Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Reuniune a femeilor liberale la Dorohoi

Duminică, în prima zi a primăverii, a avut loc la Dorohoi o reuniune a femeilor liberale. La inițiativa președintei Organizației Județene a Femeilor Liberale Botoșani, Sînziana Secrieru, într-un cadru festiv, aproximativ 120 de membre de partid dar și simpatizante au participat la o acțiune de socializare cu scopul de a reînchega organizațiile municipale, locale și comunale din județ.

Sinziana Secrieru le-a vorbit doamnelor prezente despre importanța implicării în activitatea politică. „Este o acțiune de socializare prin care am vrut să arătăm femeilor că locul dumnealor este și în politică, că este necesar să participăm activ la acțiunile și în luarea deciziillor politice care ne influențează viața cotidiană. Încercăm să mobilizăm cât mai multe doamne să îmbrățișeze principiile liberale și să întărim organizațiile din întreg județul”, a spus șefa femeilor liberale. La rândul său, președinta OFL Dorohoi, Manuela Găleată, a îndemnat la unitate și conlucrare.

Alături de doamne au fost prezenți și parlamentarii Viorel Grigoraș- senator, respectiv purtător de cuvânt al PNL și deputatul Costel Șoptică, iar din partea tineretului liberal, Sorin Cornilă și Cezar Huțanu. În cuvântul său, senatorul Viorel Grigoraș le-a vorbit doamnelor despre nevoia de implicare a acestora în activități de ajutorare a copiilor a căror soartă le-a fost potrivnică. „Am îndemnat doamnele să fie unite și să se concentreze, în special, pe acțiuni dedicate copiilor cu probleme financiare și familiale, și aici mă refer inclusiv la copiii a căror părinți sunt plecați în străinătate. Acești copii au nevoie de sprijin material și sufletesc”, a punctat senatorul liberal. Totodată, deputatul Costel Șoptică a subliniat importanța întăririi organizațiilor de femei din fiecare localitate. Ambii parlamentari au transmis urări de felicitare doamnelor și domnișoarelor, iar în semn de recunoștință, le-au dăruit flori.

Pe lângă acțiunea de socializare în sine, doamnele prezente au primit mape informative și un mărțișor, simbol al primăverii și al începutului. Practic, de aici înainte, se vor reclădi organizațiile existente și se vor pune bazele organizațiilor de femei în toate comunele din județul Botoșani.

 

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un simplu „Click” - „Îmi place”, comunității noastre de cititori de pe pagina de Facebook.



 

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

Reuniune a femeilor liberale la DorohoiReuniune a femeilor liberale la Dorohoi (2)Reuniune a femeilor liberale la Dorohoi (3)Reuniune a femeilor liberale la Dorohoi (4)Reuniune a femeilor liberale la Dorohoi (5)Reuniune a femeilor liberale la Dorohoi (6)
DorohoiNews.ro, 02-03-2015

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Judecatorul întreabă martorul la proces:
- La ce distanță v-ați aflat de locul accidentului?
- La 6 metri și 75 de centimetri.
- Si cum de știți așa de exact?
- Când am văzut accidentul, mi-am dat seama pe loc că voi fi intrebat la proces de vreun tâmpit și am măsurat...



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează
SC Texty Garments Dorohoi - partener ATL GROUP ITALIA (producător canapele și fotolii pentru piața ...

SC cu profil agricol din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență

SC cu profil agricol din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență
Societate cu profil agricol din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență. Se oferă salariu ...

SC angajează Responsabil Facturare / Gestionar Depozit

SC angajează Responsabil Facturare / Gestionar Depozit
Societate comercială angajează Responsabil Facturare / Gestionar Depozit, în vederea completării ...

Închiriez apartament cu 1 camera în Dorohoi

Închiriez apartament cu 1 camera în Dorohoi
Închiriez apartament cu 1 camera în Dorohoi, B.dul Victoriei 40 lângă Stomatologie, ...

Ofer spre închiriere apartament cu 2 camere

Ofer spre închiriere apartament cu 2 camere
Ofer spre închiriere apartament cu 2 camere în Dorohoi, B-dul Victoriei Nr. 11 Bl. F1, parter, ...

Colectivul CONTED Dorohoi transmite Sincere Condoleanțe!

Colectivul CONTED Dorohoi transmite Sincere Condoleanțe!
Cu profundă tristețe și regret, întregul colectiv al SC CONTED SA Dorohoi își exprimă ...

Colectivul Școlii „Spiru Haret” Dorohoi deplânge dispariția prematură a colegului, prof Marcel Angheluș

Colectivul Școlii „Spiru Haret” Dorohoi deplânge dispariția prematură a colegului, prof Marcel Angheluș
Cu adâncă durere și regret profund, colectivul Școlii Gimnaziale „Spiru Haret” Dorohoi ...

La plecarea dintre noi...

La plecarea dintre noi...
...Clopotele bat a durere și cuvintele sunt înecate în lacrimi amare!  Rămâne ...

Colectivul Liceului „Regina Maria” Dorohoi transmite Sincere Condoleanțe!

Colectivul Liceului „Regina Maria” Dorohoi transmite Sincere Condoleanțe!
Colectivul Liceului „Regina Maria” Dorohoi este alături de doamna laborantă, Daniela Angheluș, ...

Sincere condoleanțe!

Sincere condoleanțe!
Suntem alături de Daniela și Cristi la pierderea prematură și fulgerătoare a soțului, respectiv ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro