. Această petiție este un semnal serios din partea botoșănenilor împotriva unor europarlamentari precum Monica Macovei, Elena Băsescu, Cristian Preda sau alții ca ei, care au prezentat România în fața străinilor ca o țară de hoți și de neaveniți. Eu știu că, dimpotrivă, sunt mulți români harnici și cinstiți care sunt cu mult peste majoritatea nemților, francezilor, englezilor sau italienilor”, a subliniat Dolineaschi.

Tricolorul în casele botoșănenilor

În cadrul acțiunii de strângere de semnături, toți botoșănenii care și-au manifestat sprijinul față de demersul PSD au primit o broșură cu textul petiției care va ajunge la Bruxelles. Broșura a fost însoțită de un autocolant cu tricolorul sub care stă scris sloganul „România merită mai mult”. În municipiul Botoșani și pe tot cuprinsul județului semnatarii petiției au afișat autocolantul, inclusiv pe propriile automobile sau pe ușa locuinței.

Cei care doresc să semneze petiția și să primească autocolantul cu tricolorul se pot adresa la sediul PSD din municipiul Botoșani.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un simplu „Click” - „Îmi place”, comunității noastre de cititori de pe pagina de Facebook.



 

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

petitie_Romania merita mai mult
DorohoiNews.ro, 21-05-2014

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


- Dați-mi și mie două pahare cu vin!
Fata de la bar întreabă:
- La 2 lei?
- Nu... uitându-se către prietenul său... La doi bețivani!!



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

SC BENCHEA AGROFERM angajează vânzătoare

SC BENCHEA AGROFERM angajează vânzătoare
Societatea Comercială BENCHEA AGROFERM angajează vânzătoare. Pentru detalii va așteptăm la ...

SC angajează persoană cu experiență în achiziții și relații de parteneriat cu producători și furnizori

SC angajează persoană cu experiență în achiziții și relații de parteneriat cu producători și furnizori
Societate Comercială din Dorohoi angajează persoană cu experiență în achiziții și relații ...

SC AVI-DIMAX SRL solicită emiterea autorizației de mediu pentru „ATELIER DEBITAT BUȘTENI”

SC AVI-DIMAX SRL solicită emiterea autorizației de mediu pentru „ATELIER DEBITAT BUȘTENI”
SC AVI-DIMAX SRL din Broscăuți, județul Botoșani, solicită emiterea autorizației de mediu pentru ...

Caut loc de muncă

Caut loc de muncă
Sunt in căutare unui loc de munca remote/in persoană. Nivel engleza C1, experiență in customer service, ...

Vând storcător de fructe și legume la rece

Vând storcător de fructe și legume la rece
Vând storcător de fructe și legume Heinner, la rece, cu melc pentru păstrarea savoarei și beneficiilor ...

Pios omagiu din partea Liceului „Regina Maria” Dorohoi

Pios omagiu din partea Liceului „Regina Maria” Dorohoi
Colectivul Liceului „Regina Maria” Dorohoi își exprimă profunda tristețe la aflarea ...

Colectivul Școlii Gimnaziale „Spiru Haret” Dorohoi transmite Sincere condoleanțe!

Colectivul Școlii Gimnaziale „Spiru Haret” Dorohoi transmite Sincere condoleanțe!
Colectivul Școlii Gimnaziale „Spiru Haret” Dorohoi este alături de domnul profesor, Bogdan ...

Colectivul Școlii Gimnaziale „Mihail Kogălniceanu” Dorohoi transmite Sincere condoleanțe!

Colectivul Școlii Gimnaziale „Mihail Kogălniceanu” Dorohoi transmite Sincere condoleanțe!
Colectivul Școlii Gimnaziale „Mihail Kogălniceanu” Dorohoi este alături de colegul Damaschin ...

Închiriez apartament cu o cameră

Închiriez apartament cu o cameră
Închiriez apartament cu o cameră, situat în municipiul Dorohoi, bulevardul Victoriei, nr. ...

Nu te vom uita niciodată, tăticule scump!

Nu te vom uita niciodată, tăticule scump!
Cu adâncă durere în suflete, vă anunțăm că cel ce a fost soț, tată, bunic și străbunic, ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro