Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

mircea_geoana

Senatorul Mircea Geoană a anunţat că în cadrul Biroului Naţional de Conducere al Noului Proiect Social Democrat s-a decis înfiinţarea unui nou partid de stânga, Partidul Social Românesc, ca răspuns la ”grava deviere de la identitatea de stânga a PSD-ului condus de Victor Ponta”.

„Luni, 9 martie 2015, în cadrul sedinţei săptămânale a Biroului Naţional de Conducere al Noului Proiect Social Democrat s-a decis înfiinţarea unui nou partid de stânga, cu denumirea Partidul Social Românesc (PSR)”, se precizează într-un comunicat de presă remis MEDIAFAX.

Potrivit lui Mircea Geoană, Partidul Social Românesc este ”un răspuns la grava deviere de la identitatea de stânga a PSD-ului condus de Victor Ponta care a decis abandoneze electoratul de stânga din România”.

El mai arată că PSR sprijină munca, creând condiţii de afirmare şi succes în viaţa fiecărui român, indiferent de locul, clasa sau grupul social din care fac parte şi că va declanşa un război împotriva sărăciei, marginalizării şi excluziunii sociale cu scopul declarat de a crea o noua voce şi o nouă politică economică a clasei de mijloc.

„PSR este duşmanul declarat al inegalităţilor şi al efectelor negative ale polarizării sociale, cât şi un aprig apărător al drepturilor angajaţilor din sectorul public şi privat. PSR va repune în centrul societăţii munca, cinstea şi demnitatea fiinţei umane, înlocuind corupţia, minciuna, impostura şi pseudo-cultura, ce domină spaţiul şi discursul public. România are nevoie de talentul şi priceperea tuturor cetăţenilor români, indiferent unde trăiesc şi muncesc, în ţară sau în străinătate”, se mai menţionează în comunicat.

Senatorul Mircea Geoană a lansat, pe 1 februarie, la Romexpo, un nou proiect social-democrat intitulat "România noastră", susţinând că această iniţiativă va schimba majoritatea în Parlament, iar în luna martie va fi instalat un nou guvern.

Geoană a spus că propune noul proiect în locul „sultanatului politic al lui Victor Ponta".

Iniţiatorii noului proiect al stângii sunt Mihai Bărbuliceanu, Ana Cătăuţă, Răzvan Condurăţeanu, Cătălin Croitoru, Maria Dragomir, Mircea Geoană, Bogdan Georgescu, Radu Golban, Florentin Gust, Aurel Dan Ioniţă, Valer Marian, Oana Mizil, Raul Pătraşcu, Petre Petrescu, Radu Popa, Răzvan Rotaru, Iriza Scarlat, Dan Tătaru, Tudor Tănăsescu, Violeta Tudosie, Marian Vanghelie. Sursa: mediafax.ro

 

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un simplu „Click” - „Îmi place”, comunității noastre de cititori de pe pagina de Facebook.



 

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

mircea_geoana
DorohoiNews.ro, 10-03-2015

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


- Dați-mi și mie două pahare cu vin!
Fata de la bar întreabă:
- La 2 lei?
- Nu... uitându-se către prietenul său... La doi bețivani!!



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Colectivul Colegiului Național „Grigore Ghica” Dorohoi transmite Sincere Condoleanțe!

Colectivul Colegiului Național „Grigore Ghica” Dorohoi transmite Sincere Condoleanțe!
Colectivul Colegiului Național „Grigore Ghica” Dorohoi regretă decesul distinsei doamne ...

SC BENCHEA AGROFERM angajează vânzătoare

SC BENCHEA AGROFERM angajează vânzătoare
Societatea Comercială BENCHEA AGROFERM angajează vânzătoare. Pentru detalii va așteptăm la ...

SC angajează persoană cu experiență în achiziții și relații de parteneriat cu producători și furnizori

SC angajează persoană cu experiență în achiziții și relații de parteneriat cu producători și furnizori
Societate Comercială din Dorohoi angajează persoană cu experiență în achiziții și relații ...

SC AVI-DIMAX SRL solicită emiterea autorizației de mediu pentru „ATELIER DEBITAT BUȘTENI”

SC AVI-DIMAX SRL solicită emiterea autorizației de mediu pentru „ATELIER DEBITAT BUȘTENI”
SC AVI-DIMAX SRL din Broscăuți, județul Botoșani, solicită emiterea autorizației de mediu pentru ...

Caut loc de muncă

Caut loc de muncă
Sunt in căutare unui loc de munca remote/in persoană. Nivel engleza C1, experiență in customer service, ...

Vând storcător de fructe și legume la rece

Vând storcător de fructe și legume la rece
Vând storcător de fructe și legume Heinner, la rece, cu melc pentru păstrarea savoarei și beneficiilor ...

Pios omagiu din partea Liceului „Regina Maria” Dorohoi

Pios omagiu din partea Liceului „Regina Maria” Dorohoi
Colectivul Liceului „Regina Maria” Dorohoi își exprimă profunda tristețe la aflarea ...

Colectivul Școlii Gimnaziale „Spiru Haret” Dorohoi transmite Sincere condoleanțe!

Colectivul Școlii Gimnaziale „Spiru Haret” Dorohoi transmite Sincere condoleanțe!
Colectivul Școlii Gimnaziale „Spiru Haret” Dorohoi este alături de domnul profesor, Bogdan ...

Colectivul Școlii Gimnaziale „Mihail Kogălniceanu” Dorohoi transmite Sincere condoleanțe!

Colectivul Școlii Gimnaziale „Mihail Kogălniceanu” Dorohoi transmite Sincere condoleanțe!
Colectivul Școlii Gimnaziale „Mihail Kogălniceanu” Dorohoi este alături de colegul Damaschin ...

Închiriez apartament cu o cameră

Închiriez apartament cu o cameră
Închiriez apartament cu o cameră, situat în municipiul Dorohoi, bulevardul Victoriei, nr. ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro